adelaparvu.com despre Pensiunea Ana Maria Solca (2)

In Design Interior, Pensiuni, Romania Mea

La pensie, dar și-au deschis o pensiune traditionala in Bucovina

Culmea ironiei este că, stând de vorbă cu doamna Ana Maria, am aflat că e născută în aceeași zi cu bunica mea. Și crede-mă că seamănă mult. Nu mă refer la chip, ci la personalitate. Bunica mea, de care sunt tare mândră, n-a putut să stea deoparte după pensionare. Așa și doamna Ana Maria Macovei. Ea și soțul ei sunt ingineri constructori, dar după ce s-au văzut cu primul talon crezi că i-a apucat depresia? Nu! Au fost foarte fericiți că au timp pentru a-și îndeplini visul. Cumpăraseră cu ceva ani în urmă o bucată de teren la Solca, loc despre care doamna Macovei spune că are cel mai ozonat aer din Europa după Davos. Și aici aveau de gând să ridice o pensiune cu arhitectură tradițională specifică Bucovinei.

adelaparvu.com despre Pensiunea Ana Maria Solca (1)

Dar de unde energia și dorința asta? Doamna Macovei mi-a spus că-i plac tare mult oamenii. Și floricelele, și fructele de pădure și ciupercile, și poveștile și locurile ei dragi din Bucovina. Solca, acolo unde e ridicată pensiunea se află cumva în centrul zonei împânzite de bisericile și mănăstirile frumoase de care știm. De aici, spune doamna Macovei, faci o plimbare de dimineață până la Putna și la prânz ești înapoi pentru masă. Dacă mergi zece zile să stai la pensiune, ai timp să vizitezi principalele locașuri de cult binecunoscute din Nord. Spune că ai avea tihnă, că e liniște și curat. Sunt locuri binecuvântate. Dar doamna Macovei, deși vorbește blând, este sprintenă așa. O fi ea în acte pensionară, dar tare e veselă și vivace. Și râde mult și spune glume. Numai când o auzi îți vine pofta de viață.

adelaparvu.com despre Pensiunea Ana Maria Solca (2)

Au hotărât să-și facă pensiune ca să-și folosească experiența de constructori și să ducă tradiția locului mai departe. Au făcut unele îmbunătățiri în privința standardului caselor bucovinene. Spre exemplu, mi-a spus că cerdacul este lat de un metru, dar ei l-au făcut de doi metri ca să fie loc pentru fiecare oaspete pe terasă. Nu-i așează la grămadă, ci fiecare să se simtă în largul lui. Dacă e să se împrietenească, e treaba lor. Aproape că-i place să urmărească asta, că inevitabil se întâmplă. La prima masă, vara pe cerdac, stau cuminți, dar la prânz deja se întinde una singură și mare, cu toții strânși în jurul ei. Și tot referitor la casă, pentru că au vrut să păstreze specificul zonei, nu i-au făcut etaj, dar au mansardat podul. E incredibil că la interior cele cinci camere au spații mari. O cameră ajunge și la 50 de metri pătrați, cât un apartament, ce mai? Și nu se vede asta de-afară.

adelaparvu.com despre Pensiunea Ana Maria Solca (3)

Pe timpul verii, soții Macovei locuiesc aici și le place la nebunie, mai ales dimineața când pregătesc micul dejun pentru oaspeți, iar aceștia coboară în pijamale, ca le ei acasă. Tare drag îi este asta doamnei. Se simte fericită și împlinită. Unde mai pui că și-a făcut o grămadă de prieteni. Pentru că pensiunea e mică, după cum îți spuneam sunt cinci camere, și clienții devin fideli și vin cu familiile. Așa că de multe ori se simte ca și cum ar avea o familie extinsă și vede cum cresc copii, află una și alta ce li s-a mai întâmplat și îi e drag că aici oamenii vin să se destindă și să se simtă bine. Și ea e fericită să le ofere din plăcerile ei, cum ar fi floricelele, nelipsite și iarna, că le adăpostește la interior, și despre care mi-a povestit o grămadă, fructe și legume cultivate aici, și evident dulcețuri și murături făcute cu veselie. Eee…așa pensionare îmi doresc și eu. Cred că și tu, nu?

adelaparvu.com despre Pensiunea Ana Maria Solca (4)

Mi-a plăcut mult spiritul tânăr al acestei doamne, dar și atitudinea ei față de viață. Prea mulți oameni se văd deja în coșciug după ce se pensionează, dar uite, soții Macovei de care-ți scriu s-au văzut liberi să-și împlinească visul. Dacă aduni și muncești o viață întreagă, de ce să nu te bucuri de tot ce ai acumulat. Și chiar dacă n-ai avut de unde să pui deoparte, de ce nu te-ai gândi să-ți trăiești toate zilele cu bucurie? Avem nevoie de bătrâni ca să ne învețe lucruri, să ne deschidă mintea și sufletul, dar sincer îți spun că sunt puțini bătrâni care sunt și înțelepți. După mine, soții Macovei sunt încă tineri, dar sunt sigură că ei vor fi acei bătrâni înțelepți pe care-i căutăm și de care avem nevoie. Uite, intră pe site-ul pensiune-anamaria.ro și vezi poate dai de doamna Macovei la telefon. Sigur o să-ți dorești să mergi acolo, numai ca s-o cunoști. Sper să petreci timp frumos acolo, dacă nu, măcar clătește-ți ochii cu imaginile de la pensiune. Vai ce mi-a plăcut de ea!

adelaparvu.com despre Pensiunea Ana Maria Solca (7)

adelaparvu.com despre Pensiunea Ana Maria Solca (5)

adelaparvu.com despre Pensiunea Ana Maria Solca (8)

adelaparvu.com despre Pensiunea Ana Maria Solca (6)

adelaparvu.com despre Pensiunea Ana Maria Solca (11)

adelaparvu.com despre Pensiunea Ana Maria Solca (9)

adelaparvu.com despre Pensiunea Ana Maria Solca (10)

adelaparvu.com despre Pensiunea Ana Maria Solca (12)

adelaparvu.com despre Pensiunea Ana Maria Solca (13)

adelaparvu.com despre Pensiunea Ana Maria Solca (14)

adelaparvu.com despre Pensiunea Ana Maria Solca (15)

adelaparvu.com despre Pensiunea Ana Maria Solca (16)

adelaparvu.com despre Pensiunea Ana Maria Solca (18)

adelaparvu.com despre Pensiunea Ana Maria Solca (17)

adelaparvu.com despre Pensiunea Ana Maria Solca (19)

17 raspunsuri pentru La pensie, dar și-au deschis o pensiune traditionala in Bucovina

  1. Alina Mihaela spune:

    Asa arata paradisul?

  2. Tonia spune:

    In primul rand,felicitari pentru postare,pentru informatie,Adela!Vreau neaparat sa ajung la aceasta pensiune si sa-i cunosc pe acesti minunati oameni. Despre loc,zona,conditii,atractii,bucuria de a fi in preajma unor oameni de isprava,talentati,ingeniosi,harnici,ca sa mai zic?…Numai vorbe frumoase!Multumim,Adela Parvu!

  3. Iuliana B spune:

    Adela Parvu, multumim pentru asa prezentare frumoasa a orasului Solca. Confirm tot ce ai spus, daca imi dai voie, dat fiind faptul ca sunt de la o aruncatura de bat de Solca, mai exact din Cacica ( de care sunt sigura ca ai auzit). Sper ca o sa o mai vizitezi pe doamna Ana Maria si locurile mele natale, paradisiace.
    Felicitari! Si multumim!

  4. Loredana B spune:

    Adela e o pensiune foarte frumoasa intr-o zona deosebita. Poti sa-mi dai mai multe detali despre pensiune (telefon, locatie), mi-ar placea foarte mult sa ajung cu familia acolo.

