adelaparvu.com despre uscarea lavandei, Text Carli Marian (7)

In Colaboratori, Gradina, Sfaturi plante

Cum să usuci lavanda ca să te bucuri mai mult timp de parfumul ei

Carli Marian, designer florist si inginer horticol

Carli Marian, designer florist si inginer horticol

 

 

 

 

 

Este vară, lavanda este înflorită şi inundă grădina cu parfumul său inconfundabil. Dacă vrei să te bucuri pe termen lung de acest parfum să ştii că poţi prezerva florile de lavandă fie în săculeţi, fie în bucheţele uscate. Însă pentru a beneficia de movul şi parfumul cel mai intens al lavandei trebuie să cunoşti momentul optim de recoltare şi întregul procesul de uscare.

adelaparvu.com despre uscarea lavandei, Text Carli Marian (6)

În primul rând trebuie să ştii că inflorescenţele mov trebuie culese înainte de a fi înflorite complet. Tija florală trebuie tăiată exact în momentul în care bobocii tind să se deschidă. Această etapă de preînflorire va permite ca lavanda uscată să menţină cantitatea cea mai mare de ulei volatil şi culoarea cea mai intensă. La recoltare te sfătuiesc să tai tija cât mai lungă posibil. Asta pentru că o dată cu recoltarea florilor, tu de fapt mai faci şi o tundere a tufei, ceea ce va ajuta planta să treacă cu bine peste sezonul rece.

adelaparvu.com despre uscarea lavandei, Text Carli Marian (4)

Îţi recomand să strângi tijele florale în bucheţele şi să le aşezi codiţele cap la cap. După ce ai realizat un bucheţel frumos atunci îl poţi lega la bază cu un elastic de cauciuc pe care va trebui să-l strângi temeinic. Nu trebuie să insişti foarte tare pentru a rupe tijele, ci doar cât să impiedici căderea tijelor ce poate aparea în momentul uscării, din cauza faptului că s-au subţiat în diametru.

adelaparvu.com despre uscarea lavandei, Text Carli Marian (9)

Este foarte important să găseşti un loc întunecat pentru a permite lavandei să se usuce în tihnă. Uscarea lentă la întuneric este cea mai bună metodă prin care poţi prezerva culoarea, comparativ cu uscarea în soare când culoarea păleşte complet devenind gri. Trebuie să găseşti un loc umbros şi uscat, un exemplu în acest sens poate fi la streaşină sau în garaj. Este important ca bucheţele să fie aşezate cu florile în jos timp de 2-4 săptămâni. Îţi recomand ca, din când în când, să verifici gradul de uscare. Inflorescenţele vor fi complet uscate doar în momentul în care le vei trage printre degete, iar florile se vor desprinde uşor. În această fază rămâne la latitudinea ta dacă vrei să cureţi florile de pe tijele florale şi să le strângi în pernuţe sau să păstrezi bucheţelele aşa cum sunt şi să le aşezi în casă.

La final trebuie să-ţi spun că parfumul de lavandă te va linişti şi te va ajuta să dormi bine atunci când din varii motive ai insomnii. Sper să-ți prindă bine informațiile de mai sus!

adelaparvu.com despre uscarea lavandei, Text Carli Marian (5)

adelaparvu.com despre uscarea lavandei, Text Carli Marian (1)

adelaparvu.com despre uscarea lavandei, Text Carli Marian (2)

adelaparvu.com despre uscarea lavandei, Text Carli Marian (7)

adelaparvu.com despre uscarea lavandei, Text Carli Marian (8)

5 raspunsuri pentru Cum să usuci lavanda ca să te bucuri mai mult timp de parfumul ei

  1. Teodora L. spune:

    Multumim ! Informatii binevenite …

  2. Bianca spune:

    Si eu recoltez levantica dar nu stiam momentul optim.Un articol bine venit pe mine.Multumesc.

  3. olguta spune:

    siropul de lavanda e superb ( 500 gr de flori + 3 litri de apa se fierbe 30 minute apoi se strecoara si la fiecare litru de lichid se adauga 1 kg zahar si se fierbe inca 30 minute apoi se pune in sticle si se da la sterilizat inca 30 minute , apoi se scot din apa de fierbere ( neaparat ) si se acopera cu paturi groase , sta 2/ 3 zile !!!!!
    GUST DEOSEBIT !!!!!!!
    coditele rezultate se taie marunt si iarna se face un ceai superb !
    apoi se face din lavanda si ulei si otet de lavanda , lavanda cu strat de miere !

  4. olguta spune:

    lavanda care se foloseste pt ceai , pt otet , sirop se usuca acoperita cu tifon pt ca mustele sau alte insecte sa nu aiba acces la lavanda .

  5. Jeni spune:

    Aveți cumva o rețetă si pentru sapun
    Mulțumesc

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *