Mi-a atras atenția casa aceasta prin tâmplăria elaborată, dar și prin curtea, plină cu flori, împrejmuită de un gard frumos. Eram cu prietena mea Cătălina prin Enisala. Ea locuiește în Tulcea și mi-a oferit niște excursii de vis în partea aceasta a țării iubită de vânt și soare. Voiam să ajungem la pensiunea privată din Enisala când am tresărit și am spus – „Hai să oprim aici pentru că e o casă frumoasă!”. Ne-am dat jos din mașină și, după ce am făcut poze, am văzut și panoul care indica faptul că e o casă muzeu. Ce bucurie să o putem vizita! Musai să o vizitezi și tu!
Mi-a plăcut foarte mult gardul din piatră și lemn. Gardurile nou construite sunt deseori urâte. Ar merita să ne inspirăm din arhitectura tradițională pentru casele nou ridicate în zonele rurale. Se poate face un gard din lemn și piatră care să ofere și intimitate, nu e musai să ridicăm fortărețe.
În stânga, panoul care marca locul ca fiind muzeu. M-am bucurat foarte mult să aflu că această casă poate fi vizitată. Mai mult, am aflt că este singura casă muzeu din Doborgea conservată in situ, adică pe locul unde a fost construită de la bun început. Vezi program vizitare și date muzeu AICI.
Sunt tare frumoase casele tradiționale, dar oare te-ai întrebat de ce? De fiecare dată când vizitez una am impresia că mă îmbrățișează. Este vorba despre proporții, despre materiale, despre adaptarea la climă, la peisaj, despre aplecarea către frumos prin detalii precum tâmplăria, țesăturile, motivele ornamentale, despre integrarea culturii în estetica lor, dar mai ales despre sufletul și felul oamenilor care au construit-o. Când trăiești frumos, construiești frumos. Când e armonie în inima ta, ajungi să o materializezi și în spațiul în care locuiești.
Bucătăria de vară este găzduită în fața unei camere, acum destinată muzeografului care poate prezenta casa vizitatorilor.
Casa, deși pare generoasă, are doar două camere. Spațiul de locuit este marcat de prispă sau tinda specifică zonei Lacului Razim din Dobrogea. Restul spațiilor sunt destinate altor activități sau pentru depozitare.
Totul cu materiale specifice zonei geografice, dar și culorile împrunutate din peisajul local, toate condimentate cu puțin roșu.
Pe timpoul zilei, dantelăria tâmplăriei este proiectată sub formă de umbre la interiorul tindei.
Prispa este un spațiu intermediar între exterior și interior, care nu ar trebui să lipsească nici de la casele nou construite. În această parte a țării, forma prispei asigură umbră în partea de locuit a casei. Ca atare, tinda este vizibilă de la interior, deci frumos decorată în ton cu încăperile. Inclusiv plafonul ei este armonios tratat.
M-am bucurat să dau în drumurile mele, din vara lui 2020, peste singura casă tradițională din Dobrogea conservată pe locul ei original, acolo unde a fost și ridicată de la bun început. Cele pe care le vezi la muzee sunt relocate, demontate și refăcute, dar cea de la Enisala este transformată în muzeu din 1971. Și nu e doar casa de vizitat, ci și anexele ei, care găzduiesc colecții variate de obiecte ale oamenilor din zonă, obiecte care vorbesc despre activitățile și meseriile lor, dar și despre cultura multietnică specifică Dobrogei.
Când am vizitat casa, în vara lui 2020, era expusă colecția de ștergare specifice zonei. Aici este prima încăpere în care se ajunde din tindă.
Interesante culori pentru cuvertura folosită pentru decorul pereților, cumva o combinație tomnatică la care nu te-ai aștepta după combinația de alb și albastru de pe fațadele casei.
Soba construită între încăperi, astfel ca totul să fie încălzit ușor și repede. În loc de plintă, camerele sunt marcate printr-o dungă lată de vopsea roșie, iar bârnele de la nivelul plafonului marcate tot prin culoare. Îndrăzneț și de mare efect acest mod de decorare!
Ce am reținut în urma vizitei? Că odinioară oamenilor nu le era frică să stea aproape unul de celălalt, așa că aveau camere mici, cu strictul necesar, dar totul cu drag făcut și decorat. Apoi că totul avea o logică, o rânduială, fiecare obiect avea scopul lui și chiar dacă era unul casnic era manufacturat cu detalii ornamentale, pe principiul – dacă-l vezi zilnic, măcar să fie frumos.
Locul de pat gândit în continuarea sobei este un lucru funcțional (cald pe perioada iernii), dar și estetic pentru că volumele sunt gândite în relație unul cu altul (patul în continuarea sobei, păstrându-se aceeași lățime).
Plante specifice zonei, uscate și puse în vase de ceramică, decorează locul ferestrelor alături de țesăturile tradiționale ce îmbracă banca cu ladă.
A doua cameră mobilată cu strictul necesar, dar fiecare obiect pare să spună o poveste.
Cuverturile colorate protejează pereții, dar aduc și un plus de vivacitate camerelor. Pereții sunt albi, dar restul obiectelor de mari dimensiuni colorate.
Lada de zestre la loc de cinste în camera de primire a oaspeților.
Dar am dat și peste idei îndrăznețe: cum ar fi tavanele colorate, ceva ce nu te-ai fi gândit că oamenii de la țară ar face. Cert este că peste tot unde am privit, mi-a plăcut ceea ce am văzut, inclusiv prin curte. Evident fără plastic, adică fără ideea de rapid și confortabil, ci totul trecut prin inimile și apoi mâinile oamenilor. Materiale lucrate cu răbdare, cu povești, cu suflet, care au căpătat formele și întrebuințările necesare la un moment dat, obiecte care puteau fi transmise mai departe și care acum ne vorbesc despre un ritm al vieții după care, inconștient, tânjim.
În altă cameră, situată în afara spațiului de locuit, sunt găzduite acum obiecte care vorbesc despre preocupările oamenilor și activitățile lor casnice.
Mi-a atras atenția modul de decorare al plafonului, evident pe lângă obiectele vechi destinate țesutului.
O casă tradițională te provoacă să-ți pui sufletul la vedere. De fapt te provoacă să ai grijă de frumosul din tine și din viața ta. Nimic prea mare, nimic prea ostentativ, nimic agresiv, ci totul cu măsură, dar infinit de cald și de cuprinzător, ca o îmbrățișare pe care o porți cu tine toată viața. Pentru astfel de îmbrățișări merită să ne păstrăm tradițiile, să conservăm casele vechi, dar mai mult să începem să construim în spiritul lor.
Perspectivă de la interiorul anexei ridicată în fundul curții, care acum găzduiește colecții de obiecte vechi, specifice diverselor meserii din zonă. În curte sunt expuse pietre de moară, dar și obiecte care se găseau frecvent în gospodăriile din zona Lacului Razim.
Construcția care găzduiește bucătăria de vară, văzută din tinda casei, unde o tărtăcuță e pe post de ghiveci pentru plante decorative.
Acoperișurile din stuf sunt definitorii pentru această parte a țării, așa că ele sunt prezente atât pentru construcțiile cu destinație de locuit, cât și pentru cele cu rol de anexe.
Locul de curățat pește, absolut obligatoriu în această parte a țării, gândit ingenios în curte, la distanță de casă, dar în vecinătatea bucătăriei de vară.
Umbra obținută prin amplasarea ingenioasă în funcție de soare, dar și prin plantarea viței-de-vie. Mi-a plăcut pavajul din piatră, evident mult mai frumos decât cimentul omniprezent acum în curțile din mediul rural.
Ne plac casele țărănești pentru că inimile noastre tresar la frumosul pe care-l simțeau, cu puțin timp în urmă, bunicii noștri, în sufletele lor. Deci, întreabă-te și tu la ce tresaltă inima ta în privința caselor tradiționale și de ce? Eu mi-am găsit răspunsurile, dar dacă oftezi de drag în timp ce te uiți la imagini, e clar că și inima ta știe deja despre frumos. Trebuie doar să ai curaj să-l lași să trăiască prin tine. Sper să te inspire și pe tine această casă și să-ți dea idei pentru propria-ți casă!
p.s. Dacă vrei să sprijini conservarea caselor tradiționale, mergi și vizitează muzeele care le găzduiesc, dar nu uita că poți face și donații.
Foto: Adela Pârvu
18
iti odihneste sufletul! Multumim Adela!
Frumos in Delta Dunarii, abia astept sa mergem si noi. Multumim pentru imagini Adela