adelaparvu.com despre scoala transformata in casa Design SGW Architects (12)

In Case, Design Interior

O fosta scoala a devenit casa unei familii cu cinci copii

Titlul articolului e prea sec pentru casa asta absolut deosebită. În primul rând, trebuie să-ți spun că e vorba despre o familie de artiști, mai exact muzicieni. Ei au cinci copii mari, un set de tripleți, ca să zic așa, și alți doi pe lângă ei, toți adolescenți, care, fiecare, studiază la câte un instrument muzical. Și ce să vezi? Părinții au decis să-și amenajeze casa în clădirea unei foste școli. Când au găsit inițial clădirea, s-au gândit că vor reuși să locuiască cu toții la etaj, iar parterul să-l închirieze, dar lucrurile au evoluat în altă direcție. Într-un fel sau altul, aici e tot o școală, iar lucrurile sunt pregătite ca atare și pentru viitor. Am să-ți spun și despre asta, dar înainte, ca să nu uit, menționez că au refolosit ingenios tot ce se putea din vechea clădire în noua lor casă – de la cărămizi, lemnul tâmplăriei la vechile pardoseli. Este un proiect de reciclare la mijloc, dar unul inteligent și cu rezultat spectaculos semnat de către arhitecții de la Sullivan, Goulette & Wilson Ltd. Architects.

adelaparvu.com despre scoala transformata in casa Design SGW Architects (10)

adelaparvu.com despre scoala transformata in casa Design SGW Architects (7)

Acum să nu crezi că școala asta e una tipică, mare, așa ca la noi. Este o clădire construită la 1880 și se află în Chicago. După remodelare a rezultat o suprafață utilă de aproape 800 de metri pătrați. După ce clădirea a fost cumpărată și s-a dat startul șantierului, fiecare bucată de material care a fost în stare bună a fost pusă deoparte pentru a putea fi refolosită. Iar lemnul și cărămizile vechi chiar se regăsesc  acum la interior. Proiectul s-a derulat sub un program al clădirilor verzi derulat în SUA (Chicago Green Permit) și este recunoscut pentru soluțiile sustenabile aplicate aici. E și normal ca proprietarii să-și fi dorit un consum cât mai mic de energie în exploatarea clădirii. Ca atare, casa are încălzire/ răcire cu tehnologie geotermală, panouri solare pentru apă caldă, o mulțime de Solatube – sisteme de iluminat naturale, și numai corpuri de iluminat cu LED-uri, sistem de reciclare a deșeurilor instalat în bucătărie. De asemenea, în proiectarea clădirii s-a ținut cont de existența structurii inițiale pentru ca un număr cât mai mare de ziduri să fie păstrate, iar iluminatul natural gândit pentru a asigura o excelentă vizibilitate la interior.

adelaparvu.com despre scoala transformata in casa Design SGW Architects (3)

adelaparvu.com despre scoala transformata in casa Design SGW Architects (19)

Dar ceea ce mi-a plăcut enorm la clădirea asta este cum a gândit doamna casei împărțirea camerelor. Arhitecții i-au îndeplinit cu brio cererile. În primul rând, și-a dorit cât mai multe spații largi în care familia să stea împreună. De aceea a cerut ca fiecare copil să aibă camera mică, astfel încât să nu aibă chef să stea în ea. Proprietara spune să-și vadă copiii împreună, chiar dacă se ceartă. De asemenea, la fiecare cameră a copiilor ei și-a dorit uși glisante pentru ca să nu mai audă uși trântite în casă. Cred și eu că e dificil să ai cinci copii cu crize adolescentine prin casă :), dar nu m-aș fi gândit la soluția asta pentru a elimina stresul. Așa că toți stau împreună în spațiile generoase. Și au loc să studieze, să-și invite prietenii în vizită și să stea la taclale. Mai mult, au loc să dea și concerte.

adelaparvu.com despre scoala transformata in casa Design SGW Architects (12)

adelaparvu.com despre scoala transformata in casa Design SGW Architects (2)

