Colectia Folclor romanesc in contemporaneitate UNArte

In Artisti, artizani, handmade, Magazine, targuri, expozitii, Romania Mea, Shopping

Bravo UNArte! Pentru prima dată Departamentul de Arte și Design Textil este prezent la cel mai mare târg de textile din lume

Anul acesta se împlinesc 150 de ani de înființarea Universității Naționale de Arte București. Iar acest an aniversar debutează cu o premieră de excepție. Departamentul de Arte și Design Textil din cadrul UNArte are expusă la Heimtextil din Frankfurt, cel mai mare târg din lume specializat în țesături, o colecție deosebită: materiale textile ce reinterpretează motivele tradiționale românești. Aceste țesături sunt destinate pentru designul interior și au fost selectate de Cottonisima, brand al firmei românești Mod Elle pentru a fi expuse în standul producătorilor români. De ce este un eveniment de excepție? Pentru că pentru prima dată din mediul universitar bucureștean munca studenților și profesorilor se concretizează într-o colecție dedicată publicului larg. Așa vor începe și oamenii să-și dea seama că etapele de creație au o finalitate concretă, că textilele pe care le cumpărăm sau cele care sunt folosite în interiorul caselor noastre, de la huse, la tapiserii, de la perdele la tapete sunt create de oameni educați în universități de artă și care-și folosesc talentul pentru a ne face viața mai frumoasă.

Plansa de prezentare creata de Corina Banciu, student an I, tema Traditional- Modern, coord. lect. univ. dr. Dorina Horatau

Plansa de prezentare creata de Corina Banciu, student an I, tema Traditional- Modern, coord. lect. univ. dr. Dorina Horatau

Model creat de Sorina Serban, student an I, proiect pt. imprimerie, Traditional- Modern

Model creat de Sorina Serban, student an I, proiect pt. imprimerie, Traditional- Modern

Colecția include selecții din lucrările create de cinci grupe de studenți, care au lucrat în perioada 2009-2013 pe temele date de către profesorii Departamentului Arte și Design Textil. Proiectul este coordonat de lect. univ. dr. Dorina Horătău, iar profesorii parte a proiectului sunt conf. univ. dr.Viorica Slădescu, lect. univ. dr. Claudia Mușat, lect. univ. dr. Dorina Horătău, asist. univ. dr. Otilia Boeru. Schițele de documentare și de interpretare a motivelor românești sunt realizate după piese de vestimentaţie şi artă populară românească din patrimoniul Muzeului Național al Ţăranului Român. Este un exerciţiu în care studenţii au învățat cum să extragă, cum să facă selecţia unui decor, cum să aleagă un element grafic, un motiv decorativ pentru ca mai apoi să aibă capacitatea de a realiza şi a duce la bun sfârşit o colecţie sau o serie de proiecte unicat pentru un anumit tip de spaţiu interior, piesă de mobilier sau pentru vestimentaţie, în aşa fel încât aceasta să fie actuală şi să ţină pasul cu propunerile de decor şi de design textil contemporan.

Expozitie de sfarsit de semestrul, Departament Arte si Design Textil UNArte

Expozitie de sfarsit de semestrul, Departament Arte si Design Textil UNArte

Deci e muncă la mijloc, te-ai prins? Și în afară de paşii expuși, programul de studiu de la Arte și Design Textil implică şi o altă serie de proiecte în care se pune problema coordonării. Adică după ce se muncește la detalii, studenții sunt provocați să pună în practică modelele pe care le-au creat, să realizeze efectiv în atelierele Arte și Design Textil materialele, pe care apoi să le folosească și în designul de interior. Așa ei își dau seama de forța decorativă a ceea ce au creat. Țesăturile lor sunt păstrate apoi în colecții mici, că doar asta e puterea universității, dar orice partener, producător de textile poate găsi aici oamenii potriviți pentru creație. Astfel se pot face colaborări, contracte pe baza cărora Departamentul de Arte și Design Textil poate lucra ca și birou de creație pentru producătorii interesați. De asemenea, din colecțiile de textile existente, designerii de interior au posibilitatea să cumpere țesăturile unicat pentru amenajările pe care le fac. Pentru cine este interesat e suficient să ia legătura cu doamna Dorina Horătău. Până atunci aruncă o privire asupra schițelor colecției ce reinterpretează într-o manieră contemporană motivele românești. Sper să te inspire și pe tine!

Model creat de Ioana Stoica, student an I, proiect pt. imprimerie, Traditional- Modern, coord. lect univ. dr. Dorina Horatau

Model creat de Ioana Stoica, student an I, proiect pt. imprimerie, Traditional- Modern, coord. lect univ. dr. Dorina Horatau

Expozitie de sfarsit de semestrul, Departament Arte si Design Textil UNArte (2)

Expozitie de sfarsit de semestrul, Departament Arte si Design Textil UNArte (2)

Model creat de Ioana Stoica, student an I, proiect pt. imprimerie, Traditional- Modern

Model creat de Ioana Stoica, student an I, proiect pt. imprimerie, Traditional- Modern

Plansa prezentare student Corina Maria Anghel, prof Otilia Boeru

Plansa prezentare student Corina Maria Anghel, prof Otilia Boeru

Plansa prezentare Nicoleta Bercaru, student an I, Traditional - Modern, coord. lect. univ. dr. Dorina Horatau

Plansa prezentare Nicoleta Bercaru, student an I, Traditional – Modern, coord. lect. univ. dr. Dorina Horatau

Plansa prezentare student Virlan Andreea Cristiana, prof. Otilia Boeru

Plansa prezentare student Virlan Andreea Cristiana, prof. Otilia Boeru

Model creat de Sorina Serban, student an I, Traditional- Modern, coord. lect. univ. dr. Dorina Horatau

Model creat de Sorina Serban, student an I, Traditional- Modern, coord. lect. univ. dr. Dorina Horatau

Plansa prezentare student Pana Ileana Corina, prof Otilia Boeru

Plansa prezentare student Pana Ileana Corina, prof Otilia Boeru

Model creat de Elena Popescu, student an I, proiecte pt. imprimerie, cls. V. Sladescu

Model creat de Elena Popescu, student an I, proiecte pt. imprimerie, cls. V. Sladescu

Expozitie de sfarsit de semestrul, Departament Arte si Design Textil UNArte

Expozitie de sfarsit de semestrul, Departament Arte si Design Textil UNArte

Sursa foto: Mircea Netea, Corneliu David

7 raspunsuri pentru Bravo UNArte! Pentru prima dată Departamentul de Arte și Design Textil este prezent la cel mai mare târg de textile din lume

  1. vasile spune:

    Felicitari. Asemenea lucruri nu gasesc un loc, macar sub forma de stire nu vorbim de o emisiune intreaga, prezentata pe ecranele televizoarelor. Nu ne mai intereseaza traditia dar vad ca nici de modern nu ne mai interesam. O zi frumoasa si un weekend cu inspiratie va doresc.

  2. silvia spune:

    Ce mi-ar placea sa lucrez un quilt din materiale cu aceste imprimeuri! Multumesc mult pentru informatie.

    • Adela Parvu spune:

      Draga Silvia, sa stii ca la UNArte poti sa cumperi materiale la preturi mici. Au si la poarta universitatii un mic magazin, dar nu stie lumea de el si nici nu e foarte bine pus in spatiul acela de trecere. Deci, daca esti din Bucuresti merita sa le faci o vizita 🙂 Macar de curioazitate si tot merita 🙂

  3. Cora spune:

    Interesant articol!
    Tinerii talentati, care pe deasupra sunt si interesati de reinterpretarea traditiilor, trebuie promovati!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *