adelaparvu.com despre Darin, campania Desteptaretele de la Bonux (7)

In Romania Mea

Unde alții văd probleme, tu croiește-ți soluții!

Sunt impresionantă întotdeauna de cei care au îndemânare și imaginație, de cei care nu se lasă înfrânți de greutăți și caută soluții creative pentru a ieși din impas. Acești oameni sunt exemple pentru noi toți și mă bucur atunci când sunt promovați. Ți-am spus despre Elena, deșteptăreața care face păpuși, ei bine, am ținut neapărat să o întâlnesc și pe cea de-a doua deșteptăreață Darin, cea care spune Unde alții văd probleme, tu croiește-ți soluții. Da, n-ai zice că este o fire atât de puternică când o vezi, căci e o tânără delicată, aproape fragilă. Am pășit în casa ei într-o seară de iunie și am rămas uimită nu doar de povestea ei, ci și cât de talentată este. Casa, una mică, unde locuiește cu sora ei, este înțesată de tablouri pictate de către cele două fete. Sora lui Darin este studentă la Universitatea de Arte din București, dar ea n-a avut această aplecare, căci a absolvit o facultate legată de cibernetică și știința informației. Oricum ceva ce ține mai mult de partea rațională, tehnică. Și totuși cum a ajuns să facă haine și mai mult să fie descoperită de cei care au creat campania Deșteptărețele?

Da, chiar așa, cum a ajuns să fie în spotul tv? Până să ajungă la partea cu Bonux, Darin mi-a povestit viața ei pe terasa casei unde locuiește. Era răcoare și plăcut afară și o mulțime de mușcate ne erau martore. S-a născut în România, dar a crescut și s-a educat în Siria, tatăl ei fiind de acolo, iar mama româncă. Războiul a făcut ravagii, unele pe care nu-mi doresc nici măcar să mi le imaginez. Darin și-a pierdut prieteni din copilărie, rude, oameni dragi. Părinții ei au hotărât să vină în România pentru a se refugia din fața nenorocirilor și să-și protejeze fetele. Când au ajuns aici ei sperau să găsească de lucru, tatăl ei fiind inginer constructor și mama contabilă, însă, pentru că erau deja trecuți de prima tinerețe, n-au găsit o slujbă. Situația a devenit grea pentru că să plătești chirie și să hrănești patru suflete în București nu e deloc ușor. Darin a reușit să se angajeze și ea ținea practic familia, dar avea nevoie să fie prezentabilă la serviciu, iar bani pentru haine nu aveau. A fost însă atentă în jurul ei și a aflat că unul dintre colegii ei are o mamă care este croitoreasă. A mers la ea, la doamna Elena, și a rugat-o inițial să-i facă una alta din bucăți de materiale pe care le avea la îndemână. Dar nu s-a oprit aici, ci a stat lângă mama colegului ei și a învățat să croiască și să coasă și ea.

adelaparvu.com despre Darin, campania Desteptaretele de la Bonux (8)

Ei bine, Darin a început din haine mai vechi, dar și din materiale mai speciale, cum ar fi șalurile ei și ale mamei să facă niște piese cu adevărat originale. Mi-a povestit că la un moment dat a fost invitată la o petrecere de firmă și nu avea cu ce să se îmbrace, așa că și-a sacrificat unul din prețioasele șaluri de Damasc și a reușit să-și facă o rochie scurtă cu corset. A avut mari emoții pentru că materialul era așa de puțin încât fiecare greșeală ar fi dus la neputința de-a mai face ceva din el. Și da, i-a părut rău că a sacrificat șalul, însă reacțiile colegilor și mai ales a colegelor au încurajat-o. Hainele ei au fost remarcate de cei din jur care o întrebau de unde le are. Când le-a spus colegilor că le croiește singură au botezat-o Damasquin (de la Damasc) și de atunci pe fiecare piesă vestimentară pe care o face aplică o etichetă pe care scrie de mână porecla pe care i-au dat-o colegii. Am rugat-o să-mi arate și mie ce piese vestimentare face, mai ales acum când a găsit și depozite cu materiale la prețuri accesibile, și am rămas uimită de modul cum le combină, de lejeritatea croielii și de imprimeurile pe care le folosește.

adelaparvu.com despre Darin, campania Desteptaretele Bonux (4)

