Nu știu alții ce experiențe de trai au avut, dar eu am locuit o perioadă într-o garsonieră și tare necăjită eram cu locul de dormit. Nu știam cum să fac să alung imaginea de dormitor. Când am dat peste amenajarea de față am realizat că nu mi-a trecut niciodată prin minte ca patul să fie suspendat. E adevărat că aici vorbim despre o locuință cu tavane înalte, respectiv de 3,5 metri și care în total măsoară 34 de metri pătrați. Dar fii pe fază pentru că și într-o garsonieră cu înălțime standard de 2,5 metri poți să adopți soluția asta, iar sub pat pot avea fie dulap de haine, fie loc de conversație (canapea) sau un birou. Ideea este că n-ai nevoie de o scară ca asta dacă înălțimea e mai mică. Mi-am adus aminte de dulapul scară pe care l-am văzut la Casa Soleta, deci o adaptare ar merge.

adelaparvu.com despre garsoniera Stadshem (15)

Oricum ți-am pus și planul și mai multe imagini ca să-ți dai seama cum e amenajată garsoniera de față cu formă atipică. Este situată într-o clădire veche de aici și finisajele și ferestrele mai altfel. Mi-a mai plăcut în această amenajare și ideea de tapet sub sticlă în loc de faianță la bucătărie. Arată chiar grozav și colorat. De asemenea, mi-a plăcut dulapul cu ușă culisantă din cameră. Ai impresia că ușa lui este una de la vreo încăpere, dar de fapt ea culisează într-o parte, peste rafturile unde sunt cărțile. Despre scară nu-ți mai spun că m-a amuzat foarte tare. De ce? Pentru că e făcută la milimetru astfel încât ușa de la baie să se poată deschidă. Mi-am și închipuit cum a stat cineva cu metrul în mână ca să calculeze totul ca la carte. Nu te lăsa sub influența imaginilor luminoase care te fac să crezi că locuința este mai mare. Nu este! Dar e ingenios amenajată. Sper să te inspire și pe tine!

adelaparvu.com despre garsoniera Stadshem (3)

adelaparvu.com despre garsoniera Stadshem (5)

adelaparvu.com despre garsoniera Stadshem (4)

adelaparvu.com despre garsoniera Stadshem (10)

adelaparvu.com despre garsoniera Stadshem (1)

adelaparvu.com despre garsoniera Stadshem (6)

adelaparvu.com despre garsoniera Stadshem (9)

adelaparvu.com despre garsoniera Stadshem (8)

adelaparvu.com despre garsoniera Stadshem (2)

adelaparvu.com despre garsoniera Stadshem (11)

adelaparvu.com despre garsoniera Stadshem (12)

adelaparvu.com despre garsoniera Stadshem (13)

adelaparvu.com despre garsoniera Stadshem (7)

adelaparvu.com despre garsoniera Stadshem (14) Sursa foto: Stadshem

Idei pentru rafturi și etajere în livingIdei pentru acasa

Idei pentru rafturi și etajere în living

Adela ParvuAdela Parvu14 februarie 2016
Pe scurt despre gradina tropicalaAmenajari GradinaGradină și Terase

Pe scurt despre gradina tropicala

Adela ParvuAdela Parvu13 februarie 2016
Folk urban, da, ăsta-i stilul obiectelor pictate de Andreea si Liviu de la Colorful WoodArtisti, artizani, handmadeMobilaNoutăți și TrenduriOameni talentatiRomania Mea

Folk urban, da, ăsta-i stilul obiectelor pictate de Andreea si Liviu de la Colorful Wood

Adela ParvuAdela Parvu7 februarie 2016

21 Comentarii

Lasă un comentariu