  5. Raluca spune:

    Am aflat de aceasta pensiune din articolul dvs. Atat de mult mi-au placut descrierea si pozele din zona, incat am petrecut minivacanta de Rusalii acolo.
    Asa ca ma simt „datoare” sa revin cu impresii obiective de la fata locului.
    Dincolo de zona minunata, cu peisaje care iti taie rasuflarea, cu manastiri incarcate de istorie si credinta, as reveni acolo, la Solca mai exact, la Pensiunea Ana Maria mai precis, pentru gazde. Doi oameni calzi care te intampina cu bratele deschise de cand le pasesti in curte. Oameni frumosi, cu care iti place sa te intinzi la vorba in cerdac, care te initiaza in tainele albinaritului sau ale framantatului painii…i-ai asculta ore in sir cum vorbesc cu pasiune despre indeletnicirile lor in acest mic colt de rai, despre micile lor placeri (mersul la cules de hribi in frumoasele paduri ale Bucovinei, mersul prin iarba cu roua, gatitul pentru invitati etc.).
    Doamna Macovei mi s-a lipit de suflet (sper ca si eu Dumneaei :)). Ne-a gatit cu suflet: borsul si ciulamaua de hribi (divine!) painea abia scoasa din cuptor, socata racoritoare si aperitivele de dinaintea mesei, mereu altele (zmeurata, afinata…), intreg ritualul mesei ne-au facut sa ne simtim rasfatati, relaxati, in largul nostru si mai ales cu burta foarte plina:)
    Ce mi-a mai placut foarte mult a fost ca am primit foarte multe indrumari de la gazdele noastre despre ce putem face in zona, ce e de vizitat, ce merita cumparat etc; prin urmare am reusit sa facem si o minunata plimbare cu mocanita la Moldovita.
    Ar mai fi multe de spus (desi am stat doar 3 zile) despre Solca, pensiune si sotii Macovei.
    Pe scurt insa, sper sa reusesc in aceasta viata sa-mi tin promisiunea de a reveni la Pensiunea Ana-Maria, Solca! Intre timp, ma voi multumi sa o sun pe Doamna Macovei sa-mi mai zica o data reteta pentru paine, sau cum se fac galustele 🙂 (constienta fiind ca nu voi egala niciodata gustul mancarii Dumneai).
    A, sa nu uit: la pensiune va mai puteti face 2 prieteni: Shorty (catelul gazdei) si vecinul lui Sosetuta 🙂

    • Adela Parvu spune:

      Draga Raluca iti multumesc din suflet ca mi-ai scris! Este extraordinar cat de multa energie poate sa-mi dea astfel de mesaje si ce mult ma motiveaza sa mai gasesc locuri si oameni frumosi de la noi din tara. Ma bucur nespus pentru mini vacanta voastra si iti spun sincer ca acum m-ai facut curioasa in privinta retei de paine 🙂 Te imbratisez!

      • mariana Let spune:

        Observ aici pareri doar de nota 10 referitor la proprietarii acestei pensiuni. Am vizitat si eu aceasta pensiune impreuna cu familia si un grup de prieteni, in acest weekend (septembrie 2015 ) dar parerile noastre se afla la polul opus. Poate ca avem viziuni diferite despre ce inseamna mancarea bucovineana, dar m-am nascut si traiesc in Iasi, am vizitat mute locuri in Bucovina, dar asa de prost tratati ca la aceasta pensiune nu am mai fost candva..si spun aceasta facand comparatii si cu preturile la mancare, care mi se par cu mult exagerate fata de ceea ce primesti.Mancarea nici macar nu se apropie de cea bucovineana (am primit la mic dejun carnati si sunca taraneasca cu eticheta si gust de supermarket, la pranz o ciorba de gaina careia ii lipseau si borsul si sarea, iar la cina un pastrav amarat la tava, cu cartofi cruzi). Bucovinenii sunt oameni ospitalieri, aici nu am regasit asa ceva…nu ni s-a oferit nimic din partea casei, asa cum se practica….proprietarii stau in aceeasi cladire cu oaspetii si, mai mult, gatesc mancarea tot acolo….Iar „Doamna” nu este nici macar draguta, de ospitaliera nici nu mai spun….Stau cu ochii pe tine…(amandoi). Doar cazarea si privelistea sunt ok, dar atitudinea lor nu compenseaza. Cu siguranta nu voi reveni aici…

    • Multumim pentru cuvintele frumoase si va mai asteptam pe la noi cu mare drag!

  6. Raluca spune:

    Multumesc si eu foarte mult ca ne faceti cunoscute locuri, case, mestesuguri si mai ales oameni frumosi din tara noastra; va citesc constant, va admir si va doresc mult succes in continuare! Reteta e cat se poate de simpla, clasica as zice, dar ce am invatat acolo este ca in orice faci exista un ingredient secret: placerea, dragostea de a face acel lucru.
    Painea a fost minunata si abia astept sa incerc si eu sa o fac!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *