Știi ce îmi place mult la verde? Că nu poți trăi fără el! Dacă n-ai măcar o plantă în casă, parcă ceva lipsește, nu? Și nu-l vezi doar în natură, ci este asociat și cu vindecarea. Gândește-te că nu există farmacie sau plafar care să nu aibă culoarea verde în logo. De altfel, verdele este culoarea arhanghelului Rafalel, cel care se spune că ne vindecă. Și-l poți invoca îmbrăcându-te în verde sau colorându-ți casa cu verde. Frumos, nu? Deci, asta e forța verdelui, de vindecare, alinare.
Psihologul Oana Nica spune că verdele ne trimite instantaneu cu gândul la natură, natural, bio, organic, la viu , la primăvară. Ea ne provoacă să observăm că nu prea purtăm verdele toamna sau iarna. De ce? Pentru că e perioada când mai hibernăm, ne mai interiorizăm, însă primăvara ne reînnoim visele, speranțele, proiectele. Culoarea verde ne apropie foarte simplu și direct de vitalitatea noastră, ne tonifică și liniștește în același timp.
Acum, trebuie să-ți spun că sunt nenumărate nuanțe de verde! Numai dacă iei în calcul câte variante a creat natura! Și după mine, e culoarea care se potrivește cu orice. Până la urmă ai văzut în natură ceva care să nu se potrivească cu verde? Și totuși se spune că nu orice verde se potrivește cu orice fel de roșu sau roz, spre exemplu. De asemenea, trebuie să știi să-l alegi și dacă vrei să-l alături portocaliului. Dar se potrivește cu orice fel de nuanță de maro 🙂 Și asta ne interesează pe noi, nu? Că doar în casele noastre mobila și finisajele sunt în mare parte din lemn sau cu aspect de lemn.
Deși este o nuanță liniștitoare, să știi că este una rece. Se obține prin combinația albastrului cu galben. Acum, în funcție de cât galben conține verdele, el este mai dulce sau mai rece. Sunt și variantele de kaki, mai neutre sau turcoaz, cu un strop de galben în albastru. Există verdele măr, dar și verdele frunzelor gălbejite. Ai verdele închis al cactușilor, dar și pe cel al mugurilor de primăvară. Ce nuanță alegi pentru casa ta? Ei bine, contează ce vrei să-ți sugereze.
Verdele dulce și pal se potrivește în camerele mici. Le luminează. Verdele kaki, cu tente de gri sau închis la culoare este mai recomandat în camerele luminoase sau cele în care vrei să păstrezi o atmosferă intimă. Dar atenție! Verdele cu tente de gri îți va părea posomorât în anotimpul rece pentru că sub influența luminii îți va părea cu totul gri. Așa că este mai indicat, dacă-ți place, să-l combini cu alb și mobilă în tentă de coniac (un maro roșiatic) sau nuanță de cireș.
Alege nuanțele de verde pal și dulce pentru o atmosferă revigorantă. Și inspiră-te mereu din natură. Pentru că verdele predispune la meditație e potrivit în camerele de zi unde vrei să te relaxezi sau în camera de studiu (asta dacă ești o persoană energică). Merge foarte bine și în bucătărie sau baie. De multe ori este ales pentru dormitoare și nu e greșit deloc. Dar fii cu gândul și la anotimpul rece și dacă vrei să te încojori cu nuanțele naturii, alege-le ca tare.
Verdele devine mai strălucitor când îl combini cu galben și alb, mai vibrant când îl asociezi cu albastru sau roșu și mai vesel când îl asociezi cu movul (depinde ce mov, desigur). Se potrivește pentru toate stilurile de amenajare de la romantic, shabby chic, clasic la cele moderne și extravagante. Dar nu uita de combinațiile de culori și de cât de luminoase sunt camerele tale. Contează mult și cum se schimbă sub influența luminii artificiale.
Concurs încheiat în vara 2013.
Ți-am selectat o mulțime de imagini care să te inspire din colecția de idei oferită de Akzo Nobel România. Trebuie doar să-ți alegi nuanța preferată de verde din gama de vopsele lavabile Dulux Let’s color ca să intri în CONCURSUL CARE-TI COLOREAZA LOCUINTA. Intră aici magazinlacurisivopsele.ro/vopsea-lavabila și postează sub articol link-ul cu vopseaua preferată și poate îmi spui și unde ai folosi-o. O viață avem? Colorată să fie în verde!
1
Ei da, verdele. Verdele inseamna viata, liniste inseamna a privi inainte. Daca stii sa alegi nuanta potrivita temperamentului tau sigur incaperea iti va oferi confortul dorit.
Eu aleg
http://www.magazinlacurisivopsele.ro/vopsea-lavabila-dulux-cow-smooth-pistachio-2-5-l-p113.html
Mi-a placut mult nuanta din foto ‘Nuanta de verde potrivita in interior cu pardoseala si mobila inchise ‘ asta pentru ca seamana cu cea din camera mea de zi 🙂
Mie mi-ar placea sa folosesc un verde pal deschis, in dormitory, care este si camera copilului, unde pe langa albul standard, avem de inlocuit un tapet vechi si rupt. Cred ca s-ar potrivi perfect cu mobile pe care o avem deja acolo, si chiar ar fi o completare vizuala placuta, alungand din monotonia camerei, fara insa sa incarce, sa micsoreze camera.
Nu stiu daca am nimerit nuanta perfecta, pentru ca pe calculator se vede altfel decat in realitate, dar cred ca mi-ar placea nuanta http://www.magazinlacurisivopsele.ro/vopsea-lavabila-dulux-cow-sea-grass-5-l-p112.html
E foarte frumoasa nuanta asta. Sper ca e si pe placul fetelor 🙂 Succes la concurs Alex!
