adelaparvu.com despre extraterestri BEN 10

In Concursuri

Alternativă la posterele cu personaje din desene animate. De data asta cu BEN 10

Sunt mamă de gemeni și știu că orice băiețel trece și prin etapa BEN 10, adică face o mare pasiune pentru personajul de desene animate cu ceasul magic Omnitrix la mână, care îl ajută să se transforme în diverși extratereștii. De fapt acești extratereștrii sunt ceea ce îi atrag pe cei mici. Am avut ocazia de curând să fiu provocată de un fan BEN 10 să-i fac ceva personalizat pentru camera lui și am trecut la treabă. Eu zic că dacă vrei în loc de postere, jucării, așternuturi de pat sau mai știu eu ce obiecte branduite cu BEN 10, alternativa este să le confecționezi. Și nu oricum, ci împreună cu copilul tău, ca să te distrezi și tu, dar și să-l mai ții pe cel mic câteva minute bune departe de televizor sau tabletă. Eu am făcut așa ceva, mai exact niște panouri simple pe care am lipit o parte din extratereștrii BEN 10 și pe care le-am colorat cu vopsea spray.

adelaparvu.com despre BEN 10

De unde poți face rost de imagini cu extratereștii BEN 10? Ei bine, îți vând un pont și o să-ți prindă tare bine mai ales dacă ești din București pentru că ai ocazie bună de distracție alături de copilul tău 🙂 Ia-l pe cel mic și du-te sâmbăta asta, 8 noiembrie, între 12.00 şi 16.00, la AFI Palace Cotroceni din București ca să experimentezi live puterea Omnitrixului, pentru că o să vă puteţi juca împreună, aşa cum vedeţi în filmul de mai jos. Și tot din filmuleț ai să te prinzi și cum faci rost de imagini cu extratereștrii. Şi să ştiţi că noile episoade BEN 10 Omnivers pot fi văzute pe Cartoon Network, de luni până vineri, de la ora 20.05. Asta așa ca pentru inspirație 🙂

2 raspunsuri pentru Alternativă la posterele cu personaje din desene animate. De data asta cu BEN 10

  1. […] Adela Parvu Sunt mamă de gemeni și știu că orice băiețel trece și prin etapa BEN 10, adică face o mare […]

  2. […] Practic, ei sunt mai atenți la ce e în amenajare decât la tuns și când merg la salon simt că merg la o petrecere sau loc de […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *