adelaparvu.com despre amenajare garsoniera, locuinta 38 mp, designer Serghei Ogurtsov (7)

In Design Interior, Garsoniere

Cum să aranjezi o locuință de doar 38 de metri pătrați?

Ei bine, când ai o locuință mică primul lucru care te pune în încurcătură este cum să organizezi spațiul. Și această problemă se datorează faptului că din start nu-ți încape mobilierul convențional pentru fiecare funcțiune în parte. Dar designerul care a amenajat această garsonieră și care locuiește aici a mers pe principiul simplității și a spațiilor multifucționale. Adică? A avut grijă ca mobila să fie cea strict necesară și să combine diferitele zone. În plus, pentru a debarasa încăperile de senzația de sufocare a ales să creeze un spațiu separat de depozitare. Astfel a eliminat din start problema poziționării dulapurilor. Dar hai să afli despre celelalte trucuri.

Planul garsonierei - 1. Living si dormitor 2.Bucatarie si Sufragerie 3. Baie 4 Hol intrare 5. Dressing si loc depozitare 6.Balcon

Planul garsonierei 1. Living si dormitor 2.Bucatarie si Sufragerie 3. Baie 4 Hol intrare 5. Dressing si loc depozitare 6.Balcon

E adevărat că fiind o locuință pentru o persoană e mai ușor de gestionat problema amenajării, dar cu toate acestea ideile lui Serghei o să-ți prindă bine pentru că le poți adapta și la tine acasă pe unele dintre ele. Garsoniera fiind într-un bloc vechi, cum sunt și la noi, avea o împărțire dificilă, dar uite cum a reorganizat Serghei treaba. A început cu un mic hol din care se deschide locul pentru dressing, pentru depozitare. El spune că oricât de mică ar fi locuința ai nevoie un mic spațiu de tranziție, de aceea a avut grijă ca încă de la intrarea în casă holul să fie frumos și practic amenajat. O etajeră simplă încadrată de lămpi de perete imprimă din start senzația de ordine. În stânga e dressingul separat de o ușă, deci chiar dacă ar fi dezordine între lucruri, aceasta nu este vizibilă.

adelaparvu.com despre amenajare garsoniera, locuinta 38 mp, designer Serghei Ogurtsov (2)

Din micul hol se accede în bucătărie. Chiar dacă, în general, designerii se gândesc să grupeze bucătăria cu zona de living, Serghei Ogurtsov și-a dorit o bucătărie separată. Cum a procedat? A grupat-o cu un loc de luat masa, loc unde nu doar mănâncă, dar și lucrează. S-a gândit că atunci când nu gătește bucătăria va fi vizibilă din dormitor. Așa că a luat în calcul să monteze o ușă dublă la dormitor, iar ca perspectivă pe aceasta să se vadă frumos bucătăria cu masa rotundă și scaunele situate în centru. Mai exact a făcut un aranjament simetric și a folosit nuanțe plăcute, respectiv plăci ceramice roz galzurate asortate cu scaunele cu tapițerie mov. În acest fel culorile atrag atenția mai mult decât restul obiectelor.

adelaparvu.com despre amenajare garsoniera, locuinta 38 mp, designer Serghei Ogurtsov (7)

Și pentru că avea nevoie și de un loc de ședere, adică o zonă de conversație, a hotărât să grupeze livingul cu dormitorul. Da, practic în aceeași încăpere există o sofa cu un set de măsuțe lângă, iar în față se află patul. Ca să dea impresia de înălțime în cameră a folosit covorul și draperiile în nuanțe similare (ca și cum nuanța de pe covor s-ar prelungi și vertical) și a ales sisteme de prindere pentru perdele și draperii care să nu se vadă, deci fără fragmetări, totul pare curat, ordonat, perfect organizat. Ăsta e un secret pentru o locuință mică – mobilă funcțională, cât mai simplă și pe cât posibil simetric așezată; decorațiuni puține, dar confortabile și în culori uni. Mi-a plăcut cum a grupat funcțiunile, dar mai ales cu a amenajat bucătăria! Sper să te inspire și pe tine!

adelaparvu.com despre amenajare garsoniera, locuinta 38 mp, designer Serghei Ogurtsov (8)

adelaparvu.com despre amenajare garsoniera, locuinta 38 mp, designer Serghei Ogurtsov (4)

adelaparvu.com despre amenajare garsoniera, locuinta 38 mp, designer Serghei Ogurtsov (1)

adelaparvu.com despre amenajare garsoniera, locuinta 38 mp, designer Serghei Ogurtsov (3)

adelaparvu.com despre amenajare garsoniera, locuinta 38 mp, designer Serghei Ogurtsov (9)

adelaparvu.com despre amenajare garsoniera, locuinta 38 mp, designer Serghei Ogurtsov (6)
Sursa foto: SOG Interior design/ AD

5 raspunsuri pentru Cum să aranjezi o locuință de doar 38 de metri pătrați?

  1. irenemariah spune:

    Interesant!idei foarte bune!Multumim.

  2. ANA spune:

    frumos si util

  3. Florin M. spune:

    si spatii de depozitat… lipsa?

  4. […] aplicare dacă încăperea garsonierei este mică. Aici garsoniera, care măsoară în total circa 38 de mp, beneficiază de un hol suficient de generos pentru două spații de depozitare a hainelor și […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *