Câteodată îți dorești să ai o căsuță a ta pentru un loc, pentru un peisaj sau uite, cum e cazul de față, pentru vacanțe la mare. Dar trebuie să știi exact ce-ți dorești ca să identifici ceea ce se mulează pe bugetul tău și confort dorințelor tale. Fotografa Sofie Howard și-a dorit încă din adolescență o casă pe plaja din Malibu. Adoră să facă surf și evident să imortalizeze cadre frumoase cu plaja. Prețurile exorbintante însă o țineau departe de a-și împlini visul pentru că aici e una dintre cele mai scumpe plaje din lume. Asta până când s-a gândit că poate găsit ceva mai aproape de banii de care dispune în parcul de locuințe mobile, da de rulote. Și într-adevăr, acum trei ani, a găsit cea mai ieftină, neatrăgătoare și dărăpănată rulotă în Paradise Cove Mobile Home Park. De fapt și de drept o chestie din plastic și placaj, care avea circa 46 mp la interior, cu un aragaz și frigider, după cum spune proprietara. Dar Sofie știa că poate fi reconfigurată.
Ca asociat al unei firme de design interior, Sofie a apelat la colegul ei Steven Johanknecht de la biroul Commune Design pentru a regândi toată amenajarea interioară a rulotei. Tema a fost de a păstra ideea de locuință mobilă, adică nu și-a dorit să arate a altceva, dar să fie mai organizată la interior și să obțintă suficient loc pentru familia ei, căci are și doi copii. Locuința are acum un singur dormitor și o zonă de zi cu living și bucătărie deschisă, dar totul bine gândit, cu rafturi numeroase pentru a avea lucrurile la îndemână. Pardoseala a fost îmbrăcată cu plăci din plută, foarte plăcute la atingere, iar majoritatea pieselor de mobilă au fost făcute pe comandă. A rezultat o locuință de circa 46,5 metri pătrați tocmai bună pentru evadare la mare și la soare. Până la urmă chiar n-ai nevoie de mai mult. Cine nu și-ar dori o csă de vacanță ca asta? Sper să te inspire și pe tine!
Like
cat e de frumos!!!!!!!!!pfffffffff