As alege nuanta asta http://www.magazinlacurisivopsele.ro/vopsea-lavabila-dulux-cow-eastern-spice-2-5-l-p55.html. Mi se pare linistitoare si revigoranta in acelasi timp.
Si mie mi se pare linistitoare. Dar depinde mult si cat de luminoasa este locuinta ta 🙂
http://www.magazinlacurisivopsele.ro/vopsea-lavabila-dulux-cow-bramble-hedge-2-5-l-p41.html nu am incercat niciodata un verde asa de frumos
Chiar ca e frumos Mihaela!
Si mie imi place verdele foarte mult dar cele pale mi se par foarte linistitoare si relaxante http://www.magazinlacurisivopsele.ro/vopsea-lavabila-dulux-cow-sea-grass-5-l-p112.html
Pai chiar sunt linistitoare Janeta! Eu sunt mai nebuna asa, imi plac culorile mai tari :))))
http://www.magazinlacurisivopsele.ro/vopsea-lavabila-dulux-cow-sea-grass-5-l-p112.html
Imi place foarte mult culoarea verde.
Foarte bine! Ma bucur ca ti-ai ales nuanta preferata. Succes Mariana!
Foarte frumos concursul, va multumim! Imi place mult aceasta nuanta: http://www.magazinlacurisivopsele.ro/vopsea-lavabila-dulux-cow-tarragon-glory-5-l-p116.html se potriveste la mine in sufragerie la fix!
Ma bucur ca-ti place Ecaterina! Succes!
http://www.magazinlacurisivopsele.ro/vopsea-lavabila-dulux-cow-bramble-hedge-2-5-l-p41.html
http://www.magazinlacurisivopsele.ro/vopsea-lavabila-dulux-cow-sea-grass-2-5-l-p111.html
http://www.magazinlacurisivopsele.ro/vopsea-lavabila-dulux-cow-bramble-hedge-5-l-p42.html eu nu am avut niciodata verde in casa dar mi-ai dat o idee
frumos si verde de ce nu? http://www.magazinlacurisivopsele.ro/vopsea-lavabila-dulux-cow-bramble-hedge-2-5-l-p41.html
Chiar frumos! Succes Iulian!
http://www.magazinlacurisivopsele.ro/vopsea-lavabila-dulux-cow-bramble-hedge-2-5-l-p41.html
Succes!
http://www.magazinlacurisivopsele.ro/vopsea-lavabila-dulux-cow-bramble-hedge-5-l-p42.html
Succes Maria!
http://www.magazinlacurisivopsele.ro/vopsea-lavabila-dulux-cow-indian-ivy-5-l-p119.html
Frumos verde! Succes Ionela!
http://www.magazinlacurisivopsele.ro/vopsea-lavabila-dulux-cow-tarragon-glory-5-l-p116.html
un verde mai deschis si frumos http://www.magazinlacurisivopsele.ro/vopsea-lavabila-dulux-cow-sea-grass-2-5-l-p111.html
http://www.magazinlacurisivopsele.ro/vopsea-lavabila-dulux-cow-bramble-hedge-2-5-l-p41.html
Asta e nuanţa mea preferată. Ador verdele, mi-am zugrăvit toată sufrageria – camera în care dorm – în verde şi dacă ar fi numai după mine, aş zugrăvi toţi pereţii în verde. Inclusiv pe cei exteriori. Şi maşina mi-aş face-o verde, verdele ăla crud, viu, care pe mine mă binedispune.
Ce culoare frumoasa ti-ai ales Denisa! Succes la concurs! Eu am verdele tot timpul cu mine pentru ca ochii mei sunt verzi 🙂
http://www.magazinlacurisivopsele.ro/vopsea-lavabila-dulux-once-willow-tree-2-5-l-p147.html
verdele e culoarea mea preferata, in orice nuanta, numai verde sa fie 🙂
http://www.magazinlacurisivopsele.ro/vopsea-lavabila-dulux-cow-sea-grass-5-l-p112.html
verdele te face sa fii mai aproape de natura .voi folosi noanta asta in bucatarie si in living
*nuanta
Clar ca verdele are forta asta! Succes Gabriela!
Verdele – cel puţin un anume gen de verde – a devenit una din culorile mele preferate în ultimii ani, mai ales în combinaţie cu nuanţe ruginii…
Eu am de cativa ani buni pe un perete, intr-o garsoniera, Dulux Bramble Hedge. Insa nu il mai gasesc in magazine acum, cand vreau sa fac un perete asa in camera copilului. Pentru ca imi place, stiu cum arata pe suprafete mari, stiu ca verdele e linistitor, asa ca nu as alege altceva. Mai ales pentru ca eu cred, si sper sa nu gresesc, ca nu va deveni obositor atunci cand va avea in jur si alte culori, cum se intampla in camera unui copil, cu atatea jucarii multicolore.
Asadar, stiti pe unde il mai gasesc? Si-a schimbat numele?
Multumesc!
Ramona, il gasesti la magazinul Culori si Idei https://www.facebook.com/pages/Culori-si-Idei/622611897810092?fref=ts
Multumesc, Adela! Imi permiti sa iti cer parerea? Am dreptate sa aleg culoarea asta pentru un perete in camera copilului de 2 ani? In fata ferestrei, orientate S-SV, e un balcon. Gol, dar ajunge mai greu lumina. Mobila va fi alb-lucios, ceilalti pereti la fel, iar parchetul e stejar masiv.
Multumesc tare mult!