adelaparvu.com despre covoare de lana, designeri Andreea Batros si Flavia Scinteanu, Dare to Rug, model Ironic 2

In Artisti, artizani, handmade, Decoratiuni, Oameni talentati, Romania Mea, Shopping

Superbe! Covoare din lână cu motive românești create de Andreea Batros și Flavia Scînteanu

Vai, de când așteptam așa ceva! Îmi aduc aminte că în urmă cu doi ani de zile văzusem la UNArte, secția Arte și Design Textil, lucrările studenților pe tema reinterpretării motivelor tradiționale și mă gândeam câte lucruri frumoase s-ar putea face de la tapet, tapițerii, covoare, pături, pleduri, fețe de pernă, lenjerii etc. Uite că două tinere, Andreea Batros și Flavia Scînteanu, ambele designeri de interior, dar cu studii sau experiență în afara țării, nu doar că s-au gândit, ci au trecut la treabă. Flavia a absolvit designul la Milano, iar Andreea arhitectura la București, dar a lucrat trei ani de zile într-un birou din China.

Cele două prietene, ambele din Focșani, care se cunosc de când erau mici, s-au hotărât, după câțiva ani în care au fost despărțite de locul unde au studiat sau au lucrat, să demareze împreună un proiect comun prin care să promoveze România în lumea pe care ele o cunosc: designul de interior. Și da, în orice amenajare reușită ai nevoie de covoare frumoase, iar ele au întrevăzut potențialul estetic al reinterpretării motivelor noastre tradiționale în obiecte pe care orice designer le caută, așa cum sunt covoarele. Andreea a venit cu ideea după ce a vizitat fabrica din sudul Chinei, țară unde a lucrat la un birou de arhitectură.

Ce-au făcut mai exact? Au creat prima colecție de covoare cu motive reinterpretate românești în tehnica hand-tufting. După etapa creativă, adică desenele pentru modelele de covoare s-au pus pe căutat furnizori pentru materiale și fabrici unde pot face covoarele. Criteriul? Calitatea! Da, nu doar o imagine frumoasă, ci și covoare de calitate. Așa au ajuns la lână din Nouă Zeelandă și la o fabrică din China unde se pot realiza covoarele în tehnica hand-tufted, adică o tehnică manuală de înglobare a lânii într-un suport pe care ele l-au ales din bumbac. Practic, covoarele lor sunt din materiale naturale, biodegradabile și de o calitate ce rivalizează cu branduri mari.

Au făcut primele prototipuri, primele modele și au ales această tehnică pentru că așa reușesc să confere nu doar o estetică frumoasă, ci și o calitate deosebită covoarelor. Și pentru ca proiectul lor să poată prinde viață la nivel global, și-au înscris ideea la Impact Hub București, care au promovat-o pe un site de crowfunding. Ce înseamnă asta? Că oameni din lumea întreagă, adică și noi românii, le putem dona de la 1, 10, 15, 30 de euro la 350 și 1100 de euro pentru ca ele să aibă fondurile necesare pentru a se extinde la nivel internațional și a face cunoscute motivele noastre tradiționale prin intermediul unor produse de design care sunt la mare cerere. Cele două tinere promovează practic România prin modul de comunicare, dar și prin soluția găsită să pună bazele firmei lor căreia i-au spus Dare to Rug. Eu am donat 30 de euro, sumă de care voi primi un set de 10 ilustrate cu această campanie, dar abia aștept să văd la vânzare primele covoare.

Covoarele sunt disponibile pe bază de comandă începând cu prima jumătate a lunii decembrie 2015 și pentru fiecare model se pot face și personzalizări în privința dimensiunilor. La cerere, cele două designerițe pot crea modele noi. Până acum covoarele din prima colecție denumită Romanian Moods au următoarele dimensiuni – cele dreptunghiulare 120 x 170 cm și 170 x 240 cm, iar cele pătrate 170 x 170 cm și 240 x 240 cm. Prețul covarelor este de 250 de euro pe metru pătrat.

Mi-au plăcut la nebunie toate modelele și le văd perfect integrate în multe ambiente, de la cele cu temă industrială (modelul Ironic) la cele clasice (cum e modelul Puzzled), de la cele contemporane (model Intense) la cele cu influențe etno (model Restless). Secretul? Jocul geometric excelent dozat atât ca și cromatică, cât și ca forme. Preferatele mele sunt modelele Frisky și Ironic pe care le văd în multe ambiente. Îți spun sincer, că la cât de frumoase sunt, unele dintre ele le-aș vedea mai degrabă pe pereți decât pe pardoseală.

Ce mai? O idee genială și o colecție ce merită aplaudată și încurajată. Bravo Andreea Batros și Flavia Scînteanu că v-ați folosit de experiența din străinătate ca la o vârstă încă fragedă să demarați un proiect așa de ambițios și totodată frumos! Sunt sigură că veți avea mare succes! Uite aici pagina lor de Facebook Dare to Rug, aici site-ul lor www.daretorug.com și AICI site-ul unde ai toată povestea și poți dona suma pe care o vrei pentru acest proiect. Sper să te inspire și pe tine!

adelaparvu.com despre covoare de lana, designeri Andreea Batros si Flavia Scinteanu, Dare to Rug, model Ironic 3

adelaparvu.com despre covoare de lana, designeri Andreea Batros si Flavia Scinteanu, Dare to Rug, model Ironic
Dare to Rug, model Ironic

adelaparvu.com despre covoare de lana, designeri Andreea Batros si Flavia Scinteanu, Dare to Rug, model Ironic 2

adelaparvu.com despre covoare de lana, designeri Andreea Batros si Flavia Scinteanu, Dare to Rug, model Frisky
Dare to Rug, model Frisky

adelaparvu.com despre covoare de lana, designeri Andreea Batros si Flavia Scinteanu, Dare to Rug, model Mellow
Dare to Rug, model Mellow

adelaparvu.com despre covoare de lana, designeri Andreea Batros si Flavia Scinteanu, Dare to Rug, model Ecstatic
Dare to Rug, model Ecstatic

adelaparvu.com despre covoare de lana, designeri Andreea Batros si Flavia Scinteanu, Dare to Rug, model Edgy
Dare to Rug, model Edgy

adelaparvu.com despre covoare de lana, designeri Andreea Batros si Flavia Scinteanu, Dare to Rug, model Puzzled
Dare to Rug, model Puzzled

adelaparvu.com despre covoare de lana, designeri Andreea Batros si Flavia Scinteanu, Dare to Rug, model Hyper
Dare to Rug, model Hyper

adelaparvu.com despre covoare de lana, designeri Andreea Batros si Flavia Scinteanu, Dare to Rug, model Restless
Dare to Rug, model Restless

adelaparvu.com despre covoare de lana, designeri Andreea Batros si Flavia Scinteanu, Dare to Rug, model Serene
Dare to Rug, model Serene

26 Responses to Superbe! Covoare din lână cu motive românești create de Andreea Batros și Flavia Scînteanu

  1. Adrian spune:

    foarte frumoase, as vrea si eu cel putin unul!

  2. crinela spune:

    Nu pot sa cred…acest articol a aparut exact cand cautam covoare traditionale romanesti. Cu siguranta voi avea si eu unul! Multumesc Adela si succes celor doua talentate creatoare!

  3. briela spune:

    Multumesc, Adela, aveam nevoie de asa ceva!

  4. Doina spune:

    Superbe! Ce idee excelenta! Ce interesant sunt jucate elementele traditionale. Ma asteptam la modelele acelea de covoare oltenesti,dar acestea au preluat mai mult idei din cusaturile taranesti. Le uram succes celor 2 creatoare! Cu siguranta putem sta alaturi de orice designer de marca din lumea asta cu asa designeri !

    • Dare to Rug spune:

      Buna, Doina! Suntem absolut incantate sa citim mesajul tau. Intr-adevar dorinta noastra a fost sa folosim ca si sursa de inspiratie si alte elemente decat cele din covoristica, iar cusaturile taranesti au fost primele pe moodboard-ul nostru. Multumim pentru apreciere!

  5. Am avut un covor cu model muntenesc pe care mama il tinea pe perete in camera mare pentru oaspeti. Voi dona 30 Euro in data de 2 noiembrie cand primesc bani din Germania de la fiul meu. Merita sustinuta ideea acestor tinere.

  6. mariuca alexandrescu spune:

    frumoase, dar le lipsesc franjurile. Covoarele fara franjuri sunt bucati de mochete, nu covoare!

  7. Stefano spune:

    FELICITARI FETELOR!

    COVOARELE SUNT FOARTE FRUMOASE,DAR MA DOARE TARE CA NU SE FAC IN ROMANIA,POATE PE VIITOR VOR SCADEA SI PRETURILE SA NU MAI FIE ATAT DE PROHIBITIVE SI USTURATOARE PENTRU NOI OAMENII DE RAND…

  8. Iuiu spune:

    Colecția arată foarte bine. Ceea ce nu înțeleg este de ce nu susțin producția românească și se fabrică într-o țară asiatică, cu lână din Noua Zeelandă. Probabil că provocarea de a le produce în România ar fi prea mare la început….

    • Ina spune:

      Si eu tot la asta m-am gindit. Hai, lina, ca lina, slava Domnului, in Romania ar fi destula, ciobanii nostri o arunca sau o ard, pentru ca nu mai au clienti pentru ea, dar nu mai are cine s-o proceseze in tara, de cind ne-am taiat fabricile si le-am dat la fier vechi. Dar realizarea? Sint sigura ca ar exista si in Romania persoane dornice sa invete tehnica (s-o numi „hand-„tufted, dar se foloseste un utilaj) si sa le produca la un pret destul de mic, avind in vedere cite femei lucreaza cu mai putin de minimul pe economie in fabricile de confectii si cite femei inca mai au experienta in tesatorie de la fostele Muncitoarea, iar acum n-au de lucru si stau acasa. Poate ca asta e influenta locuirii in afara tarii, unde totul este Made in China?

  9. lenuta39 spune:

    Sunt minunate !
    …doar suntem romani,acusi este 1 Decembrie,trebuie sa sarbatorim, sa ne bucuram !

  10. Ca Lin spune:

    Frumoase ! totusi, urmarind traditia romaneasca, pierdeti mult zic eu cu numele „lucrarilor”…restless :))

  11. Maria Panaite spune:

    Foarte frumoasa Adela. Eu am mai gasit un sait cu covoare de lana romanesti. Poate va intereseaza si pe voi fetelor. Sunt de-a dreptul superbe. startdecor.ro/13-covoare

    • Luminița spune:

      Imi pare rau ca am cedat „ispitei” sa ma uit pe ce propune site-ul găsit de tine cu covoare „superbe”!
      Ce au de a face aceste produse de serie, copii neinspirate de covoare clasice sau moderne, cu produsele originale CREATE de designere de talent????

  12. gabrieladinu spune:

    Foarte creativ. Imi plac antreprenorii creativi, plini de initiative si descurcareti. Eu sunt sigura ca au ales calea cea mai buna de a aduce clientilor un produs calitativ de exceptie, asa imi explic alegerile lor. Eu sunt un mic antreprenor, dar le pot sustine in promovarea online, daca au nevoie. Segmentul meu de nisa le-ar ajuta. Succes, fetelor!!!

  13. Alecsandra spune:

    Lucrez de ceva timp la o tapiserie de 42 x 360 cm cu motive traditionale romanesti reinterpretate, la gherghef,in contexturi diferite si abia astept sa o termin sa vad rezultatul final! ?

  14. Andreyna spune:

    foarte frumoase aceste covoare! multumesc artistilor pentru faptul ca dau viata traditie romanesti.

  15. Lucia Romanescu spune:

    Ma intereseaza si pe mine un covor. Cum pot afla mai multe, despre dimensiuni, modele, preturi ? Livrati si inafara Romaniei ?

  16. Andreea Batros spune:

    Lucia da, livram si in afara Romaniei! Ne poti scrie la hello@daretorug.com si iti trimitem toate detaliile. Multumim!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *