Poate că lipsa timpului și starea de spirit nu mai încurajează pe mulți oameni să citească, dar sunt cărți care merită să fie citite. Printre ele, cea scrisă de Jacques Attali, „Scurtă istorie a viitorului”, consider că n-ar trebui să lipsească din bibliotecile noastre personale. De ce? În primul rând, pentru că în doar câteva zeci de pagini autorul reușește să comprime istoria omenirii și să o trateze dintr-o perspectivă foarte pragmatică: cea a democrației de piață sau să-i spun mai simplu din perspectivă economică. Vei înțelege altfel rațiunea existenței imperiilor, dar și a orașelor-cetate care au influențat istoria oamenirii.
După ce identifică tiparele istorice, pe baza lor, ne face o predicție asupra viitorului, una la fel de pragmatică, însă totodată și înfricoșătoare. Autorul își propune să ne trezească, ne dă toate explicațiile logice și ne ghidează în a identifica direcțiile pe care le semnalează în carte. Și nu, nu o face pentru a ne prevesti apocalipsa, ci ne ajută să nu ajungem acolo.
Într-o lume în care suntem asaltați de informații, de evenimente din ce în ce mai de neînțeles pentru majoritatea dintre noi, o lume în care avem impresia că vocea, părerea și acțiunile noastre nu contează, Jacques Attali ne oferă această scurtă istorie a viitorului cu speranța că fiecare dintre noi va deschide bine ochii, va analiza limpede cu propria-i minte faptele, întâmplările și mai ales va acționa pentru binele omenirii.
În carte sunt conturate și posibilele direcții pe care arhitectura le va lua, dar și cât de importanți vor fi arhitecții, în special urbaniștii, în conturarea unei lumi care migrează continuu către zonele urbane. Având în vedere că arhitectura, arta și științele răspund la evenimentele socio-economice, cred că orice tânăr, student, profesionist din aceste domenii ar fi bine să lectureze cartea.
Deși e scrisă în 2006, e surprinzător de actuală, iar predicțiile sale pentru acest secol XXI mi s-au părut foarte logice și până acum (în 2017) confirmate. Republicată în 2016 la editura Polirom, cartea are și un ultim capitol despre România, pe care însă nu-l poți înțelege pe deplin dacă nu parcurgi întregul volum. Găsești cartea în librării și în magazinele online (vezi AICI, AICI, AICI și AICI), așa că fă-ți timp, cumpără-o și citește-o. Sper să te inspire și pe tine!
6
Am aflat cam de vreo 2 ani de acestă carte, însă nu i-am dat nici o importanţă. Acum, am intrat la pensie şi am gasit o adnotaţie a titlui cărţi. Încerc să o găsesc online in format pdf sau orice format dar nu o găsesc. Am găsit ceva recenzi şi am rămas stupefiat de conţinut, acun îmi pare deosebit de rău că nu i-am dat nici un fel de atenţie. Este foarte interesant că eu tocmai m-am gândit că înaitarea în vârtstă cauzează nişte disfunctonalităţi de gândire, dar lectura unor lucrări geniale precum acesta produce o înviorare a aşa numitelor rotiţe ale crerului. O coincidenţă subtilă, dar reală pentru mine. Rog să mă scuzaţi pentru acestă logoree pe cale electronică. Vă doresc multe multe succese cu deosebite respect. Fekete Alexandru din Oradea.
P.S.sper că vom mai putea intra in legătură sub o formă sau alta. Şi vă recomand cu deosebită căldură să intraţi si pe site ul MERITOCRATIA.ro.