Silvia Junjan este din Satu Mare și are o mare pasiune – să croșeteze. Dar știi cum sunt vremurile, căci ce era odată la modă cu dantele puse pe sub bibelouri ori cusute frumos de cearșafuri nu prea se mai caută, însă maiestria, răbdarea și talentul necesare acestui meșteșug își găsesc noi moduri de exprimare. Și ai să afli imediat cum. Până atunci să-ți mai spun despre Silvia puțin, căci nu degeaba a ajuns să facă lucruri deosebite. Fiicele ei, Cristina și Lavinia sunt absolvente de arte plastice, iar ea ca mamă a învățat mereu de la ele. Au avut casa plină de picturi, desene, obiecte artistice, iar Silvia și-a ascultat fetele, a citit, s-a informat. Ba chiar a deschis împreună cu ele o asociația familială și făceau diverse obiecte frumoase. Asta până când fetele ei au plecat, Lavinia fiind o pictoriță de succes la Londra, unde lucrările ei se vând bine și în mod constant, Cristina are și ea viața ei, iar fiul Silviei a plecat și el la Timișoara, unde și-a găsit o slujbă bună. Însă au rămas la fel de uniți cu toții, chiar dacă fiecare și-a găsit drumul. Rămasă singură, Silvia (mai jos în foto cu o carte în mână) și-a luat croșeta și a început să facă dantele. Din pasiunea, din plictiseală, nu mai știe nici ea, dar cert este că timpul îi trecerea mai repede și într-un mod plăcut până când…

adelaparvu.com despre mobilier crosetat, Artist Silvia Junjan, jsartdesign (2)

Până când Silvia s-a dat pe net, ca să spun așa, și a descoperit obiectele create de designerul olandez Marcel Wanders, ale cărui piese, cum ar fi cele din colecția Crochet, i-au aprins imaginația. Da, arătau ca și cum ar fi fost realizate din dantelă, ori ea avea așa ceva din plin. Și-a spus că ar merita să încerce să facă mobilier din dantelă, așa că s-a gândit la o soluție de a rigidiza bumbacul croșetat în elaborate dantelării. S-a sfătuit cu fetele ei și după multe încercări și dantele sacrificate a reușit să obțină formula magică. A comandat pentru asta rășini speciale din străinătate, costisitoare, dar de calitate, cu ajutorul cărora a reușit să fixeze foarte bine dantelele ei. Silvia spune că și calitatea bumbacului contează, căci dacă nu e 100% natural rășina reacționează și rezultatul final nu arată bine. A creat forme din carton peste care a așezat dantela, apoi a rigidizat-o prin aplicarea rășinii. Este minunat cum arată la final, căci ai impresia că este în continuare dantelă, dar nu-ți explici cum poate sta fixă și să poată fi curățată atât de ușor.

adelaparvu.com despre mobilier crosetat, Artist Silvia Junjan, jsartdesign (9)

Silvia spune că nu vrea să se oprească la cele câteva piese pe care le-a creat, ci că-și dorește să dezvolte un proiect pentru comunitatea din jurul ei. La Satu Mare sunt multe doamne trecute de 50 de ani cărora le place să croșeteze, așa că Silvia se gândește că pe viitor să le provoace pe aceste doamne să facă dantele care să devină mobilier. Este fabulos cum pot să arate aceste lucrări! Mi-au plăcut la nebunie, mai ales ramele de oglinzi, abajururile, dar și măsuța și fotoliile sunt de senzație. Parte bună este că această rășină le face suficiente de rezistente nu doar pentru a te putea folosi de ele în mod obișnuit, adică să te așezi fără emoții pe fotolii ori să folosești măsuțele, ci le poți scoate fără probleme la exterior, deci să le ai ca și mobilier de terasă sau grădină. Felicitări Silvia! Uite, dacă vrei să dai de ea sau să comanzi piese făcute din dantelă vizitează-i site-ul www.jsartdesign.com ori sun-o la numărul de telefon 0756.365.643. Sper să te inspire și pe tine!

adelaparvu.com despre mobilier crosetat, Artist Silvia Junjan, jsartdesign (15)

adelaparvu.com despre mobilier crosetat, Artist Silvia Junjan, jsartdesign (14)

adelaparvu.com despre mobilier crosetat, Artist Silvia Junjan, jsartdesign (13)

adelaparvu.com despre mobilier crosetat, Artist Silvia Junjan, jsartdesign (1)

adelaparvu.com despre mobilier crosetat, Artist Silvia Junjan, jsartdesign (3)

adelaparvu.com despre mobilier crosetat, Artist Silvia Junjan, jsartdesign (12)

adelaparvu.com despre mobilier crosetat, Artist Silvia Junjan, jsartdesign (11)

adelaparvu.com despre mobilier crosetat, Artist Silvia Junjan, jsartdesign (4)

adelaparvu.com despre mobilier crosetat, Artist Silvia Junjan, jsartdesign (6)

adelaparvu.com despre mobilier crosetat, Artist Silvia Junjan, jsartdesign (7)

adelaparvu.com despre mobilier crosetat, Artist Silvia Junjan, jsartdesign (5)

adelaparvu.com despre mobilier crosetat, Artist Silvia Junjan, jsartdesign (8)

 

Au cumpărat terenul, l-au studiat doi ani și abia apoi și-au făcut casaCaseDesign Interior

Au cumpărat terenul, l-au studiat doi ani și abia apoi și-au făcut casa

Adela ParvuAdela Parvu7 februarie 2016
Crăciunul în decor romantic, cu nuanțe de roz și verdeCaseDesign InteriorIdei pentru acasa

Crăciunul în decor romantic, cu nuanțe de roz și verde

Adela ParvuAdela Parvu13 februarie 2016
Top 5 arbori spectaculoși toamnaGradină și TeraseSfaturi plante

Top 5 arbori spectaculoși toamna

Adela ParvuAdela Parvu15 noiembrie 2016

27 Comentarii

Lasă un comentariu