Cei mai mulți oameni visează la o oază de liniște, un loc unde să evadeze și să reușească să-și adune gândurile, să petreacă timp cu ei înșiși într-un loc în care nimic să nu-i perturbe. Da, de cele mai multe ori căutăm în afara noastră pentru că un anumit context ne poate ajuta să ne regăsim de la exterior către interiorul ființei noastre. Așa au simțit și un cuplu de britanici care au pornit în împrejurimile orașului lor pentru a se bucura de natură și în mica lor exercusie au dat peste o construcție înconjurată de pădure, o casă parte a unei foste mici fabrici. Nu intenționau să-și cumpere o a doua casă, dar în urmă cu aproape 30 de ani au făcut acest pas fiind absolut absorbiți de locurile liniștite, unde vecinii erau mai degrabă căprioarele decât oamenii. După alți zece ani au extins și renovat casa care măsoară 150 de metri pătrați. Anul trecut (2018) însă, au considerat că refugiul lor de vacanță merită să fie actualizat, să beneficieze de tot confortul secolului XXI, chiar dacă ambientul și-l doreau calm, în stil cottage.
Câți dintre noi nu visează la momente de tihnă, de evadare, de liniște? Să auzi doar foșnetul copacilor, să te lași în voia trilurilor păsărilor, să simți mirosul ierbii….să te reconectezi cu ritmul naturii.
Proprietarii casei din lemn care măsoară circa 150 de mp la interior, și-au denumit casa The Cinders și acum face parte din portofoliul exclusivist al celor de la Unique Home Stays. Așa că dacă vrei să evadezi unde departe și într-un loc liniștit care să te inspire, cu siguranță acesta poate fi unul dintre ele.
Proprietarii au apelat la un designer de interior cu ajutorul cărora au reușit să obțină chiar mai mult decât s-ar fi gândit: un loc de evadare intim, relaxant, dar și o sursă de venit pentru că au decis să și închirieze casa lor de vacanță. Renovarea a durat circa 5 luni de zile, după ce proiectul de amenajare a fost finalizat. Instalațiile au fost schimbate și odată cu ele gradul de confort al casei ridicată pe structură din lemn a sporit simțitor, de la dotarea bailor la modul de încălzire al casei cu calorifere. Țevile au fost toate mascate, la fel ca și traseul instalațiilor electrice. S-a tras inclus cablu pentru tv și internet, chiar dacă locul destul de izolat poate avea câteodată probleme de semnal, actualizarea casei a fost considerată necesară în condițiile în care acum există posibilitatea de control a casei de la distanță. Dar ambietul casei nu trădează aceste aspect tehnice. Poate doar prezența televizoarelor, dar sunt multe detalii plăcute care să te facă să uiți de ele. Cele mai multe dintre piesele de mobilier, decorațiuni și accesorii au fost comandate și cumpărate de la Neptune, magazinul John Lewis, de la Loaf, mgazinul Oka și de la Soho Home.
Spațiile de la interior nu sunt foarte mari, de aceea designerul s-a concentrat pe trei aspecte: confort, luminozitate și deschiderea către peisajul de afară. Cum le poți obține? Prin piese de mobilier și decorațiuni textile moi, pufoase, contraste cât mai mici de culori între finisaje și piesele de mobilier, nuanțe deschise și ferestrele libere de perdele, doar încadrate de draperii pentru textură. Canapeaua model Atticus de la Loaf este realizată pe comandă și aleasă cu tapițerie cu un material similar catifelei. În loc de măsuță de living a fost ales un taburet cu capac (piesă denumită și ottoman) model capitonat Stasher de la Loaf.
Pentru mulți oameni prezența focului, a observării flăcărilor poate fi un exercițiu relaxant, așa că șemineul nu putea lipsi într-o casă de vacanță. Toate suprafețele, inițial predominant închise în tonurile cărămizii și ale lemnului de stejat, sunt acum vopsite în alb. Lambriurile ce îmbracă pereții și în spatele cărora sunt ascunse cabluri și țevi sunt și ele deschise la culoare. Ambientul a devenit mult mai luminos. Un truc aplicat de către designer a fost ca piesele de mobilă realizate pe comandă (cum ar fi comoda tv) să aibă desenul similar lambriurilor. Șemineul, televizorul închise la nuanță au fost asortate cu un lampadar și rame de tablouri negre, situate de partea opusă, în jurul canapelei. Oglinda rotundă de deasupra șemineului este de la John Lewis.
Zona de zi este lungă și îngustă, dar locul de luat masa a fost așezat strategic în dreptul unei ferestre înalte. De aici peisajul se vede superb, iar lumina naturală se strecoară pe lângă mobilierul de sufragerie ales într-o nuanță de lemn cu finisaj periat. Ușa de interior dă înspre bucătărie, dr abia dacă se observă, ea fiind vopsită în acceași nuanță ca și lambriurile.
Un truc bun într-un spațiu lung și îngust este prezența unui element orizontal în cameră, care să armonizeze diferite piese, dar care să și sublinieze lățimea. Aici, unde lambriurile sunt verticale, rafturile cu console de la nivel superior leagă piesele din zona sufrageriei și corectează percepția asupra spațiului, dar conferă și un aer specific stilului cottage. În plus, un astfel de raft poate masca la nevoie trasee de cabluri. Un truc bine de știut! Scaunele sunt model Chinwag Beached de la Loaf.
Cea mai mare parte a mobilei din zona de zi este realizată pe comandă și are fețele fără mânere pentru a da impresia de lambriu. O oglindă (model Lavenham de la Neptune)bine poziționată dă impresia de fereastră, deci alungă senzația de spațiu lung și îngust. Fotoliul din colțul camerei este model Dominic de la Neptune.
Bucătăria a fost complet remodelată și dotată cu electrocasnice noi. Acestea au fost alese cu fațele albe pentru a fi mai frumos integrate în mobilierul deschis la culoare comandat la firma britanică Neptune. Blatul negru nu lasă să se vadă plita actuală montată pe colț, chiar dacă hota decorativă iese în evidență. Pentru un aspect elegant și aerisit zona de fereastră nu are corpuri suspendate sau rafturi tocmai pentru a accentua peisajul care se vede prin geamuri.
Cărămida care exista a fost păstrată parțial în bucătărie pentru a nu altera șarmul casei. Totodată, chiar dacă există electrocasnice actuale, o sobă de gătit retro este prezentă aici și poate fi o experiență inedită pentru a găti la ea. Chiar dacă are un aer vintage, ea beneficiază de funcții moderne. O adevărată piesă de design excelent încadrată în zona bucătăriei.
Din living se poate accede într-o mică încăpere destinată vizionării tv, așa că dacă sunt mai mulți oameni care vor să urmărească în același timp programul sau filmul preferat, totul este rezolvat din start prin amenajarea acestui spațiu.
Pe lângă locul de terasă cu masă care este în legătură cu zona de zi (sufragerie și living), există un al doilea loc de masă la exterior corespondent bucătăriei. O idee bună pentru o casă de vacanță unde poți ieși imediat pentru a-ți savura micul dejun sau cafeaua de dimineață.
Dormitoarele au și ele detalii frumoase, fără a încărca spațiile. Deasupra noptierei un colț plăcut decorat conferă o stare de bine, plus cărți de citit la îndemână.
Patul orientat către ferestre te provoacă să te trezești dimineața în ritmul naturii. Lenjeria de pat albă, finisajele deschise, mobila în tonuri pastelate – toate sunt menite să-ți aducă o stare de bine. Oglinda de deasupra patului reflectă lumina de pe ferestre și completează armonios spațiul.
Ferestrele lăsate libere, fără perdele sunt ca niște tablouri care încadrează peisajul de afară. Chiar dacă deasupra patului există un corp de iluminat suspendat, abajurul textil îl face mai prietenos, accentuând senzația de confort. Nu la fel s-ar fi întâmplat cu un candelabru metalic, care ar putea fi receptat ca agresiv în dormitor deasupra locului de dormit.
Televizorul este prezent în dormitor, dar designerul l-a poziționat astfel încât atenția să fie îndreptată către festrele și nu către ecran.
Dormitorul matirmonial beneficiază de propria baie. De remarcat faptul că pardoseala dormitorului este îmbrăcată cu mochetă pentru mai mult confort. Nuanțele folosite în camera de baie sunt similare dormitorului, continuând cromatica și stilul armonios al casei. O plantă verde accentuează senzația de curățenie și prospețime în baie, dar este amplasată în așa fel încât, dacă ușa băii rămîne deschisă, imaginea scătre spațiul dedicat igienei să nu deranjeze.
Te-ai fi gîndit la un lavoar în baie montat în fața ferestrei? Ei bine, într-o casă de vacanță poate fi exact ce și-ai fi dorit ca dimineața în loc de propriul chip să-și odihnești privirea către peisajul liniștitor al naturii. Oglinda este strategic amplasată la un nivel convenabil deasupra căzii. Lambriurile de aici sunt vopsite cu o vopsea care nu reține apa (spre exmplu vopsea Egg Shell de la Dulux).
Al doilea dormitor matrimonial este abordat similar ca amenajare, cu patul orientat către ferestre. Câteva decorațiuni textile în nuanțe feminine schimbă atmosfera, chiar dacă finisajele sunt similare cu cele ale primului dormitor.
Un cuier în lateralul patului dă senzația de casă de vacanță, dar te ajută să ai lucrurile la îndemână (poate fi un halat de casă sau poșetă pe care n-ai cum să le pui pe noptiere). Un accent metalic auriu prin prezența măsuțelor și a veiozelor dă o notă elegantă ambientului.
Nu-i așa că totul se simte mai romantic aici? Dar dacă te uiți cu atenție vei vedea că nuanțele feminine de roz sunt prezente doar pe suprafețe mici și prin accesorii. Oglinda rotundă este asortată cu măsuțele de living folosite aici pe post de noptiere.
Draperile lungi accentueză verticala camerei, dar aduc și senzația de confort, volum și textură. Designerul și-a dorit să pună și aici în evidență ferestrele, chiar dacă televizorul este pezent.
O a doua baie, generoasă ca spațiu te invită la relaxare, să poți face o baie în cadă. Câți dintre noi mai au timp de așa ceva în ziua de azi? Și câți dintre noi nu am renunțat la căzi de baie? Ei bine, într-o casă de vacanță merită să ai ceea ce nu poți sau nu vrei să ai în locuința de la oraș.
Nu doar spațiu generos pentru igienă, dar și loc pentru o măsuță de toaletă, care nu e o piesă mare, ci exact cât trebuie. Oglinda de masă se află în sertar și poate fi scoasă la nevoie. Oricum, o baie în care vezi un fotoliu deja îți dă impresia de răsfăț.
Al treilea dormitor este pentru copii și beneficiază de două paturi confortabile. Fereastra este și aici în centrul atenției, iar nuanțele folosite în amenajare sunt calme, deschise. Tapițeria gri a paturilor creează un contrast plăcut, elegant cu albul.
Rafturile de la nivel superior ordonează spațiul dormitorului copiilor și-l aduce la o scară mai apropiată de cea a înălțimii copiilor. De asemenea este un detaliu care decorează frumos mică încăpere, conferându-i aerul unui refugiul în stil cottage.
La exterior casa din lemn este albă, simplă cu lambriuri de exterior și acoperiș din plăci de ardezie. O abordare ordonată, curată.
Ușa de acces a casei este într-o nuanță de gri colorat, fiind astfel marcată zona de intrare.
Partea de terase este situată în spatele casei, de unde și senzația de refugiu, intimitate pe deplin asigurate.
Pe timpul serii, o zonă de foc amenajată simplu, dar de efect în grădină este loc de relaxare și de contemplare a cerului, a pădurii, a liniștii.
O casă aflată într-un loc retras, fără vecini contează mult pentru că și de la interior ambientul poate fi creat în relație cu exteriorul. Și aici despre asta este vorba. Nicio cameră u ar fi la fel de plăcută dacă pe ferestre s-ar vedea alte clădiri. Senzația de serenitate este dată prin nuanțele deschise de la interior care nu fac altceva decât să atrag atenția asupra peisajelor liniștite din jur. Amenajată practic în ritm cu natura – nimic agresiv, nimic ostentativ, ci doar calm. Dacă vrei să petreci și tu o vacanță în acest loc vezi aici detalii despre locație și rezervare. Sper să te inspire și pe tine!
Foto: © Unique Home Stays
31
Super!
Frumoasa amenajare,simpla si cu gust.
Foarte bun ghidul 🙂
I loved the post.
Elegância em Lousa Magnética, Sao Paulo – SP
Superb totul! Imi spune-ti va rog,de unde este mobilierul din baia mare?
Bună Andreea! Astfel de piese de mobilă se fac pe comandă. Poți găsi piese similare de la Szel Mob.
Ce bine ca au fost anuntati proprietarii ca se fac poze. Altfel nu avea asa impact imaginea asupra retinei si mplicit asupra creierului. Ar fi nteresant de aflat si cati metri partati au spatiile din imagini.
Apreciez aranjamentul si frumusetea prezentarii.
Felicitari.