Darin suferă mult, am simțit-o în privirea ei ușor melancolică, suferă pentru părinții ei, pentru cei dragi care au rămas în Siria, dar și-a găsit refugiul în ceva creativ și frumos. Spune că atunci când cineva îi cere să-i facă vreo piesă vestimentară uită de tot și se bucură de faptul că are ocazia să poată oferi din timpul, creativitatea și îndemânarea ei. Fie că e vorba despre un simplu tricou sau ceva mai elaborat cum ar fi o rochie se cufundă în muncă și se concentrează mult pentru ca cea care va purta piesa să fie și mai frumoasă. De fapt nici nu se apucă de croit până nu cunoaște mai bine persoana. Îi place să o vadă cum se mișcă, ce forme are și cum le poate îmbrăca astfel încât să-i reflecte personalitatea prin haine. Darin crede cu tărie că felul în care ne îmbrăcăm ne caracterizează, că ne definește modul în care dorim să fim percepuți de către ceilalți. Și da, nu contează ca hainele să fie de firmă, căci uite, poți face ca ea, să-ți găsești la propriu vocea în a te exprima creativ cu ceea ce ai prin casă. Este firesc ca o astfel de persoană cum e Darin să fie remarcată de către cei din jur, așa că cei de la Bonux au aflat de Darin de la colegele ei de birou. Campania Deștepărețele.ro asta și-a și propus să scoată la lumină femei deosebite, femei luminoase care se bucură de viață, de ceea ce pot face cu propriile mâini, în ciuda greutăților financiare și a apăsărilor sufletești pe care fiecare le poartă în tăcere.

Alături de Darin. Evident că amândouă purtăm creațiile ei

Alături de Darin. Evident că amândouă purtăm creațiile ei

Darin s-a îndreptat către dulap ca să-mi arate o parte din piesele pe care le mai avea în casă. Am cerut să probez și eu ceva. S-a uitat lung la mine, ca și cum m-ar fi scanat, iar apoi mi-a întins o haină lejeră ca și cum mi-ar fi spus asta mi se potrivește. Și a avut dreptate! Am fost așa de încântată de haină încât am ținut să ne facem o poză. Apoi a venit și sora ei și am constatat că avea o bluză cu spatele gol. Sora ei mi-a mărturisit că-i plac la nebunie astfel de bluze, care-ți lasă spatele liber, mai ales pe timp de vară și cred că nu întâmplător Darin a și creat din tricouri astfel de piese (poți să vezi mai jos filmulețul despre cum îți poți face și tu o astfel de bluziță de vară). M-am uitat la ele cum zâmbeau și cum se bucurau una de alta, două surori care se iubesc nespus de mult, se respectă, se ajută și se încurajează reciproc. Privindu-le mi s-a făcut dor de sora mea. Darin mi-a surprins privirea și ca și cum s-ar fi justificat mi-a spus: În România e pace și ar fi păcat să nu ne bucurăm de ea! Iar ea nu doar că se bucură, dar ne transmite prețuirea pentru viața pe care o poate avea aici în fiecare haină pe care o creează. Pentru mine e mai mult decât deșteptăreață, e o luptătoare de partea binelui și frumosului pe care ar fi bine să le celebrăm în fiecare zi. Dacă și tu cunoști o astfel de persoană nu ezita le scrii despre ea celor de la Bonux, care sunt în căutare de astfel de oameni. De aceea au deschis site-ul, pagina de Facebook Deștepărețele și canalul de YoutubeAvem nevoie de astfel de exemple. Mă bucur enorm că am cunoscut-o pe Darin! Sper să te inspire și pe tine!

Darin alături de sora ei Lin

Darin alături de sora ei Lin

adelaparvu.com despre Darin, campania Desteptaretele Bonux (3)

adelaparvu.com despre Darin, campania Desteptaretele Bonux (6)

adelaparvu.com despre Darin, campania Desteptaretele Bonux (5)
Vezi mai multe din creațiile lui Darin pe desteptaretele.ro

 

8 raspunsuri pentru Unde alții văd probleme, tu croiește-ți soluții!

  1. Apreciez oamenii care se implica serios in ceea ce fac, oamenii care lucreaza cu pasiune si corectitudine. Evident aici ma refer la tine (Adela), ai fost atenta la fiecare detaliu si ai analizat fiecare privire, miscare, colt al casei si fiecare zambet.
    Un articol scris foarte frumos, cu atentie la detalii si cu profesionalism. Iti multumesc 🙂

  2. Oana Maer spune:

    Multumesc mult si pentru acest articol!! Toata admiratia pentru Darin!!

  3. Radu spune:

    Sunt unii oameni care fac o arta din felul in care poarta haine, in fapt, e vorba de atitudine, iar Darin o are din plin. Multumim, Adela ca ne prezinti astfel de oameni!

  4. Elenahttps://adelaparvu.com/2015/05/29/desteptareata-e-putin-spus-pentru-ca-elena-e-un-adevarat-artist/ spune:

    Adela, se vede ca iubesti oamenii! Scrii despre ei cu multa dragoste. Te felicit pe tine si in egala masura pe cele doua desteptarete, Elena si Darin!

  5. radhacross spune:

    delicatete si stil[chiar daca nu e genul meu vestimentar]…profunzimea o poti doar banui
    dar as zice ca sunteti surori si suflete pereche

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *