Ok, dacă ar fi să recreezi o grădină mediteraneană clar că prima dată te gândești la vegetație. Ei bine, n-avem cum la noi în țară din cauza climei. Și eu mi-aș dori să-i placă plantei bougainvillea la noi, dar nu suportă frigul. Și totuși există soluții să conferi colțului tău de grădină un aer de dolce far niente. Cum? Folosind materiale de construcții ce evocă arhitectura specifică de pe coastele Mediteranei, adică acoperișuri cu olane, garduri de piatră, pavaje cu piatră, detalii cu teracotă smălțuită sau nu. Mi-au plăcut mult sugestiile de mai jos, mai ales ideea de a picta un peisaj marin mediteranean pe un perete în zona de terasă dedicată grătarului.
Dar știi că nu e vorba despre orice fel de piatră sau de simple olane. Stilul mediteranean este strâns legat de istorie, de trecerea timpului, ca atare și finisajele și materialele de construcție poartă amprenta lăsată de vreme și vremuri. Și uite așa se naște o idee de afaceri, cum ar fi aceea de a produce astfel de materiale pentru cei care visează la vacanțele însorite. Am găsit aceste idei și materiale n-ai să crezi unde: în Germania. Da, acolo este un producător care s-a specializat în așa ceva, inclusiv în a produce tușele antichizate materialelor de finisaj și a celor de construcție. Uite, intră aici pe rimini-baustoffe.de ca să vezi galeria lor de imagini și produsele lor. Și fii pe fază că exportă în toată Europa. Sper să te inspire și pe tine și să-ți prindă bine informațiile acestea!
Buna seara.Imi place foarte mult mai ales prima amenajare
Ma bucur ca-ti place Bianca! Am uitat sa mai postez una cu un gratar, dar o pun curand 🙂 Poate o sa-ti placa si aceea 😉
multumesc adela ptr acest articol. am pavat terasa si trotuarele din jurul casei cu piatra naturala( travertin) si marturisesc ca nu stiu cum sa amenajez gradina si terasa. mai postezi ceva mai mult pe tema asta ? multumesc !
Ma straduiesc, ma straduiesc Petrea 🙂
Buna seara si scuze pentru interventie, daca se doreste antichizarea vaselor de lut, olanelor, pietrei sau altor materiale de constructie preluam ideea Pippei Greenwood – din „1001 idei pentru gradina ta” care zice cam asa „Ghivecele noi din teracota, piatra sau beton, pot suferii un proces de “imbatranire”, daca sunt unse cu putin balegar sau iaurt. Inainte de aplicare, ghiveciul trebuie sa fie uscat” si tot ea arata ca „daca dalele de pavaj sunt noi se pot imbatranii folosind putin balegar sau iaurt, care vor stimula cresterea algelor si a muschilor „.
Felicitari pentru articol si multumesc pentru informatii.
O seara linistita.
Bun pont asta Vasile! Multumim!
[…] m-a atras la această casă terasa acoperită, perfectă pentru zilele însorite, o adevărată încăpere în aer liber. Și știi de ce arată ca o cameră? Pentru că sunt prezente textilele, de la covorașele țesute […]
[…] de ea cel puțin din primăvară până toamna târziu. Am selectat cinci idei de amenajare a unul spațiu protejat în grădină, locuri cu adevărat de vis care nu doar că-ți oferă refugiu, dar îți și înfrumusețează […]
[…] sau dacă ai deja plante pe lângă casă, acolo unde ar fi potrivită și amenajarea unei terase să ridici structura astfel încât ea să denivă și suport pentru plante. De ce spun că e bine […]
[…] înconjoară livingul. Casa a fost transformată tocmai în ideea ca din living să se vadă frumos curtea amenajată de peisagista Carolina […]
[…] locuri pentru familia extinsă care locuiește aici (părinți, copii, nepoți). Practic o terasă amplă se desfășoară în fața casei, frumos umbrită de copaci, arbuști și plante […]
[…] de soluții de umbrare și pergole acoperite cu rogojini ca să-ți folosească ca model pentru grădina sau terasa ta. Și nu, nu-ți place griji pentru ploaie, poți alege rogojini mai dese sau mai […]
[…] locuri pentru familia extinsă care locuiește aici (părinți, copii, nepoți). Practic oterasă amplă se desfășoară în fața casei, frumos umbrită de copaci, arbuști și plante […]
[…] cu grădină mare parte din timpul tău îl vei petrece în aer liber, așa că amenajează terase, locuri de stat în aer liber, unde să te bucuri alături de cei dragi sau singur de propriul tău colț de natură. De […]
[…] la familie și la prieteni. De unde îți dai seama de intenția altruistă? Din generozitatea teraselor, din numărul locurilor de ședere în sufrageria adăpostită în aer […]
[…] veche și i-a încântat proprietatea pe care se afla, una generoasă cu livezi și grădini. Au apelat la un designer spaniol, respectiv la Gaby Conde pentru a le amenaja interiorul, unul […]
[…] ca singură piesă de sine stătătoare sau înzidită. De asemenea, ele sunt recomandate și pe terase, tocmai pentru că au geam și ca atare nu există riscul să sară aiurea vreo scânteie. Îți […]