Proprietarii s-au gândit că atunci când cei cinci copii ai lor vor pleca de acasă, ei ar putea continua să predea muzică și să-și transforme generoasa locuință într-o școală privată. Loc este berechet, iar organizarea spațiilor este pregătită deja pentru asta. Cred că este prima casă cu copii despre care scriu și în care văd că este amenajată o bibliotecă. Și nu mă refer la rafturi pentru cărți, ci la o încăpere de sine stătătoare cu loc de lectură dedicat. Și după asta îți poți da seama că viitorul clădirii se prefigurează a reveni la destinația inițială de școală. În rest, sunt impresionante soluțiile simple de amenajare, dar care arată atât de modern! Chiar dacă multe dintre instalațiile casei sunt la vedere, țevile sunt colorate și perfect integrate în ambient. Îmi mai place că s-au gândit să-și facă o cameră specială, o uscătorie unde să-și întindă rufele. Și asta pentru a salva energia electrică necesară unor uscătoare electrice, pentru că oricum au deja trei mașini de spălat.

adelaparvu.com despre scoala transformata in casa Design SGW Architects (22)

adelaparvu.com despre scoala transformata in casa Design SGW Architects (23)

Livingul, bucătăria, locul de studiu pentru copii, sala de repetiții – totul creionează o locuință spectaculoasă. Și multe dintre obiectele alese aici, de la piesele de mobilă la dotări, sunt de calitate. Au hotărât să facă asta pentru e economisii bani pe viitor. Mai bine au făcut efortul de a investi mai mult la început pentru a se bucura de confort pentru mult, mult timp de acum încolo. Uite, spre exemplu, canapeaua din living este modelul Mah Jong de la Roche Bobois, în baia copiilor s-au folosit corpuri de iluminat de la Artemide, electrocasnicele în bucătărie sunt de la Gaggenau și GE, bateria din bucătărie este Axor Citterio de la Hansgrohe, tot aici chiuveta este Blanco. Apoi în baia matrimonială obiectele sanitare și bateriile sunt de la Duravit, iar pe lângă sistemele Solatube, în casă sunt prezente o mulțime de ferestre Velux.

adelaparvu.com despre scoala transformata in casa Design SGW Architects (24)

adelaparvu.com despre scoala transformata in casa Design SGW Architects (8)

Și pe lângă faptul că pentru această casă s-a folosit tot ce s-a putut din clădirea inițială, în amenajarea interioară arhitecții au integrat perfect și mobila pe care proprietarii o aveau deja. Unele piese au fost remodelate, dar toate au folosite în noul ambient. Asta mi se pare foarte tare pentru că, de regulă, arhitecții nu vor să mai audă de obiectele vechi atunci când concep o lucrare nouă. De ce? Pentru că este dificil să adaptezi ceva ce, în majoritatea cazurilor, este depășit ca stil, ca design. Te lovești de alte dimensiuni, forme, culori. Dar uite, aici noul și vechiul se împletesc perfect, tehnologia și istoria locului fac casă bună, iar familia asta cu cinci copii e fericită. Un proiect absolut excepțional! Bravo lor!

adelaparvu.com despre scoala transformata in casa Design SGW Architects (1)

adelaparvu.com despre scoala transformata in casa Design SGW Architects (21)

adelaparvu.com despre scoala transformata in casa Design SGW Architects (5)

adelaparvu.com despre scoala transformata in casa Design SGW Architects (6)

adelaparvu.com despre scoala transformata in casa Design SGW Architects (9)

adelaparvu.com despre scoala transformata in casa Design SGW Architects (15)

adelaparvu.com despre scoala transformata in casa Design SGW Architects (11)

adelaparvu.com despre scoala transformata in casa Design SGW Architects (4)

adelaparvu.com despre scoala transformata in casa Design SGW Architects (13)

adelaparvu.com despre scoala transformata in casa Design SGW Architects (14)

adelaparvu.com despre scoala transformata in casa Design SGW Architects (25)

adelaparvu.com despre scoala transformata in casa Design SGW Architects (18)

adelaparvu.com despre scoala transformata in casa Design SGW Architects (16)

adelaparvu.com despre scoala transformata in casa Design SGW Architects (17)

Foto: SGW ArchitectsErich Schrempp, Mike Schwartz (Beautiful Homes)

0 raspunsuri pentru O fosta scoala a devenit casa unei familii cu cinci copii

  1. […] Ai crede că în living e o bucătărie deschisă, dar nu, sunt spații de depozitare. Este prezentă și o chiuvetă, că doar când ai atâția copii prin casă și îi pun la muncă, adică teme, în jurul mesei, clar ai nevoie de apă sau să îndepărtezi murdăria. Și e foarte tare ideea cu banchetele în loc de scaune. Câștigi spațiu și e mult mai ieftin decât să cumperi scaune care să-ți umple casă și să te încurci de ele. Și canapeaua este una modulară și imensă de la Roche Bobois. Se pare că modelul acesta parcă a fost gândit special pentru familii cu mulți copii. […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *