Când Laurențiu, student la arhitectură în Timișoara, mi-a trimis linkul cu imaginile, m-am uitat peste ele și nu înțelegeam de ce îmi spune de o amenajare când eu nu vedeam decât randări, adică proiectul virtual al locuinței. Apoi, după ce m-am uitam mai bine, m-am prins. Locuința a ieșit exact ca în proiect! Incredibil așa ceva! Știu că de regulă nu se poate să iasă fix ca în randările de pe ecranul laptopului, dar designerii de la Ezzo Design din Timișoara chiar au reușit. Păi asta e o mare realizare, așa că musai trebuia să-ți arăt și ție ca să vezi ce înseamnă un proiect și o excuție exemplare!
Ștefan Lazăr, cel care a înființat biroul în 2007, mi-a spus că sunt o echipă numai de designeri de interior, cu o singură excepție, project managerul este inginer, pe numele lui Valentin Popescu. Pe lângă cei doi menționați echipa îi include și pe Stoica Mario și Izabela Feher. Locuința de față, situată într-un bloc nou, are trei camere și măsoară în total circa 90 de metri pătrați. Aparține unui cuplu tânăr, care tocmai s-a căsătorit (Casă de piatră le urez!), un cuplu dinamic ce călătorește mult. Și-au dorit un loc de refugiu unde să se simtă bine, dar care să le aducă aminte și de momentele fericite din călătorii. Designerii de la Ezzo Design au muncit două luni la proiect, au făcut randările până la cel mai mic detaliu, iar ulterior, timp de patru luni de zile, au stat pe șantier alături de echipa de meșteri ca să materializeze totul.
Rezultatul este incredibil de similar cu randările! Dar dincolo de asta arată bine toată locuința. Camera de zi este spațioasă și luminoasă, interesant grupată pe zone prin așezarea mobilierului. Mi-a plăcut delimitarea livingului cu trunchiuri copaci (mesteceni) ca și ideea de a decora peretele din zona de ședere cu fotografii din călătoriile proprietarilor. Majoritatea mobilierului este realizat pe comandă după proiectul designerilor, așa că greu ai să găsești o comodă cum e cea din spatele canapelei sau sistemul de rafturi unde este fixat smart tv-ul. Scaunele și corpurile de iluminat pentru locul de luat masa le-au comandat din Anglia, de pe un site de mobilă și decorațiuni.
Și rezolvarea bucătăriei este ingenioasă. Au ales ca spațiul modest destinat ei să rămână separat așa cum și-au dorit proprietarii, dar ușa culisantă cu geamuri generoase lasă spațiul la vedere și în plus îl face mai luminos. Mi-a plăcut și masa pe care au proiectat-o în bucătărie, una fixată de perete, fără picioare, care evident nu încarcă spațiul. Și culorile, finisajele sunt atât de bine armonizate. Și uite, taburetele din lemn vin să mai rupă asortarea celor trei nuanțe predominante și textura suprafețelor mate și lucioase. În fața bucătăriei este holul foarte original rezolvat. Aici au fost create locuri de depozitare, iar oglinda culisantă maschează parțial din ele. Pe peretele dinspre sufragerie, decupaje rotunde vin să adăpostească mici rafuri pentru expunere, cât să mai spargă din geometria prea calculată a spațiului.
Spațiile de depozitare au fost luate foarte în serios de către designerii de la Ezzo. Ei știu că o locuință confortabilă implică prezența acestora, dar ele trebuie concepute astfel încât să nu încarce spațiile, să ofere acces facil și suficient loc pentru obiecte variate ca mărime. De aceea, nu întâmplător, dormitorul are un dressing generos, iar forma lui, cu decupaje interesante vine să imbine partea practică cu cea estetică, să n-ai impresia că ansamblul cade peste tine. Mi-a plăcut și soluția de înglobarea a lămpilor în tăblia extinsă a patului. Așa nu doar că au salvat spațiu, dar designerii au adăugat o notă originală într-un spațiu restrâns ca dimensiuni. Ai să vezi atât imaginile finale ale amenajării cât și randările și ai să constați ca și mine cât de mult seamănă. Bravo lor! Au făcut o treabă excelentă! Uite, dacă vrei să intri în legătură cu ei vezi site-ul lor ezzo.ro, unde ai datele lor de contact, dar și portofoliul lor de proiecte. Sper să te inspire și pe tine!
Sursa foto: Andi Popescu pentru Ezzo Design
3
Ce poti spune decat, frumos, elegant, distins. Felicitari realizatorilor si multumim autoarei articolului. O zi buna.
Vrei să spui că mobila, materialele și manopera au costat 28 000 euro? Dacă da…e super! Mobila de bucătărie m-a dat gata. Nu-mi place pe roșu, dar modelul și modul practic și eficient al ei este minunat!
Foarte fain ! O zi frumoasa tuturor.
Parca e ireal, atat este de perfect!
Ese frumos.dar este loc si de mai bine. Sunt carcotas,
Cam cat a cheltuit beneficiaru?
.Amenajare ,manopera , cu siguranta ,peste 50000.
Uitativa mai atenti sa vedeti problemele. se vede clar ca sunt o gramada de probleme. Ex consolele de sustinere a mesei din bucatarie.
Tarcu, a fost pana in 30.000 de euro investitia cu totul 🙂
@ Tarcu Chiar sunt curios sa faci o lista cu gramada aia de probleme de care amintesti mai sus si o discutam impreuna ;). Consolele de sustinere reprezinta o solutie normal…asta pana nu inventeaza cineva vreo masa care leviteaza! Ahh si…pot sa confirm valoarea investitiei de 28.000 euro.
Dacă consolele ce susţin masa din bucătărie reprezintă o problemă, atunci înseamnă că lipsa bunului simţ reprezintă o problemă UN PIC mai mare. păcat că vedem pete în soare şi ne uităm strâmb la capra vecinului…. mare păcat. despre amenajare, ce poţi să mai zici? cine poate, să facă ceva frumos, că e destul urât pe lumea asta. Bravo lor!
Buna! Ai idee ce spoturi sunt in tavanul de la baie? vreau si eu asa ceva..
Merci!
Buna! Spoturile pe care le-ai vazut sunt probabil din randare. Cel mai bine ii intrebi direct pe arhitectii timisoreni. Uite aici contactul lor (in dreapta jos) http://www.ezzo.ro/contact/
De unde se pot comanda mesteceni pentru interior ??
Ma puteti ajuta cu un programul in care a facut randarea?
Multumesc.