E dificil să-ți poți închipui cum un pod, un loc nefolosit și întunecat, poate deveni un spațiu amplu, luminos, unde să fie amenajate cele mai plăcute încăperi ale casei. Și ca să-ți exemplific despre ceea ce vorbesc, îți prezint azi o mansardă, unde au prins viață cele mai frumoase visuri ale proprietarilor. Este o casă în Spania, poziționată superb cu vedere către un peisaj marin și cu toate acestea, toată casa era la nivelul parterului, deci nu puteai privi de la înălțime peisajul. Exista un corp de clădire mai înalt, respectiv spațiul de sub acoperiș mai înalt, dar podul nu era folosit. Și pentru că-și doreau să extindă spațiul locuibil, dar nu știau cum, proprietarii au apelat la arhitectul Pablo Álvarez de Lara, care a venit cu o propunere simplă și eficientă: mansardarea podului.
Deși n-ar fi crezut, după mansardarea podului, proprietarii au obținut practic o nouă locuință, pe care arhitectul a proiectat-o astfel încât să poate fi independentă față de parter. Arhitectul a prevăzut amplasarea unei scări interioare în dreptul holului de acces al casei, astfel încât scara să nu incomodeze și nici să nu sufoce spațiul parterului. Forma ei este una organică și se mulează foarte reușit în ambientul rustic al casei.
Etajul a fost compartimentat astfel încât aici proprietarii să beneficieze de spații ample, largi, confortabile și luminoase, deschise către peisaj. Și da, și-au împlinit un vis mult dorit: să aibă o baie spațioasă, un adevărat spa acasă. De altfel, în funcție de această cameră, arhitectul a gândit întregul proiect. De ce? Pentru că viitoarea fereastră a băi s-a dorit să fie una rotundă. Ca atare, arhitectul a avut grijă ca amplasarea acesteia pe fațada casei să fie una armonioasă, echilibrată în raport cu ferestrele de la parter.
Baia rezultată este cu adevărat una deosebită ca atmosferă, dar asta se datorează și modului cum a fost proiectată. În primul rând înălțimea perimetrală de circa 1,80 metri a permis amplasarea fără probleme sub panta acoperișului a locului pentru lavoare și a vasului wc și bideu, iar spațiul de pe centrul încăperii, adică în zona cea mai înaltă au fost configurate cada și cabina de duș. Baia are circa 3,2 metri lățime pe 4,5 metri lungime, deci da, spațiul este similar celui unui dormitor de bloc, ca să spun așa.
Lumina naturală este foarte importantă la mansardă, iar aici arhitectul a prevăzut pe lângă fereastră rotundă și alte ferestre în acoperiș (cum sunt cele Velux). Apoi, un alt truc de aici este lipsa ușilor interioare, căci în baie sunt două goluri de ușă libere, unul către cadă, celălalt către cabina de duș (cada și cabina de duș sunt amplasate una lângă cealaltă). La rândul ei această baie spa comunică către dormitorul matrimonial, de aceea vasul wc și bideul sunt amplasate cel mai departe, ferite privirii dinspre dormitor. În plus, există un paravan care maschează zona wc-ului pentru a păstra imaginea de relaxare a camerei de baie.
O casă frumoasă, unde spațiul câștigat de la mansardă a fost unul nesperat, dar care a devenit cel mai plăcut din toată casa. Proprietarii preferă să stea mai mult aici, căci pe ferestre pot admira peisajul natural, iar briza bate mai intens la acest nivel. Și da, cu ocazia acestei mansardări au reușit să aibă baia la care au visat dintotdeauna, dar e adevărat faptul că i-a ajutat structura inițială a casei, respectiv a acoperișului, care a fost suficient de înaltă pentru a permite transformarea. Sper să te inspire și pe tine!
Foto: EL Mueble/ P.ALPS
Până pe 15 martie 2017 te poți înscrie în concursul VELUX pentru a câștiga ferestre de mansardă în valoare de 6000 de euro și consultanță din partea uui arhitect pentru amplasarea lor corectă în podul casei tale ce poate deveni o mansardă minunată. Vezi detalii pe www.poveștidinmansarde.ro
8
splendid
Minunat!
asta inseamna sa apelezi la un specialist
iti sporeste valoarea casei intr-un mod cum nu l-ai fi gandit tu ca si proprietar