Am fost la târgul Ambient Expo unde am găsit aceste echipamente, căci nu pot să le spun produse. Normal că mi-a plăcut designul lor rustic, dar mi-au atras atenția, pe lângă sobele de gătit cu lemne, cuptoarele pe lemne. Acestea au și varianta încorporabilă și merg de minune și pentru terase sau grădini. În privința sobelor de gătit sau cum li se mai spune mașini de gătit, da, o să-ți aduci aminte de ai tăi bunici, căci mulți au avut așa ceva. Diferența este însă mare pentru că sunt mai sigure în exploatare, oțelul din care sunt făcute e superezistent (nu mai sunt exclusiv din fontă). În plus, pentru cine vrea alimentare cu gaz sau alimentare electrică există și aceste opțiuni. Poți avea o astfel de sobă de gătit chiar și cu plită vitroceramică.
Sunt foarte interesante sobele cuptor. De ce? Pentru că ele pot fi folosite atât pentru încălzire, cât și pentru gătit. Și da, despre ele îți spuneam mai sus că pot și fi încorporate, înzidite. Ți-am pus mai jos poze ca să-ți dai seama cum același model de sobă cuptor poate fi montată ca singură piesă de sine stătătoare sau înzidită. De asemenea, ele sunt recomandate și pe terase, tocmai pentru că au geam și ca atare nu există riscul să sară aiurea vreo scânteie. Îți asigură și căldură și funcțiunea de gătit cu o singură alimentare cu lemne. Au niște geamuri tare interesesante, respectiv un sistem de curățare care împiedică afumarea acestora. De asemenea, la mașinile de gătit se poate atașa un boiler care să-ți încălzească și apa din calorifere, adică poate fi inclusă în circuitul centralei termice din casă.
M-am oprit la ele aceste produse pentru că mi s-au părut excelente tocmai pentru casele de vacanță construite în zonele unde există material lenmos din plin, deci unde ar fi mai la îndemână de folosit un braț de lemne, decât să tragi gaze sau să folosești curent electric. Sunt fabricate de firma spaniolă Hergom și de abia ce au fost aduse la noi în țară, fiind lansate la târg de către firma Edilkamin (vezi site semineeromania.ro). N-am insistat asupra detaliilor tehnice pentru că nu prea mă atrag, dar dacă vrei să-ți cumperi așa ceva merită să întrebi toate cele și dacă nu te pricepi să consulți un specialist. Costă? Da, costă, dar le ai pe viață. Hai să-ți spun și cât. În jur de 2000 de euro + TVA sobele pe lemne cărora li se poate atașa și boiler, cuptorul încorporabil este 1790 euro + TVA, soba de gătit este 3200 euro + TVA. Astfel de echipamente se instalează numai de către profesioniști, iar firma care le aduce la noi face și montajul. Sper să-ți prindă bine informațiile acestea!
1
Sunt interesata sa cumpar o soba cu lemne si cuptor.Le transportati si in Italia ?
Buna ziua,
Suntem unici distribuitori Hergom in Romania.
Da le putem trimite si in Italia.
Ne puteti contacta aici http://www.semineeromania.ro/date_de_contact/