M-am întrebat adesea ce face ca o casă să fie cu adevărat acasă. Mobilierul? Culorile? Materialele? Sau felul în care trăim și ne construim relațiile în spațiile respective? Despre toate acestea am vorbit pe scena TEDxCluj, pornind de la o întâmplare cât se poate de obișnuită.

Ce înseamnă „stilul Adela Pârvu”?

Într-o sâmbătă, în timp ce eram acasă, îmbrăcată în haine de casă și dădeam cu aspiratorul, m-a sunat un jurnalist. M-a întrebat: „Ce înseamnă stilul de amenajare Adela Pârvu?” Și da, recunosc că întrebarea m-a scos din minți pe moment. Nu pentru că jurnalistul ar fi avut vreo intenție nepotrivită, ci pentru că mi-am dat seama cât de diferit putem înțelege rolul unui designer de interior.

De ce ar vrea cineva să locuiască în stilul meu, dacă nu locuiește cu mine? De ce n-ar locui în propriul lui stil, iar eu doar să-l ajut să și-l descopere?

Sigur că fiecare designer are preferințe, experiență, sensibilitate estetică și un anumit mod de a aborda proiectele. Dar modul meu de abordare este legat de oameni, nu de obiectele în sine. Și cred că modul de a privi viața, experiența personală, înțelegerea rolurilor pe care le parcurgem în viață (soți, soții, părinți, prieteni), valorile în care credem, curiozitatea față de propria noastră cultură merită cumulate și puse în dialogul cu oamenii pentru care proiectăm.

Nu-mi doresc ca cineva să intre într-o casă și să spună imediat: „Aici se vede stilul Adela Pârvu!” Mi-aș dori mai degrabă să spună: „Ce bine vi se potrivește casa asta!” Pentru mine, aceasta este una dintre cele mai importante reușite ale unui proiect de amenajare interioară.

Acasă la mine, stilul este al familiei mele

Și dacă ar fi să descriu stilul casei mele, nu cred că aș începe cu mobilierul, culorile sau materialele. Aș începe cu oamenii. Cu camerele zugrăvite împreună, cu pereții decapați cot la cot, cu pauzele de masă în mijlocul lucrărilor, cu lucrurile care nu au ieșit perfect și pe care am ales să le păstrăm așa. Cu urmele lăsate de viața noastră.

Alături de soțul meu Bogdan Hăineală în timp ce zugrăveam locuința noastră împreună cu socrii mei și cu una din fiicele soțului meu.

Acasă nu trăim într-o fotografie de revistă. Facem curățenie, gătim, ne grăbim, ne supărăm, ne împăcăm, râdem, schimbăm lucruri și ne adaptăm unii la ceilalți. Și tocmai toate aceste întâmplări dau personalitate locuinței.

O casă nu devine a noastră doar pentru că am ales un anumit mobilier sau o culoare pentru pereți. Devine a noastră prin ceea ce trăim în ea. De aceea, cred că imperfecțiunile nu sunt întotdeauna defecte care trebuie corectate. Uneori sunt dovezi ale unor experiențe împărtășite, dovezi ale unor întâmplări care devin amintiri.

Podul unei case, care aparține unei familii cu doi copii, a devenit o mansardă generoasă amenajată ca spațiu pentru familie. Casa pe care au cumpărat-o nu avea un living suficient de mare, așa că s-au gândit că vor un loc unde toată familia să se poată strânge împreună. Vezi VIDEO AICI.

O casă frumoasă înseamnă automat o viață frumoasă?

Trăim într-o perioadă în care vedem foarte multe imagini cu interioare spectaculoase, ba chiar le generăm noi cu ajutorul AI. Case mari, bucătării impecabile, băi luxoase, materiale scumpe, mobilier de designer. Și nu este nimic greșit în a aprecia frumusețea sau calitatea.

Problema apare atunci când ajungem să confundăm imaginea unei vieți frumoase cu viața însăși. Putem avea o casă impresionantă și, cu toate acestea, să ne simțim singuri în ea. Putem avea camere mari, dar să petrecem foarte puțin timp în ele sau împreună cu familia. La fel cum putem locui într-o casă modestă, dar plină de viață, de conversații și de apropiere.

Asta nu înseamnă că spațiul nu contează. Dimpotrivă! Înseamnă că ar trebui să ne întrebăm mai des pentru ce și pentru cine amenajăm. Ne dorim un living mare pentru că așa vedem în reviste sau pentru că ne place să primim prieteni? Ne dorim o bucătărie cu masă insulă pentru fotografii sau pentru că ne place să gătim împreună? Avem nevoie de câte o cameră separată pentru fiecare activitate sau am putea organiza locuința astfel încât să avem mai multe ocazii să ne întâlnim?

Nu există răspunsuri universal valabile. Există doar răspunsuri potrivite pentru fiecare familie.

Am fost provocată de proprietarii acestei case să le gândesc o bucătărie în care să gătească împreună, în același timp, dar să nu fie cu spatele la copiii și prietenii lor care ar sta la masa ce este în legătură cu bucătăria. De aici a pornit renovarea acestui interior. VIDEO AICI.

Ce ne spune psihologia despre fericire și relații

Una dintre cercetările care m-au făcut să reflectez asupra acestor lucruri este Harvard Study of Adult Development, un studiu început în 1938, derulat pe o perioadă de 85 de ani, care a urmărit evoluția vieții participanților de-a lungul mai multor generații.

Una dintre concluziile importante ale cercetării este că relațiile apropiate și de calitate ne influențează pozitiv starea de bine și sănătatea pe termen lung. Nu înseamnă că banii, confortul sau condițiile de locuire nu contează. Înseamnă că relațiile umane au o importanță fundamentală pentru calitatea vieții noastre.

Și atunci apare o întrebare care mă preocupă ca designer: Dacă relațiile sunt atât de importante pentru starea noastră de bine, de ce nu ne-am gândi mai mult la felul în care casele pot susține aceste relații?

Aici intervine și psihologia ambientală, domeniul care studiază relațiile dintre oameni și mediul în care trăiesc. Spațiile ne pot influența comportamentele, confortul, percepțiile și felul în care interacționăm. De exemplu, o bucătărie în care mai multe persoane pot participa la pregătirea mesei poate încuraja activitățile comune. Un loc confortabil pentru conversație poate face mai plăcut timpul petrecut împreună. O cameră în care cineva se poate retrage în liniște poate fi la fel de importantă pentru echilibrul familiei, mai ales când e cineva care lucrează de-acasă.

Dar arhitectura nu poate crea, de una singură, relații sănătoase. Nu putem proiecta iubirea, încrederea sau comunicarea dintre oameni. Dar eu cred că putem crea condiții care să le susțină.

Pentru această familie a contat mult să aibă un loc de luat masa la care să încapă lejer rudele venite în vizită. A fost amuzant că după amenajare mi-au spus că acum rudele și prietenii vin prea des în vizită. Despre această amenajare VIDEO AICI.

Avem nevoie de case tot mai mari sau de case în care să trăim mai bine?

Am observat că, atunci când oamenii își construiesc o casă, lista încăperilor dorite poate deveni foarte lungă. Dormitoare, dressinguri, băi, birouri, camere de oaspeți, spații pentru hobbyuri, camere pentru televizor și multe altele. Și tentația de a pune nenumărate camere se simte mai ales pentru cei care se mută de la bloc la casă.

Dar cred că merită să ne întrebăm ce se întâmplă atunci când fiecare membru al familiei ajunge să aibă aproape tot ce îi trebuie într-o cameră separată. Unde ne mai întâlnim? Când mai stăm de vorbă? Ce activități ne aduc împreună?

Nu cred că o casă mare este, prin definiție, o problemă. La fel cum o casă mică nu garantează apropierea dintre oameni. Contează modul în care folosim spațiul și obiceiurile pe care le construim în el.

Poate că, înainte de a stabili câți metri pătrați ne dorim sau ce culori, materiale, obiecte ne-au atras atenția, ar trebui să ne imaginăm o zi obișnuită din viața noastră. Unde bem cafeaua dimineața? Unde ne întâlnim seara? Ce fac copiii în timp ce părinții gătesc? Unde ne retragem când avem nevoie de liniște? Din aceste răspunsuri poate începe un proiect de locuire mult mai potrivit decât unul amenajat, renovat, construit doar în jurul unei liste de încăperi ori obiecte.

Au pornit cu ideea să renoveze casa doar la parter, dar ulterior au văzut potențialul și în amenajarea podului, unde familia să poată sta împreună, ca într-un cuib, pentru vizionarea filmelor, dar și locul unde copiii să se poată desfășura când vremea nu e prielnică, știindu-i în siguranță. Inspirația? Din povestea lor de viață. VIDEO AICI.

Ce putem învăța din casele tradiționale românești

Îmi place să privesc și către arhitectura tradițională românească, nu doar pentru frumusețea ei, ci și pentru felul în care reflectă viața oamenilor care au construit-o. În multe sate, ridicarea unei case presupunea participarea rudelor, vecinilor și prietenilor. Oamenii se ajutau la muncile importante, iar claca era și o formă de solidaritate.

Casa nu era doar rezultatul unei investiții individuale, ci putea deveni expresia unui efort comun. Nu vreau să idealizez trecutul. Viața rurală era adesea grea, iar locuințele tradiționale nu ofereau confortul de care beneficiem astăzi. Dar cred că putem recupera ceva din această cultură a participării (despre care vorbește și arhitecta Ana-Maria Goilav, VEZI VIDEO AICI).

