adelaparvu.com despre apartament 37 mp cu 2 dormitoare, Brazilia, design Only Design de Interiores, Foto Jefferson Ohara (1)

In apartamente, Design Interior

Două dormitoare în 37 de mp? Da, se poate!

Când vine vorba despre locuințe mici, cel mai dificil este să reorganizezi totul pentru ca fiecare membru al familiei să aibă propriul loc, dar mai mult să existe suficiente funcțiuni pentru nevoile curente. Am ales să-ți prezint azi o amenajare inedită, nu atât prin modul de mobilare și decorare, cât prin felul în care o locuință mică a fost regândită pentru o familie compusă din trei membrii, părinții și fiul student. Să te gândești că vor avea loc în 37 de mp, când această suprafață este de regulă pentru o garsonieră, pare greu de crezut. Și totuși, cu compromisurile de rigoare, despre care am să-ți spun mai jos, s-a reușit cu ajutorul unui birou de design interior ca, în final, să se ajungă la o locuință urbană suficient de organizată pentru familia în cauză. Dar hai să-ți spun mai multe, nu înainte de a-ți posta planul locuinței.

adelaparvu.com despre apartament 37 mp cu 2 dormitoare, Brazilia, design Only Design de Interiores, PLAN

Amenajarea a fost gândită de tinerii designeri brazilieni de la biroul Only Design, birou din care face parte și fiul proprietarilor locuinței de față. După ce și-au vândut o o casă mai spațioasă din mediul rural pentru a se muta la oraș, banii nu le-au ajuns decât pentru această mică locuință. Au făcut acest sacrificiu pentru fiul lor, dar și pentru ca ei, proprietarii, să-și găsească locuri de muncă mai bune. La un calcul simplu au realizat că peste doar câțiva ani vor rămâne singuri, fiul lor urmând să se mute după terminara studiilor, așa că ideea de a reorganiza locuința cu două dormitoare le-a plăcut în perspectiva în care dormitorul fiului urmează să devină unul de oaspeți pentru rudele care vin în vizită la oraș.

adelaparvu.com despre apartament 37 mp cu 2 dormitoare, Brazilia, design Only Design de Interiores, Foto Jefferson Ohara (6)

Cu un spațiu mic nu te lupți ca să-l faci să pară mai mare, ci mai bine organizat. Așa că atunci când vrei să beneficiezi de mai multe camere într-un plan de dimeniuni modeste, cel mai important lucru este să te gândești la ceea ce ai cu adevărat nevoie. În cazul de față cerințele erau clare: părinții își doreau un dormitor separat, la fel și fiul lor student, apoi, fiecare în dormitorul propriul vroiau cât mai mult spațiu de depozitare, iar fiul își dorea și loc de birou. Compromisurile făcute au fost în privința livingului, practic locul pentru familie, unde toți au votat pentru un loc de luat masa în defavoarea unui spațiu mai mare pentru canapea, deci pentru un living obișnuit.

adelaparvu.com despre apartament 37 mp cu 2 dormitoare, Brazilia, design Only Design de Interiores, Foto Jefferson Ohara (2)

Zona de zi este compusă din bucătărie, deschisă parțial către locul de canapea și locul de masă. Pentru a obține mai mult spațiu, intrarea în locuință coincide cu cea în zona de zi. Practic, spațiul fostului hol este folosit pentru locul mesei, iar asta e un compromis pentru că a trebuit gândită o mobilă în spațiul livingului care să suplinească și loc pentru cuier.

adelaparvu.com despre apartament 37 mp cu 2 dormitoare, Brazilia, design Only Design de Interiores, Foto Jefferson Ohara (3)

Un alt compromis a fost făcut în legătură cu dotarea bucătăriei, respectiv în loc de o plită cu patru ochiuri a fost aleasă una cu două, s-a renunțat la hotă, iar chiuveta este fără picurător configurată direct în blat. De asemenea, au renunțat la electrocanicele mici pentru că nu mai aveau loc de ele pe blat, dar cuptorul cu microunde a fost suspendat. În continuarea bucătăriei există acces într-o mică logie amenajată pentru locul mașinii de spălat, dar totul către această logie este placat cu oglinzi pentru a imprima senzația de spațiu.

adelaparvu.com despre apartament 37 mp cu 2 dormitoare, Brazilia, design Only Design de Interiores, Foto Jefferson Ohara (5)

adelaparvu.com despre apartament 37 mp cu 2 dormitoare, Brazilia, design Only Design de Interiores, Foto Jefferson Ohara (4)

Accesul către zona de noapte se face prin intermediul unei uși culisante, asta pentru a fluidiza traficul pe micul hol configurat în urma reamenajării.

adelaparvu.com despre apartament 37 mp cu 2 dormitoare, Brazilia, design Only Design de Interiores, Foto Jefferson Ohara (8)

Dormitoarele sunt gândite fiecare în funcție de preferințele părinților și respectiv ale fiului. Unul dintre ele este mai neutru amenajat, pe când celălalt este într-un contrast de negru cu galben. Peste tot s-au folosit oglinzi din plin, nu neapărat pentru a da iluzia de spațiu mai mare, cât pentru a mări senzația de lumină naturală. Oricum, în cadrul reamenajării s-a ținut cont de numărul și poziția ferestrelor, astfel încât fiecare încăpere să beneficieze de iluminat natural. În opinia mea amenajarea ca mobilare și decorare nu este spectaculoasă, dar modul cum a fost reorganizat spațiul și configurate practic trei camere în doar 37 de mp este cu adevărat ceva ieșit din comun. Sper să te inspire și pe tine!

adelaparvu.com despre apartament 37 mp cu 2 dormitoare, Brazilia, design Only Design de Interiores, Foto Jefferson Ohara (12)

adelaparvu.com despre apartament 37 mp cu 2 dormitoare, Brazilia, design Only Design de Interiores, Foto Jefferson Ohara (13)

adelaparvu.com despre apartament 37 mp cu 2 dormitoare, Brazilia, design Only Design de Interiores, Foto Jefferson Ohara (14)

adelaparvu.com despre apartament 37 mp cu 2 dormitoare, Brazilia, design Only Design de Interiores, Foto Jefferson Ohara (15)

adelaparvu.com despre apartament 37 mp cu 2 dormitoare, Brazilia, design Only Design de Interiores, Foto Jefferson Ohara (9)

adelaparvu.com despre apartament 37 mp cu 2 dormitoare, Brazilia, design Only Design de Interiores, Foto Jefferson Ohara (11)

adelaparvu.com despre apartament 37 mp cu 2 dormitoare, Brazilia, design Only Design de Interiores, Foto Jefferson Ohara (10)

adelaparvu.com despre apartament 37 mp cu 2 dormitoare, Brazilia, design Only Design de Interiores, Foto Jefferson Ohara (7)

adelaparvu.com despre apartament 37 mp cu 2 dormitoare, Brazilia, design Only Design de Interiores, Foto Jefferson Ohara (1)
Foto: Jefferson Ohara/ Only Design de Interiores

Un raspuns pentru Două dormitoare în 37 de mp? Da, se poate!

  1. ana spune:

    este un spatiu prea incarcat pentru cat este de mic. este sufocant.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *