Da, am spus că pictează pentru că din prima, când te uiți la lucrările ei, s-ar putea să nu-ți dai seama că sunt compoziții cu flori presate. Sunt atât de delicate tablourile ei! Sinceră să fiu nici nu știam că asta e o artă, dar Claudia face asta de 12 ani de zile și este membră a asociațiilor de artiști oshibana din SUA și Japonia. Totul pentru ea a început ca o activitate de relaxare, dar la doi ani după ce a tot presat flori și a încercat să facă diverse compoziții s-a interesat să afle mai multe și să ia legătura cu oameni care-i împărtășeau noul hobby. Așa a fost invitată să facă parte din asociațiile menționate, dar și să afle despre ce presupune arta oshibana. Și poți să crezi că face asta în timpul liber? De profesie psihopedagog și mamă a trei fete, Claudia spune că viața fără copii și fără flori este egal cu nimic.
Din păcate n-ai să găsești lucrările ei pe niciun site și pe nicio pagină de Facebook. Am rugat-o să-și facă un blog unde să posteze ceea ce creează pentru că nicio lucrare nu este la fel cu alta și e păcat să nu aflăm mai multe. Claudia și-ar dori ca toți pasionații de oshibana din România să se întrunească într-o asociație și să țină legătura între ei pentru a-și perfecționa tehnica, dar și pentru a face expoziții împreună pentru că prezența la târguri nu e tocmai cel mai facil lucru, mai ales când faci asta din pasiune, deci în timpul liber. Mi-a spus că aceste tipuri de lucrări cer foartă multă migală și răbdare. A stricat sute de flori și frunze până să ajungă să-și dezvolte abilitățile de-a așeza delicat cu penseta totul într-o compoziție. De multe ori la expozițiile la care a participat oamenii își dădeau jos ochelarii pentru că aveau impresia că nu văd bine cu ei sau încercau să atingă tabloul fără să realizeze din prima că florile sunt protejate de sticlă. Pentru Claudia faptul că oamenii cred că lucrările ei sunt pictate și nu colaje cu flori presat e cel mai mare compliment.
Poate că-ți pare la îndemână să faci așa ceva, dar sunt câteva secrete cu oshibana. Nu e vorba numai de flori presate, ci și ce tipuri de flori folosești, cum le îmbini, cu le așezi și pe ce anume. Claudia Duman și-a transformat timp de opt ani de zile bucătăria în laborator de chimie. Întotdeauna a fost fascinantă de artiștii din epocile trecute care-și preparau singuri pigmenții și culorile, așa că și ea a reușit să-și dezvolte o soluție specială, naturală cu ajutorul căreia să protejeze florile pentru ca ele să-și păstreze cât mai mult timp culoarea. De asemenea, a ajuns să-și prepare singură hârtia pe care sunt așezate pentru că și suportul contează mult. E vorba de umiditatea din plante și de compoziția chimică a hârtiei. Până la urmă pictează cu fragmente organice, deci degradabile și sensibile la lumină și apă.
În colajele ei Claudia imortalizează emoții, trăiri, frânturi din filmul sufletului ei. E acea inspirație spontană artistică la mijloc. Spune că n-ar putea să facă niciodată ceva pe comandă și nici nu va face. Îi este greu să se despartă de lucrările ei, dar când vede că oamenii le apreciază se consolează mai repede. Oshibana nu este o chestiune de artizanat, ci de artă, tocmai pentru că acolo artistul își exprimă trăirile și își face cunoscute mesajele. Claudia mi-a spus că există artiști străini care inserează în picturile lor cu vopsele de ulei flori sau artiști care realizează oshibana din aripi de fluturi, uni fac portrete, alții personaje sau animale. Ea a ales compoziții cu temă decorativă pentru a scoate în evidență frumusețea florilor care o ajută prin cromatică, formă și combinații să-și exprime stările de spirit. La câtă muncă e la mijloc nu mi se pare deloc mari prețurile cuprinse între 220 și 120 lei pentru o lucrare, mai ales că ea are grijă să fie înrămate și cu paspartuuri asortate. Dacă vrei să iei legătura cu ea o poți suna la 0722.750.030 sau îi poți pe adresa de mail claudia_duman@yahoo.co.in. Sper să te inspire și pe tine!
5










Atat de frumos!
SUPEEEERB, cata migalaaaa- superb
MI-NU-NA-TE! Felicitari!
Interesanta scriere…
Un search simplu tastand “oshibana” pe google sau direct oshibana.ro ar fi fost suficient pentru realizarea unui articol in profund respect fata de cititorii blogului.
Se mai putea un search pe floripresate.ro.
Sau search greenarts.ro sau greenarts.eu
Dupa vizionarea resurselor indicate cititorii si inclusiv autorul vor intelege diferenta dintre arta si artist…
In rest vorba lui “nenea” Iancu: Promovare, promovare…. Dar la ce pret?
Interesant Constantin e faptul ca am dat search, dupa cum sugerezi, iar niciunul din site-urile amintite nu apare in primele zece pagini de pe Google. Asa ca iti multumesc pentru sugestii, mai ales ca sunt bine ascunse 🙂
Interesant ca in google ro, la oshibana apare fondatoarea oshibana in Romania chiar in poz 3 si 5. Si este alta persoana care are lucrari premiate de WWPFGuild. Totusi multumesc pt feedback! Referitor la ascundere nici eu nu inteleg de ce se ascunde adevarul tocmai in mediul online…