Bucuria de a face lucruri împreună. Sentimentul că am contribuit cu mâinile noastre la locul în care trăim. Legăturile care se formează atunci când construim, reparăm sau transformăm ceva alături de cei dragi.

Poate că nu trebuie să ne zugrăvim singuri întreaga casă. Dar putem alege împreună, putem participa, putem crea mici lucruri care să ne reprezinte. Și, mai ales, putem lăsa loc pentru viață, nu doar pentru perfecțiune.

Un apartament complet reamenajat, unde în bucătărie sunt trei rafturi decorative pe perete. De ce trei? Pentru că este o reprezentare a familiei care locuiește aici: mama, tata și copilul. Despre această amenajare VIDEO AICI.

O amenajare care are sens poate rezista mai bine în timp

Mai există un aspect la care mă gândesc atunci când vorbesc despre design interior: relația dintre alegerile noastre și consum. Tendințele se schimbă. Culorile la modă se schimbă. Materialele și obiectele promovate în fiecare sezon se schimbă. Dacă ne amenajăm casa doar pentru a fi în tendințe, există riscul să ne dorim foarte repede altceva.

În schimb, atunci când alegem lucrurile pornind de la nevoile, obiceiurile noastre, dar și de la ceea ce ne permitem în acel moment al vieții, avem șanse mai mari să ne bucurăm de ele mai mult timp.

Asta nu înseamnă că nu ne vom schimba niciodată locuința. Și noi ne schimbăm. Copiii cresc, apar alte preocupări, alte nevoi, alte etape ale vieții. Dar o casă gândită cu sens poate evolua odată cu noi, fără să fie nevoie să o reinventăm complet la fiecare nouă tendință.

Pentru mine, aceasta este și o formă de responsabilitate față de resurse. Nu doar să alegem ceva durabil, ci și să creăm spații de care oamenii să se atașeze și pe care să își dorească să le păstreze.

Îmi place să vă prezint case reale, așa cum le folosesc oamenii, cu obiectele lor, nu cu stilizarea realității pentru că o casă trebuie să fie suport pentru o viață bună, nu un cadru de revistă. Despre această amenajare VIDEO AICI.

Ce înseamnă, pentru mine, designul (pe) interior

Am ales să vorbesc despre aceste idei pe scena TEDxCluj pentru că simt că discuția despre amenajările interioare ar merita să meargă mai departe de culori, mobilier, finisaje și stiluri.

Toate acestea sunt importante. Fac parte din profesia mea și îmi place să lucrez cu ele. Dar sunt mijloace, nu scopuri în sine. Scopul este să creăm locuri în care oamenii să se simtă bine, să se regăsească, să poată fi ei înșiși și să trăiască așa cum își doresc și își permit.

Nu cred că există o rețetă universală pentru o casă frumoasă și nici un stil potrivit tuturor. Cred însă că fiecare dintre noi poate descoperi ce înseamnă să locuiască bine. Iar un designer poate ajuta la transformarea acestei descoperiri într-un spațiu concret.

De aici vine, pentru mine, ideea de design (pe) interior. Pentru că, înainte să amenajăm interiorul unei case, ar merita să ne uităm puțin și la interiorul nostru. La cine suntem, ce ne dorim, ce ne bucură și ce fel de relații vrem să construim.

Vă invit să urmăriți discursul meu de la TEDxCluj. În înregistrarea de mai jos povestesc mai multe despre experiențele și întrebările care m-au condus către această perspectivă asupra designului.

Și aș vrea să închei cu o întrebare pentru voi: Dacă ar trebui să descrieți stilul vostru de a locui sau stilul familiei voastre, ce ați spune? Nu mă refer la modern, clasic, minimalist sau rustic. Ci la felul în care trăiți, la lucrurile care vă apropie și la ceea ce face ca locuința voastră să fie cu adevărat acasă.

Sunt curioasă să citesc răspunsurile voastre! ❤️

 

Biblioteci în jurul ferestrelor și ușilor. Hai să vezi 30 de ideiIdei pentru acasa

Biblioteci în jurul ferestrelor și ușilor. Hai să vezi 30 de idei

Adela PârvuAdela Pârvu24 februarie 2017
De ce iubesc culorile?Eseuri si idei altfelTablourile mele

De ce iubesc culorile?

Adela PârvuAdela Pârvu18 octombrie 2012
Casă pentru o familie căreia îi place să găteascăCaseDesign Interior

Casă pentru o familie căreia îi place să gătească

Adela PârvuAdela Pârvu11 decembrie 2018

Lasă un comentariu