KIKA
adelaparvu.com
recomandă kika.ro
KIKA
adelaparvu.com despre Daniela Mandu, atelier decoratiuni textile si lenjerii de pat Cusut cu ata roz (10)

In Artisti, artizani, handmade, Decoratiuni, Oameni talentati, Romania Mea, Shopping

Daniela Mandu este mamă de campion, dar face lenjerii și decorațiuni cusute cu ață roz

Daniela Mandu

Daniela Mandu

E greu să fii mama unui copil talentat și ambițios, mai ales atunci când face sport de performanță. De unde știu? Și din experiență, dar și ca fost sportiv. Rareș Mandu, fiul Danielei, este campionul României la tenis la categoria lui de vârstă, respectiv 13 ani, iar acest sport este nu doar foarte costisitor, ci și foarte solicitant din punct de vedere al deplasărilor. Dacă nu ești prezent la turneele din țară și din străinătate, n-ai cum să ajungi în top, de fapt n-ai cum să te numești tenismen de performanță. Și, da, ca părinte trebuie să fii aproape de copilul tău, că doar nu-l poți lăsa singur în deplasări, trebuie să te ocupi de cazare, de găsirea unui loc de antrenament, e o slujbă în sine. Așa că o admir pe Daniela pentru că a găsit timp să facă lucruri frumoase, dar și pentru că se preocupă de alți copii. Organizează ateliere de creație cu pâslă și îi învață pe cei mici (între 4 și 10 ani) cum să facă decorațiuni textile.

adelaparvu.com despre Daniela Mandu, atelier decoratiuni textile si lenjerii de pat Cusut cu ata roz (24)

adelaparvu.com despre Daniela Mandu, atelier decoratiuni textile si lenjerii de pat Cusut cu ata roz (23)

Lenjeriile de pat și decorațiunile textile sunt foarte plăcute și din materiale de calitate. Și-a denumit atelierul Cusut cu ață roz. De ce cu ață roz? Daniela zâmbește și spune că inițial îi venea în minte numai cusut cu ață albă, dar a spus roz pentru că e culoarea ei preferată și pentru că rozul e nuanța fericirii și a optimismului. Face aceste obiecte cu mare drag, dar și cu mare responsabilitate. Este de formație inginer mecanic, dar mai ales o persoană perfecționistă. Daniela a observat că românii nu prea știu să facă diferența între diverse tipuri de materiale textile, de aceea ea îi informează pe site-ul și pe blogul ei despre țesături naturale de calitate. N-ai să găsești multe modele, dar sunt toate deosebite. Le brodează cu motive delicate, iar culorile chiar sunt speciale. Și-mi place că are și așternuturi de pat albe. Dar merită să vezi și accesoriile textile pe care le postează mai mult pe pagina de Facebook.

adelaparvu.com despre Daniela Mandu, atelier decoratiuni textile si lenjerii de pat Cusut cu ata roz (12)

adelaparvu.com despre Daniela Mandu, atelier decoratiuni textile si lenjerii de pat Cusut cu ata roz (11)

Și-a făcut un logo tare simpatic, dar și acesta ascunde o poveste. A găsit această monogramă după mulți, mulți ani de zile. A cusut-o pe vremea când avea 12 ani la școală, la ora de lucru manual. Dar s-a bucurat așa de mult că a regăsit-o și a realizat că încă de pe vremea aceea avea aplecare către astfel de activități. Dar vezi cum e viața de te zăpăcești cu toate cele și uiți despre ceea ce-ți plăcea să faci? Dar momentele astea sunt recuperate, te lovesc când nu te aștepți. Da, acum e foarte prinsă cu fiul ei Rareș, dar în pauzele dintre turnee a făcut ceea ce a simțit și i-a ieșit foarte bine. Și poți să o scuzi pentru că nu și-a pus încă la punct site-ul, adică nu are toate modelele pe care le-a creat afișate online.

adelaparvu.com despre Daniela Mandu, atelier decoratiuni textile si lenjerii de pat Cusut cu ata roz (1)

adelaparvu.com despre Daniela Mandu, atelier decoratiuni textile si lenjerii de pat Cusut cu ata roz (4)

Mi-a plăcut și motivația ei de a face ateliere pentru copii, pe care le-a denumit – De la lâniță la pâsliță. Și-a dat seama că foarte puțini oameni știu că de fapt pâsla se face din lână și că cei mici chiar merită să fie educați și introduși în această lume a materialelor textile. Daniela spune că cei mici de azi vor ajunge adulții de mâine, așa că e mai bine să-și concentreze eforturile către ei și să le deschidă curiozitatea de mici, dar și să le provoace creativitatea într-un mod plăcut. Căci multe mai poți face din pâslă, de la decorațiuni textile, la mărțișoare, broșe, jucării. Uite, merită să arunci un ochi pe site-ul ei Cusut cu ață roz, pe pagina de Facebook, unde ai să găsești o mulțime de alte obiecte, iar despre atelierele pentru copii poți afla direct de la ea telefon 0729.555.677. Sper să te inspire și pe tine!

adelaparvu.com despre Daniela Mandu, atelier decoratiuni textile si lenjerii de pat Cusut cu ata roz (3)

 

adelaparvu.com despre Daniela Mandu, atelier decoratiuni textile si lenjerii de pat Cusut cu ata roz (2)

adelaparvu.com despre Daniela Mandu, atelier decoratiuni textile si lenjerii de pat Cusut cu ata roz (8)

adelaparvu.com despre Daniela Mandu, atelier decoratiuni textile si lenjerii de pat Cusut cu ata roz (6)

adelaparvu.com despre Daniela Mandu, atelier decoratiuni textile si lenjerii de pat Cusut cu ata roz (7)

adelaparvu.com despre Daniela Mandu, atelier decoratiuni textile si lenjerii de pat Cusut cu ata roz (19)

adelaparvu.com despre Daniela Mandu, atelier decoratiuni textile si lenjerii de pat Cusut cu ata roz (18)

adelaparvu.com despre Daniela Mandu, atelier decoratiuni textile si lenjerii de pat Cusut cu ata roz (17)

adelaparvu.com despre Daniela Mandu, atelier decoratiuni textile si lenjerii de pat Cusut cu ata roz (20)

adelaparvu.com despre Daniela Mandu, atelier decoratiuni textile si lenjerii de pat Cusut cu ata roz (21)

adelaparvu.com despre Daniela Mandu, atelier decoratiuni textile si lenjerii de pat Cusut cu ata roz (28)

adelaparvu.com despre Daniela Mandu, atelier decoratiuni textile si lenjerii de pat Cusut cu ata roz (27)

adelaparvu.com despre Daniela Mandu, atelier decoratiuni textile si lenjerii de pat Cusut cu ata roz (25)

adelaparvu.com despre Daniela Mandu, atelier decoratiuni textile si lenjerii de pat Cusut cu ata roz (26)

adelaparvu.com despre Daniela Mandu, atelier decoratiuni textile si lenjerii de pat Cusut cu ata roz (16)

adelaparvu.com despre Daniela Mandu, atelier decoratiuni textile si lenjerii de pat Cusut cu ata roz (14)

adelaparvu.com despre Daniela Mandu, atelier decoratiuni textile si lenjerii de pat Cusut cu ata roz (13)

adelaparvu.com despre Daniela Mandu, atelier decoratiuni textile si lenjerii de pat Cusut cu ata roz (9)

adelaparvu.com despre Daniela Mandu, atelier decoratiuni textile si lenjerii de pat Cusut cu ata roz (10)

 

12 raspunsuri pentru Daniela Mandu este mamă de campion, dar face lenjerii și decorațiuni cusute cu ață roz

  1. Mrs. Mona spune:

    Ti-e drag si numai sa te uiti la ele. Asa culori relaxante. Asa pasteluri tineresti si optimiste. Si ce initiativa minunata sa educe copii in a fabrica ceva util si artistic. BRAVOOO ♡♥ numai citind articolul si privind pozele incepi sa gandesti frumos ♡♥ Merci Adela

  2. Lucia Moldovan spune:

    Super frumoase. Chiar as vrea sa-i comand un set de lenjerie de pat.

  3. Doina Manea spune:

    Si eu voi comanda de la ea. Imi place mult stilul. Multumesc ca ati pus articolul despre ea.

  4. Daniela Mandu spune:

    Multumesc frumos Adela. Este pentru prima data in viata mea cand cineva scrie atatea lucruri despre mine. Te imbratisez cu drag si-ti doresc inspiratie pe mai departe :)!

  5. Maria-Magdalena fazekas spune:

    Umbland prin mai multe tari din Europa, printre altele cautand idei pentru lcururi ce se pot realiza cu ochii si cu mainile( la nivel de hobby), am constata ca acolo pasla isi traieste renaissance-ul. Am vazut in reviste cum se poate face pasla si acasa din lana cu sapun, pulovore de lana vechi etc., am vazut multe obiecte decorative (in Bavaria pana si Advent-krantz-uri , brazi din pasla, sacose, posete imbracaminte, brose, palarii- papuci etc).La noi aici aflu prima data ca nu a fost uitata nici la noi.. Cu atat mai mult cu cat oierii din Marginime au ajuns sa-si arunce cu sacii lana de pe oi pt ca n-o vrea nimeni sau o vrea pe nimic.(imi venea sa plang ca langa un mort cand am vazut c Rasinari saci cu lana aruncati intr-o rapa si afland de ce au ajuns acolo.Si oierii din Spania au acelesi probleme, dar macar fac ceva….Au mobilizat case de moda, au facut prezentari de moda cu lucruri din lana, au imbracat mai multe statui din Madrid cu lucruri tricotate din lana… Noi ramanem bogati saraci daca nu sunt oameni ca voi , care sa popularizeze, sa incurajeze aceste lucruri. Magda

  6. Ana Simona spune:

    Foarte frumos si educativ, felicitari!

  7. […] rămâne liber, nefolosit ai senzația că încăperea este golașă. Și uită-te încă o dată ce impact au decorațiunile. Nu trebuie să fie totul colorat, dar dacă într-o cameră ai câteva perne colorate, o piesă […]

  8. […] de odihnă este lăsat alb. De ce? Pentru a nu atrage atenția asupra patului (îmbrăcat cu lenjerie albă), ci mai degrabă către bârnele de lemn la vedere și către rafturile din lemn simple pentru […]

  9. megelea ileana spune:

    Foarte frumoase!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *