adelaparvu.com despre garsoniera cu gradina pe terasa blocului, SantoDomingo, Anrquitecturasd, design interior Lauren Gonzales, Foto Jesus Rodriguez (2)

In Design Interior, Garsoniere

Garsonieră cu grădină pe terasa blocului

O idee absolut inedită, dar și materializarea ei este deosebită, căci să faci un refugiu verde pe acoperișul unei clădiri urbane este ceva cu adevărat spectaculos. Totul este gândit ca o oază de relaxare în mijlocul orașului, un soi de cabană urbană dacă vrei, care să te provoace să privești cerul și să simți energia orașului de la înălțime. Arhitecții de biroul Ana Arquitectura din Santo Domingo, capitala Republicii Domincane, sunt autorii proiectului și au primit această provocare din partea proprietarilor care-și doreau un refugiu verde în tumultul orașului aflat pe coasta Mării Caraibilor, practic să-și extindă locuința aflată la etajul inferior cu această anexă la înălțime. Dacă partea de construcție a fost gândită de către arhitecți, interiorul a fost conceput de designerul Lauren Gonzalez. Dar hai să-ți spun mai multe, nu înainte de a-ți posta și schița de proiect a construcției prevăzută în relație cu grădina de pe terasă.

adelaparvu.com despre garsoniera cu gradina pe terasa blocului, SantoDomingo, Anrquitecturasd, design interior Lauren Gonzales, Foto Jesus Rodriguez (12)

Deși dimensiunile construcției nu sunt mari, iar suprafața utilă este modestă, fiecare colț este bine conceput și cald, grație prezenței din plin a finisajelor din lemn. Practic, accentul s-a pus pe partea de grădină la înălțime, iar garsoniera mai mult ca refugiu. E adevărat că și vremea de pe insulă este una prielnică pentru un asemenea proiect, dar asta nu știrbește cu nimic ideea interesantă de a folosi terasa unei clădiri pentru locuire și relaxare. Partea de grădină este în jurul conceptului de spa în aer liber. Placările cu lemn, porțiunile cu pietriș alb și prezena vegetației pur și simplu transformă total și perspectiva asupra orașului care se vede de aici, de la înălțime. De asemenea, ferestre generoase oferă de la interior către terasă o imagine reconfortantă, grație prezenței vegetației și a unui iluminat scenografic pe timpul serii.

adelaparvu.com despre garsoniera cu gradina pe terasa blocului, SantoDomingo, Anrquitecturasd, design interior Lauren Gonzales, Foto Jesus Rodriguez (11)

Interiorul este și el deosebit prin strictul necesar clar conturat, dar coerent și studiat, oferind o stare de bine prin constratul de suprafețe albe cu texturi de lemn. Înălțimea mai generoasă și forma acoperișului, la fel ca și ferestrele ample, diminuează senzația de spațiu mic. Apoi, deși țesăturile folosite sunt potolite în non culori alb-negru, dar motivele decorative geometrice ale covorului conferă personalitate și scot din anonimat întregul ambient. De asemenea, contururile negre ale tâmplăriei, ale elementelor de la nivelul plafonului, care subliniază structura construcției conferă eleganță, senzația de ordine și armonie. Iluminatul este excelent gândit și el contează enorm în ambiet. O idee ingenioasă și o materializare de excepție. Sper să te inspire și pe tine!

adelaparvu.com despre garsoniera cu gradina pe terasa blocului, SantoDomingo, Anrquitecturasd, design interior Lauren Gonzales, Foto Jesus Rodriguez (10)

adelaparvu.com despre garsoniera cu gradina pe terasa blocului, SantoDomingo, Anrquitecturasd, design interior Lauren Gonzales, Foto Jesus Rodriguez (4)

adelaparvu.com despre garsoniera cu gradina pe terasa blocului, SantoDomingo, Anrquitecturasd, design interior Lauren Gonzales, Foto Jesus Rodriguez (2)

adelaparvu.com despre garsoniera cu gradina pe terasa blocului, SantoDomingo, Anrquitecturasd, design interior Lauren Gonzales, Foto Jesus Rodriguez (3)

adelaparvu.com despre garsoniera cu gradina pe terasa blocului, SantoDomingo, Anrquitecturasd, design interior Lauren Gonzales, Foto Jesus Rodriguez (6)

adelaparvu.com despre garsoniera cu gradina pe terasa blocului, SantoDomingo, Anrquitecturasd, design interior Lauren Gonzales, Foto Jesus Rodriguez (7)

adelaparvu.com despre garsoniera cu gradina pe terasa blocului, SantoDomingo, Anrquitecturasd, design interior Lauren Gonzales, Foto Jesus Rodriguez (13)

adelaparvu.com despre garsoniera cu gradina pe terasa blocului, SantoDomingo, Anrquitecturasd, design interior Lauren Gonzales, Foto Jesus Rodriguez (8)Foto: Jesus Rodriguez via Contemporist

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *