adelaparvu.com despre lazi de zestre si cufere pictate, Decofurniture (3)

In Decoratiuni, Romania Mea, Shopping

Lăzi de zestre și cufere pictate manual

Rar mai găsești lăzi de zestre în ziua de azi, mai ales cele care să aibă capac plat pe care să le poți folosi pe post de măsuță de cafea. Dar de asta s-au prins și cei de la Decofurniture, care, în acest an în standul lor de BIFE SIM 2015, au umplut până la refuz spațiul de expunere cu lăzi de zestre. Pentru că dacă ceva se cere trebuie să existe și ofertă, nu-i așa? Și nu doar că sunt de diferite forme, mărimi și pictate în variate feluri, dar am aflat că sunt chiar vechi, deci unele recuperate. Ba mai mult, au unele modele care sunt nu doar refinisate, ci chiar recondiționate. Spre exemplu, una dintre lăzi este de la 1922 și are 168 cm lungime (prețul ei ajunge în jur de 1700 lei), dar găsești și lăzi mai recente care sunt transformate radical.

După ce lemnul este tratat, artiștii din atelierul Decofurniture (situat pe strada Pictor Barbu Iscovescu nr.6 din București), pictează în variate stiluri lăzile și cuferele. Câteodată se lasă inspirați de proveniența piesei, alteori fac pe comandă conform cererilor date de către clienți. Prețurile lăzilor și cuferelor variază în funcție de dimensiunile, complexitatea picturii și vechimea obiectului, cele mici fiind vândute cu prețuri începând de la 400 lei la 550 lei (cufăr mic cu dimensiunile de 90 x 50 x 60 cm), iar cele mari au prețuri de la 700 lei la 1500 lei. Uite, spre exemplu un cufăr cu capac plat cu dimensiunile de 100 x42 x 29 (h) cm ajunge în jur de 750 lei, un model care poate fi folosit ca măsuță. Dacă îți dorești o ladă de zestre sau un cufăr inedit personalizate mergi să le vezi în standul d ela BIFE SIM 2015 până miercuri inclusiv, adică 23 septembrie ora 19,30, oră la care se va închide târgul. Până atunci vezi siteul www.decorfurniture.ro. Sper să-ți prindă bine informațiile acestea!

adelaparvu.com despre lazi de zestre si cufere pictate, Decofurniture (5)

adelaparvu.com despre lazi de zestre si cufere pictate, Decofurniture (1)

adelaparvu.com despre lazi de zestre si cufere pictate, Decofurniture (4)

adelaparvu.com despre lazi de zestre si cufere pictate, Decofurniture (2)

adelaparvu.com despre lazi de zestre si cufere pictate, Decofurniture (6)

adelaparvu.com despre lazi de zestre si cufere pictate, Decofurniture (3)

8 raspunsuri pentru Lăzi de zestre și cufere pictate manual

  1. DanaI spune:

    Cuferele sunt superbe…tare as vrea sa-l folosesc si eu pe cel pe care l-am descoperit in casa parasita a bunicilor. Pentru asta am nevoie insa de sfatul unui specialist: am asadar un cufar si un sifonier masiv (de aproximativ 100 respectiv 80 de ani) si as vrea sa stiu daca ar trebui sa le „tratez” cu ceva profilactic sau curativ. Este exclus sa le duc la specialist pentru diagnosticare/tratare…eu vreau doar sa le salvez de la a fi puse pe foc sau de la a zacea intr-o magazie.
    Sper ca m-am facut inteleasa…raman in asteptarea sugestiilor Dvs sau cititorilor mai experimentati

  2. Mara spune:

    Sunt oarecum pasionata de lucrurile moderne, incerc pe cat posibil sa las trecutul in spate dar totusi imi plac mult elementele decorative de acum cativa ani, si nu numai. Am foarte multe lucruri vechi in casa parinteasca, inclusiv o lada de zestre extrem de veche. Nu era pictata, parca, dar imi placea foarte mult.

  3. FANEL spune:

    BUNA ADELA!

    ITI MULTUMESC PENTRU CA EXISTI,CUFERELE INTRADEVAR SUNT OPERE DE ARTA.VREAU SI EUUUUU.VAND SI ON-LINE?

  4. Magda spune:

    Mi-au placut foarte mult, a fost o idee buna

  5. Buna Adela,sunt frumoase aceste cufere pictate manual si readuse in prezent.

  6. […] Locuri de ședere din plin, dar în loc de măsuță a optat pentru o tușă personală, adică o ladă din lemn. Pardoseala este și ea recuperată și, chiar dacă a fost curățată și relăcuită, multe din […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *