Mi-a plăcut tare mult soluția asta pentru înfrumusețarea unei curți mici. Da, o construcție simplă, ca o poartă, ce parcă separă zonele nu doar fizic, ci și ca atmosferă. Nu întâmplător peisagiștii folosesc termenul de Poarta Lunii (în engleză Moon Gate), căci e vorba de un simbol al ciclului etern și neîntrerupt al vieții și al morții. E ca o lună ce se ridică din pâmânt, așa cum ea se ridică pe cerul nopții. Elementul acesta a fost preluat din arhitectura peisagistică chineză, unde era întâlnit încă din vechime în grădinile nobililor chinezi. Din secolul al XIX el a fost introdus și în amenajările terioriilor ocupate de englezi și mai departe în grădinile europene, dar evident stilizat și reinterpretat. Se spune că de fiecare dată când treci pragul unei astfel de porți ai parte de noroc. Ei bine, mă interesează mai puțin partea de superstiție, cât soluția în sine, care mi se pare foarte reușită, mai ales dacă un astfel de element ca aici, în curtea mică amenajată de specialiștii americani de la Leonard Design, mai este îmbrăcat și cu plante cățărătoare. Îți mărește suprafața verde într-o mică grădină urbană și îți conferă intimitate. Sper să te inspire și pe tine!

adelaparvu.com despre Poarta Lunii, Moon Gate, design Leonard Design Associates (1)

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Cum a fost la Cluj la Textilia? A fost cu oameni frumoși și povești extraordinare!Magazine, targuri, expozitiiRomania Mea

Cum a fost la Cluj la Textilia? A fost cu oameni frumoși și povești extraordinare!

Adela ParvuAdela Parvu8 februarie 2016
Locuinta cu pereti gri si decoratiuni in nuante pastelateApartamenteDesign Interior

Locuinta cu pereti gri si decoratiuni in nuante pastelate

Adela ParvuAdela Parvu13 februarie 2016
Scară și șemineu din lut, un proiect spectaculosIdei pentru acasa

Scară și șemineu din lut, un proiect spectaculos

Adela ParvuAdela Parvu14 februarie 2016

5 Comentarii

Lasă un comentariu