adelaparvu.com despre casa de vacanta in Italia, casa Matteo Thun in Capri (11)

In Case, Design Interior

Pentru o asemenea priveliște merită să-ți faci casa la înălțime

Simplă, albă, cu câteva pete de culoare pe ici pe colo, dar zău că fericiții proprietari ai unei astfel de case n-au cum să stea la interior, când frumusețea naturii este de-adreptul copleșitoare. O astfel de casă ți-o faci pentru a admira natura. Nici nu e de mirare că există multe locuri amenajate la exterior. Da, este un loc de vis, mai exact în Capri, Italia, cu vedere către Marina Piccola, micul port situat în sudul insulei. Aici, cocoțată pe creste a fost o fermă, da o fermă țărănească transformată de designerul Matteo Thun în reședința sa de vară, refugiul perfect pentru a-și reîncărca bateriile creativității.

adelaparvu.com despre casa de vacanta in Italia, casa Matteo Thun in Capri (19)

Îți spuneam că e situată la înălțime, dar îți mai precizez și faptul că n-ai cum să ajungi aici decât la picior. Mașina n-are pe unde urca, căci nu sunt drumuri, ci doar un șir de trepte, adică 120 de la număr, și în cazul ăsta pare un șir neșfârșit. Dar ce răsplată la final! Tot peisajul acesta stupefiant. Tocmai din cauza accesului greu transformarea fostei ferme în casă de vacanță a durat mult, circa cinci ani de zile. Fiecare bucată de material a trebuit transportată de mână. Da, s-a muncit enorm, a costat mult, dar și eu dacă aș fi avut banii necesari aș fi spus că a meritat pentru rezultatul final. Casa este generoasă, măsoară circa 400 de metri pătrați, deși nu pare la prima vedere că ar fi atât de mare.

adelaparvu.com despre casa de vacanta in Italia, casa Matteo Thun in Capri (10)

Matteo Thun, născut în 1952, în ciuda rezonanței numelui german, este născut în Italia la Bolzano. El nu doar că se ocupă de amenjări interioare, dar creează și obiecte de design și semnează arhitectura unor clădiri, majoritatea cu destinație de hotel. De altfel, absolvent de arhitectură la Florența, Thun și-a început cariera sub îndrumarea celebrului Ettore Sottsass, arhitect de profesie, dar cunoscut ca un prolific și emblematic designer de obiect al anilor 80. A lucrat pentru Sottsass în biroul acestuia, a fost ulterior profesor de design la Universitatea din Viena, iar în 2001 și-a deschis propriul birou, care are o filială și în China. Practic, dacă stai să te gândești abia la 49 de ani a devenit independent și se bucură de succes acum, în partea a doua a vieții sale.

adelaparvu.com despre casa de vacanta in Italia, casa Matteo Thun in Capri, Foto Manuel Zublena(23)

adelaparvu.com despre casa de vacanta in Italia, casa Matteo Thun in Capri (15)

Casa aceasta și-a dorit-o ca pe un loc de creație, un loc unde să fie departe de stres și probleme și să-și vadă de proiectele sale. De aceea interiorul este minimalist, un alb curat în zona de zi, ca și o coală de hârtie albă. Așa, într-un ambient epurat de decorațiuni, ideile lui vin să coloreze planșele pe care le face aici, căci în jur nimic nu-i distrage atenția. De abia când iese în grădină atunci se încarcă cu frumusețea pe care natura i-o inspiră. Înțelegând motivația sa îți dai seama de ce interiorul este atât de simplu în comparație cu grădina, plină de locuri de recreere mult mai colorate, nu doar de vegetația luxuriantă, cât și de finisaje și obiecte. Am stat mult uitându-mă la peisajele din imagini și m-am închipui în căsuța de deasupra piscinei. Da, și pe mine m-ar inspira pentru pictură un astfel de loc. Sper să te inspire și pe tine!

adelaparvu.com despre casa de vacanta in Italia, casa Matteo Thun in Capri (3)

adelaparvu.com despre casa de vacanta in Italia, casa Matteo Thun in Capri (23)

adelaparvu.com despre casa de vacanta in Italia, casa Matteo Thun in Capri (17)

adelaparvu.com despre casa de vacanta in Italia, casa Matteo Thun in Capri, Foto Manuel Zublena(27)

adelaparvu.com despre casa de vacanta in Italia, casa Matteo Thun in Capri (21)

adelaparvu.com despre casa de vacanta in Italia, casa Matteo Thun in Capri (8)

adelaparvu.com despre casa de vacanta in Italia, casa Matteo Thun in Capri (4)

adelaparvu.com despre casa de vacanta in Italia, casa Matteo Thun in Capri (16)

adelaparvu.com despre casa de vacanta in Italia, casa Matteo Thun in Capri, Foto Manuel Zublena(26)

adelaparvu.com despre casa de vacanta in Italia, casa Matteo Thun in Capri (20)

adelaparvu.com despre casa de vacanta in Italia, casa Matteo Thun in Capri (6)

adelaparvu.com despre casa de vacanta in Italia, casa Matteo Thun in Capri (1)

adelaparvu.com despre casa de vacanta in Italia, casa Matteo Thun in Capri (9)

adelaparvu.com despre casa de vacanta in Italia, casa Matteo Thun in Capri, Foto Manuel Zublena(28)

adelaparvu.com despre casa de vacanta in Italia, casa Matteo Thun in Capri, Foto Manuel Zublena(25)

adelaparvu.com despre casa de vacanta in Italia, casa Matteo Thun in Capri (18)

adelaparvu.com despre casa de vacanta in Italia, casa Matteo Thun in Capri (12)

adelaparvu.com despre casa de vacanta in Italia, casa Matteo Thun in Capri (13)

Schita casei facuta Matteo Thun

Schita casei facuta Matteo Thun

adelaparvu.com despre casa de vacanta in Italia, casa Matteo Thun in Capri (22)

adelaparvu.com despre casa de vacanta in Italia, casa Matteo Thun in Capri (7)

adelaparvu.com despre casa de vacanta in Italia, casa Matteo Thun in Capri (5)

adelaparvu.com despre casa de vacanta in Italia, casa Matteo Thun in Capri, Foto Manuel Zublena(24)

adelaparvu.com despre casa de vacanta in Italia, casa Matteo Thun in Capri, Foto Manuel Zublena(29)

adelaparvu.com despre casa de vacanta in Italia, casa Matteo Thun in Capri (11)
Sursa foto: Matteo Thun/ Manuel Zublena pentru AD/ Giorgio Possenti pentru Elle Decor

7 raspunsuri pentru Pentru o asemenea priveliște merită să-ți faci casa la înălțime

  1. Elena Hison spune:

    Si astazi m-as muta aici, Adela. Si , pe bune ca nu as schimba nimic. Exact aici mi-as dori sa traiesc in urmatorii 50 de ani :).

  2. lidia spune:

    Ah, Capri ! Loc de vis şi uitare… atât de aproape şi atât de departe…Am străbătut pe picioare poteca de munte ce coboară de pe Monte Solaro în port, trecând pe lângă case ca aceasta , atârnate de stânci , înconjurate de grădini aproape sălbăticite în care se răsfaţă lămâi încărcaţi de roade , leandri, dafini, mirtul dar şi splendida bungavileea …m-a surprins simplitatea , bunul gust ,liniştea şi bogăţia de culoare … Ori de câte ori aş merge acolo, Capri rămâne un vis …

  3. vlad spune:

    mirific, iti taie respiratia.simplitate ,bun gust,fabulos

  4. Mihai Sun Leader spune:

    O priveliste uimitoare, chiar se merita o astfel de casa!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *