adelaparvu.com despre casa in stil rustic Spania, design Lazaro Estudio, Foto Erlantz Biderbost (80)

In Case, Design Interior

Interior rustic cu atmosferă calmă

Interioarele rustice au o poezie aparte, imprimată atât prin lejeritatea decorului, cât și prin frumusețea materialelor naturale. Lemnul este cel care conferă starea de bine, dar de fapt este vorba despre combinația inspirată în care el este pus în evidență. Și cum poți creiona un interior rustic care să facă față nevoilor confortului actual? Sunt multe soluții, dar de această dată m-am oprit asupra unei case din Barrika, Spania, un interior care are o suprafață totală de 120 de metri pătrați, iar proprietarii, Iker și Patricia au două fetițe. Au cumpărat casa pentru familia lor și au găsit-o într-o stare bună, dar pentru că nu-și permiteau o renovare dintr-o dată, s-au gândit să aibă un proiect, iar apoi pe baza lui să renoveze pe parcursul mai multor ani pentru ca ambientul final să fie cum au visat. Au apelat la Raquel Lazaro, care a gândit designul interior cu echipa sa de la Lazaro Estudio, iar decorul în final a fost realizat de Patricia Arostegi. Este un adevărat refugiu de calm și tihnă, unde patina materialelor este frumos alăturată culorilor din spectrul popular și suprafețelor lise, simple, zugrăvite, iar combinația între rustic și actual este foarte frumos concretizată mai ales în funcțiunile de tipul bucătărie și băi. Da, simplitatea este cuvântul cheie, un fundal calm pentru mobilier, țesături și decorațiuni, care, împreună transmit o poveste a stării de bine și a bunului-simț. Dar hai să descoperi acest interior calm și frumos.

Totul pornește încă de la exteriorul casei, unde pe fundalul alb se profilează frumos arcadele îmbrăcate în piatră ale ferestrelor, dar și elementele de tâmplărie din lemn.

Totul pornește încă de la exteriorul casei, unde pe fundalul alb se profilează frumos arcadele îmbrăcate în piatră ale ferestrelor, dar și elementele de tâmplărie din lemn. Cel mai frumos, sigur și ușor de revopsit sunt fațadele albe, care lasă restul elementelor să respire, dar care conferă și o imagine rustică, indiferent unde s-ar afla casa.

Holul de acces în casă face legătura între parterul gândit ca un spațiu deschis, între etaj la care se accede pe scara interioară și una dintre băi. Designerul a prevăzut ca pe fundalul alb al zugrăvelii, ușile interioare să se profileze frumos atât prindesenul lor, cât și prin culoarea aleasă în contrast armonios cu pardoseala din lemn.

Holul de acces în casă face legătura între parterul gândit ca un spațiu deschis, între etaj la care se accede pe scara interioară și una dintre băi. Designerul a prevăzut ca pe fundalul alb al zugrăvelii, ușile interioare să se profileze frumos atât prin desenul lor, cât și prin culoarea aleasă în contrast armonios cu pardoseala din lemn. Dacă foile de uși sunt coloerate, pervazele și tocurile ușilor, alese cu muchii drepte sunt în relație cu plinta albă care încadrează pardoseala din lemn. Un detaliu care contează mult în imaginea actualizată a casei.

Din holul de la intrare parterul se deschide cu totul. În prima parte sunt grupate locurile de ședere din living cu o mulțime de ferestre. De asemenea, în prima parte a parterului, înălțimea spațiului este mai mare, ceea ce dă impresia de mai mult aer, de loc în care te poți mișca și respira în voie.

Pe aceeași parte a zidului care înglobează ușa de la intrare în casă, sunt înșiruite două ferestre cu desene diferite. Designerul a găsit soluția de a le armoniza prin construirea în jurul ferestrelor în arcadă a unui încadrament pe drept. De asemenea, de o parte și de alta a colțului cu ferestre sunt așezate piese care au aproximativ aceeași înălțime (pianină și birou cu capac), realizându-seastfel un ansamblu ordonat în partea inferioară a camerei.

Una dintre ferestrele în arcadă se citește imediat de la intrarea în casă, ca atare, designerul a prevăzut ca locul să fie marcat fruos și printr-un artificiu arhitectural, respectiv ferestrele pe colț să fie încadrate de o structură care să le pună în evidență, dar să le și raporteze la înălțimea umană în relație cu tavanul înalt din zonă. Prezența pianinei vorbește despre preocupările proprietarilor, un instrument care înlocuiește practic locul de tv.

Un leagân suspendat în spațiul livingului devine punct de atracție, dar și un obiect care te face să explorezi înălțimea de aici. Practic, un loc de fotoliu reinterpretat. Un alt truc în decor, prevăzut de către stilistă este prezența covoarelor suprapuse. Unghiul și contrastul dintre ele te fac să percepți spațiul ca fiind mai mare, mai confortabil și mai ornamentat, dar totul în relație cu ferestrele mari și multe suprafețe deschise în tonuri de alburi.

Canapeaua situată între zona de acces a parterului și bucătărie, lasă decorul de la primul nivel al casei la vedere, dar mai ales lasă lumina naturală să circule și să inunde interiorul.

Canapeaua situată între zona de acces a parterului și bucătărie, lasă decorul de la primul nivel al casei la vedere, dar mai ales lasă lumina naturală să circule și să inunde interiorul.

Orice copil vrea de fapt să stea cu părinții, așa că proprietarii au spus din start că doresc un colț din zona de zi de la parter pentru copii lor, astfel ca aici să se joace alături de părinți, dar să nu fie alterat spațiul livingului. Astfel, locul pentru joacă a fost ales în zona sufrageriei, iar ambientul tratat de-a dreptul romantic, cu mobilă din lemn, dar storuri, baldachin și decorațiuni textile albe.

În zona ferestrelor este amplasat locul de luat masa.

În zona ferestrelor este amplasat locul de luat masa, unde pardoseala din plăci decorative din ciment formează imaginea unui covor. Mobila cu alură rustică este completată de plante așezate în port ghivece împletite, iar prezența cărților conferă un aer plăcut, familiar de acasă, iar din punct de vedere vizual colorează zona locului de luat masa.

Locul de luat masa este în relație directă cu bucătăria și totuși pardoseala se oprește în locul sufrageriei. Încolzirea prin pardoseală este mai eficientă în dreptul ferestrelor, ca atare acolo era mai important ca ea să radieze din plin, mai ales ân sezonul rece.

Locul de luat masa este în relație directă cu bucătăria și totuși pardoseala se oprește în locul sufrageriei. În locul de luat masa tâmplăria este una culisantă, așa că în cazul în care este deschisă, făcând legătura cu exteriorul, dacă apare vreo ploaie inopinantă, pardoseala nu este afectată.

Zona de bucătărie este evidențiată atât prin mobilierul specific, cât și prin arhitectura spațiului. Deasupra bucătăriei plafonul este mai jos, iar lemnul prezent pe două suprafețe paralele: pardoseală și bârne din lemn de la nivelul plafonului. Între ele zugrăveală albă, iar pe acest fundal designerul a venit cu o nuanță de mobilier în contrast cu auriul lemnului, dar a prevăzut blaturile la fel ca pereții: albe.

Zona de bucătărie este evidențiată atât prin mobilierul specific, cât și prin arhitectura spațiului. Deasupra bucătăriei plafonul este mai jos, iar lemnul prezent pe două suprafețe paralele: pardoseală și bârne din lemn de la nivelul plafonului. Între ele zugrăveală albă, iar pe acest fundal designerul a venit cu o nuanță de mobilier în contrast cu auriul lemnului, dar a prevăzut blaturile la fel ca pereții: albe. De aici și senzația de luminozitate, amplificată.

Rustic și actual sunt frumos împretite în cazul bucătăriei, unde designerul a prevăzut blaturi subțiri, contemporane în relație cu un mobilier din MDF care are desen rustic.

Rustic și actual sunt frumos împretite în cazul bucătăriei, unde designerul a prevăzut blaturi subțiri, contemporane în relație cu un mobilier din MDF care are desen rustic. Astfel, masivitatea lemnului, dar și a volumului mesei insulă sunt discret, dar cu efect evidențiate prin lejeritatea blaturilor și designul actual al bateriilor și electrocasnicelor. Blaturile par să plutească, conferind o imagine aerisită mobilierului și da, contează foarte mult faptul că sunt albe.

Prezența ferestrelor l-a provocat pe designer să gândească un ansamblu fără corpuri suspendate, ca atare depozitarea obiectelor necesare este suplinită prin prezența mesei insulă, dar și prin ansamblul de corpuri înalte din lateralul bucătăriei.

În dreptul ferestrei, unde lățimea peretelui era mai mică decât adâncimea necesară înglobării electrocasnicelor, designerul a prevăzut rafturi, care lasă lumina naturală să circule, permit deschiderea ferestrei, dar și oferă spațiu pentru depozitare. Un alt detaliu important este alegerea mai multor tipuri de mînere. Cele vizibile dinspre living sunt mai discrete, cele mai puțin vizibile sunt mai mari.

În dreptul ferestrei, unde lățimea peretelui era mai mică decât adâncimea necesară înglobării electrocasnicelor, designerul a prevăzut rafturi, care lasă lumina naturală să circule, permit deschiderea ferestrei, dar și oferă spațiu pentru depozitare. Un alt detaliu important este alegerea mai multor tipuri de mânere în funcție de nevoi, deci nu e musai ca peste tot să fie mânerele la fel, dar e important ca în ansamblul general ele să aibă aceeași nuanță și să permită o manevrare ușoară a sertarelor și ușilor de dulap.

Baia de serviciu de la parter estre tratată simplu, funcțional, dar actual. Mobila realizată la un atelier local este una cu alură grafică, metalică, dar pentru instalații s-au ales baterii îngropate. De asemenea, sifonul lavoarului este ales ca accent metalic în aceeași nuață cu finisajul bateriilor și rama oglinzii.

Casa scării beneficiază și ea de lumină naturală, iar aici desenul structurii acoperișului este lăsat la vedere.

Casa scării beneficiază și ea de lumină naturală, iar aici desenul structurii acoperișului este lăsat la vedere, ceea ce amplifică stilul rustic. Către living, o balustradă din sticlă asigură protecție, dar mai ales lumină naturală. Un element contemporan această balustradă, dar care nu alterează stilul casei. Unde spațiul se îngusteazî, în dreptul ușilor, unele dintre ele au fost prevăzute de către designer culisante pentru un acces mai facil.

Baia de la etaj este amenajată în relație cu ambientul rustic al casei.

Baia de la etaj este amenajată în relație cu ambientul rustic al casei, unde structuri de mobilier și pereții finisați cu microciment conferă un aer natural. Dar e interesantă combinația cu pardoseala din plăci ceramice, care dă impresia unui covor. Un desen actual combinat frumos cu restul obiectelor ce inspiră naturalețea rusticului.

Zona de lavoar este dispusă către fereastră, restul fiind organizate conform spațiului disponibil.

Zona de lavoar este dispusă către fereastră, restul fiind organizate conform spațiului disponibil. Pentru acces mai facil la rafturile de depozitare, situate lângă ușa culisantă, designerul a prevăzut rafturi deschise, iar stilistul a ales coșuri și piese împletite cu aspect natural.

Dormitoarele situate la etaj beneficiază de ambianță plăcută creionată de prezența ferestrelor, lumina naturală punând în evidență spațiul tipic de mansardă cu plantele sale înclinate.

Dormitoarele situate la etaj beneficiază de ambianță plăcută creionată de prezența ferestrelor, lumina naturală punând în evidență spațiul tipic de mansardă cu plantele sale înclinate.

Acolo unde a fost posibil, deasupra bârnelor din lemn ale acoperișului, designerul a prevăzut lumini discrete, care conferă un aer scenografic spațiului de odihnă.

Acolo unde a fost posibil, deasupra bârnelor din lemn ale acoperișului, designerul a prevăzut lumini discrete, care conferă un aer scenografic spațiului de odihnă.

Multe suprafețe deschise prin lenjeria de pat și covor, alături de zugrăveală. Desenul rustic al bârnei, materialele naturale, culorile plăcute creionează atmosfera tihnită din dormitor.

Multe suprafețe deschise prin lenjeria de pat și covor, alături de zugrăveală. Desenul rustic al bârnei, materialele naturale, culorile plăcute creionează atmosfera tihnită din dormitor.

Noptierele rustice completează reușit decorul, dar mai mult este sunt alese în funcție de înălțimea joasă a patului, un pat fără tăblie, dar cu o saltea confortabilă, care de fapt contează cel mai mult pentru un somn odihnitor.

adelaparvu.com despre casa in stil rustic Spania, design Lazaro Estudio, Foto Erlantz Biderbost (21)

Casa asta transmite foarte multă tihnă și deși pare că așa ceva poți obține ușor, de fapt e multă muncă în spate. Să creionezi lucruri simple, frumoase, care să inspire trăinicie, dar și frumusețe este dificil. Oamenii fug în general de simplitate și nu realizează că multe lucruri se pot creiona frumos atunci când decorezi cu bun-simț. Plante verzi, texturi naturale, dar mai ales mult alb care evidențiază fibrele lemnului, petele de culoare și desenul elementelor arhitecturale. Foarte bine gândită sub aspect funcțional această casă, o treabă excelentă făcută de către designerul Lazaro Estudio și stilista Patricia Arostegi. O casă care mi-a plăcut foarte mult. Sper să te inspire și pe tine!

Foto: Erlantz Biderbost

11 raspunsuri pentru Interior rustic cu atmosferă calmă

  1. Aura spune:

    Buna ziua .Frumoasa,placuta,luminoasa.Fiecare element iti cere sa-l atingi,sa-i simti structura.Multumesc Adela.

  2. andrada spune:

    Sunt absolut minunate toate elementele din lemn si modul in care lumina invadeaza spatiul interior. Iar inul din dormitor este fix ce trebuie intr-un astfel de spatiu 🙂 🙂 🙂

  3. ALEXANDRU IOANA spune:

    Creativitate la maxim

  4. Roxana spune:

    Hristos a inviat! Adela, te rog cand ai timp posteaza imagini frumoase cu balcoane pregatite de primavara. Ar fi de jutor acum cand stam acasa. Multumim mult!

  5. Mihaela spune:

    Buna Adela,

    am o casa in Breaza, Prahova si as dori, daca cunosti, sa-mi recomanzi un designer de interior din zona care ma poate ajuta in amenajarea unei bucatarii deschise (in total un spatiu de aproximativ 20-25 metri patrati).
    Multumesc mult,
    Mihaela

  6. Sanda spune:

    Bună Adela,
    Ai nişte idei minunate. Cât de frumos este totul, îţi dă un sentiment de linişte, pare aşa simplu, dar de fapt e un pic mai complicat 🙂 Vorba aia : „Less is more”.
    Îmi place foarte mult. Mulţumesc frumos pentru idei.
    Multă sănătate!

  7. Madalina spune:

    Imi place foarte mult blog-ul. Sa mai postati!

  8. Moldwood spune:

    O amenajare interioara facuta cu foarte mult bun gust. iar pozele sunt fenomenale, reflecta intru-totul caldura acestui minutios proces de redecorare.

  9. Ionut spune:

    E foarte complicat uneori sa ii faci pe unii clienti sa inteleaga, ca simplitatea este de fapt reteta unui proiect reusit. Incepand de la forme simple, la mobilier simplificat si frumos colorat. Imi place spre exemplu, ca dispare monotonia

  10. Jessi Decor spune:

    Interior frumos! Îmi plac accesoriile în tonuri pământii și elemente din lemn. Salutari!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *