Când vezi așa ceva, clar te gândești la concediul de iarnă, la ski și la mâncare bună savurată îndelung și tacticos. Cabana asta îți dă sentimentul de trăinicie, zici că e înfiptă acolo pentru totdeauna, cu ale ei bârne și grinzi sănătoase din lemn și ziduri de piatră. Pe cât de impozantă e pe afară, pe atât de caldă și plăcută e la interior. Este clar o casă de vacanță și așa a fost concepută din start și sub aspectul amenajării interioare semnată de designerii de la biroul Peace Design. Construcția a fost realizat de o firmă cu experiență Lohss Construction, care numără în portofoliul ei o mulțime de lucrări spectaculoase. Dar ce are special această casă de vacanță? Mie mi-a plăcut distribuția spațiilor și organizarea unor locuri intime de ședere. Presupunând că vin mai multe familii sau părinți și copii, toți se pot simți în largul lor împreună. Dar știi că sunt momente când ți-ai dori să-i auzi pe ceilalți, dar nu neapărat să stai în sufletul lor? Ei bine, aici fiecare își poate găsi colțul preferat, avându-i pe restul prin preajmă.

adelaparvu.com despre cabana de ski Design Peace Design Foto Ralph Kylloe (1)

Pe lângă livingul generos, unde piesa de rezistență este șemineul din piatră, restul camerelor de la parter, deși deschise, comunincând între ele, au un aer intim. Tavanele devin mai joase, mobila mai grupată. Spre exemplu, a doua cameră de zi, mult mai mică, cu fotolii verzi orientate către șemineul mic, pare locul perfect pentru discuție sau pentru lectura în tihnă a unei cărți. Bucătăria cu a ei masă insulă de dimensiuni mari, invită la socializare. Îți și închipui cum freamătă lumea aici de sărbători, când parcă toți mâncăm mai mult și mai cu plăcere ( de aia ne și îngrășăm :)). Mi-au plăcut mult și locurile neașteptate de ședere pe care le descoperi în casa scărilor sau locul cu masa și scaunele din holul de la etaj, unde parcă urmează să se încingă o partidă de cărți sau table. Dormitoarele îți inspiră confort și căldură, iar băile sunt perfect asortate temei de vacanță. Pe ansamblu, o cabană interesantă, ce poate fi o bună sursă pentru cei ce au de gând să facă o pensiune în stil rustic sau să-și amenjeze colțuri în propria casă de vacanță. Sper să te inspire și pe tine!

adelaparvu.com despre cabana de ski Design Peace Design Foto Ralph Kylloe (3)

adelaparvu.com despre cabana de ski Design Peace Design Foto Ralph Kylloe (10)

adelaparvu.com despre cabana de ski Design Peace Design Foto Ralph Kylloe (11)

adelaparvu.com despre cabana de ski Design Peace Design Foto Ralph Kylloe (7)

adelaparvu.com despre cabana de ski Design Peace Design Foto Ralph Kylloe (8)

adelaparvu.com despre cabana de ski Design Peace Design Foto Ralph Kylloe (6)

adelaparvu.com despre cabana de ski Design Peace Design Foto Ralph Kylloe (4)

adelaparvu.com despre cabana de ski Design Peace Design Foto Ralph Kylloe (5)

adelaparvu.com despre cabana de ski Design Peace Design Foto Ralph Kylloe (13)

adelaparvu.com despre cabana de ski Design Peace Design Foto Ralph Kylloe (9)

adelaparvu.com despre cabana de ski Design Peace Design Foto Ralph Kylloe (17)

adelaparvu.com despre cabana de ski Design Peace Design Foto Ralph Kylloe (18)

adelaparvu.com despre cabana de ski Design Peace Design Foto Ralph Kylloe (19)

adelaparvu.com despre cabana de ski Design Peace Design Foto Ralph Kylloe (15)

adelaparvu.com despre cabana de ski Design Peace Design Foto Ralph Kylloe (20)

adelaparvu.com despre cabana de ski Design Peace Design Foto Ralph Kylloe (14)

adelaparvu.com despre cabana de ski Design Peace Design Foto Ralph Kylloe (12)

adelaparvu.com despre cabana de ski Design Peace Design Foto Ralph Kylloe (2)Foto: Ralph Kylloe

 

Chioșc de grădină cu aspect modernAmenajari GradinaGradină și Terase

Chioșc de grădină cu aspect modern

Adela ParvuAdela Parvu26 iulie 2017
Dintr-un hambar vechi și-au făcut o casă cu piscină la subsol!CaseDesign Interior

Dintr-un hambar vechi și-au făcut o casă cu piscină la subsol!

Adela ParvuAdela Parvu8 februarie 2016
Apartament de 62 mp în nuanțe delicateApartamenteDesign Interior

Apartament de 62 mp în nuanțe delicate

Adela ParvuAdela Parvu11 iunie 2019

11 Comentarii

Lasă un comentariu