Chiar mă gândeam cum și-ar amenaja casa cineva care se ocupă de design interior. Și am găsit răspunsul cu această minunăție de proprietate situată în sudul Spaniei cu panoramă superbă către Serranía de Ronda. Este un model tipic de ambientare în stil mediteranean, unde prezența culorilor de turcoaz, a vibrantelor flori multicolore completează excelent încăperile luminoase finisate și mobilate simplu, curat și elegant. Ceramica, lemnul, zugrăvelile în alb sunt fundalul perfect pe care Linda și Martin Bradbury au așternut o atmosferă de poveste.
Deși este o casă de vacanță, mie îmi pare o ambientare frumoasă și funcțională pentru viața de zi cu zi. Numai dacă iei în considerare spațiile de depozitare, de la dulapuri înzidite la rafturile pentru cărți, vei realiza că totul e conceput nu doar să arate bine, ci și să fie practic. Nu e de mirare că proprietarii au știut ce și cum să facă în casa lor. Linda deține propriul magazin de decorațiuni în Londra, iar Martin se ocupă cu restaurarea și remodelarea caselor vechi. Un cuplu talentat care-și demonstrează creativitatea și simțul estetic aici, unde au avut libertatea să creeze decorul așa cum le-a dictat sufletul. Te las să te inspiri din superba lor casă imortalizată în imagini de El Mueble.
Terasa imi place foarte mult si peisajul 🙂
Mie imi place tot Janeta 🙂
E foarte frumoasa, de vis. Imi vine sa intreb : „O inchiriati asa pentru o saptamana, doua? Sau poate un weekend? Nu stiu cum ne ajung banii. :-)”
[…] într-un ambient plăcut, astfel încât totul să fie armonios. De la perdelele cu draperii turcoaz la micul mobilier alb și covorul modern, de la nuanța peretelui din zona casei scărilor la […]
[…] între ele? Păi spre exemplu cele provensale și toscane presupun să aibă o mobilă în nuanțe mediteranee de la ou de rață, alb murdar sau crem la cele din lemn natur. De asemenea detaliile cu aspect de […]
[…] original. A folosit paleta lui cromatică favorită galben, verde și albastru pentru a obține un decor cu iz mediteranean. Și zău că i-a reușit de minune! Multe astfel de elemente par a fi doar simple rafturi sau un […]
[…] tău de grădină un aer de dolce far niente. Cum? Folosind materiale de construcții ce evocă arhitectura specifică de pe coastele Mediteranei, adică acoperișuri cu olane, garduri de piatră, pavaje cu piatră, detalii cu teracotă […]
sunt superbe pozele. imi place enorm stilul mediteranian. acum 2 doi ani am vazut cateva case in Grecia geniale. prima poza cu mic dejunul este „breathtaking” 🙂
Da, este cu adevarat minunata Anca!
E sublim. Multumim Adela! 🙂
Da, chiar este de senzatie casa asta!
[…] mulți cei care sunt încântați de casele mediteraneene, de finisajele de piatră în combinație cu lemn și de acoperișurile cu olane care le […]
Obloanele sunt magnifice. Este prima casa in care vad cartile aranjate invers — crezi ca este o idee in sine?
[…] folosite le amintesc soților de călătoriile pe care le-au făcut în țări de la Mediterana, atât în sudul Europei, cât și în Nordul Africii. Din Provence până în Tunisia, din Italia […]