Când vrei să obții un ambient luminos, organizat și funcțional, mai ales într-un spațiu mic, dar nu știi cum să procedezi, alege calea cea mai simplă: totul deschis la culoare pe suprafețe mari. De ce? Pentru că poți adauga oricând pete de culoare prin mici decorațiuni. Problema spațiilor mici este că fiecare detaliu iese în evidență, fie că e vorba despre un stâlp, o grindă sau țeava de gaze. Când faci totul într-o singură nuanță pe verticală, cum ar fi pereții și mobila, dintr-o dată spațiul pare mult mai ordonat, iar elementele supărătoare devin mai puțin prezente. Și ca să vezi la ce mă refer, am ales să-ți prezint azi o garsonieră de 32 de metri pătrați, unde nu s-au putut face modificări de spațiu. Proprietara din Moscova, care a apelat la arhitectul Ruztem Uraznetov, își dorea multe funcțiuni: bucătărie cu loc de luat masa, pat confortabil, dulapuri încăpătoare, loc de birou și loc de pianină, plus mașină de spălat ascunsă privirii. După o discuție serioasă, arhitectul i-a propus să sacrifice zona de living cu o canapea pentru restul funcțiunilor. Și asta din trei motive: recompartimentarea n-ar fi fost eficientă pentru că erau doar două ferestre, vizitele oaspeților erau foarte rare și ca atare era mai importantă zona de odihnă, și nu în ultimul rând necesitatea încadrării într-un buget limitat. Dar hai să vezi transformarea care a avut loc aici.
Zona de intrare în casă are un cuier ascuns în dulapul prevăzut după ușă. Jumătate din spațiul de depozitare este alocat mașinii de spălat rufe, pentru care s-a tras instalația de apă și scurgere din baie, iar deasupra mașinii este un boiler de apă.
La nivelul finisajelor, la intrarea în garsonieră s-a prevăzut o pardoseală din plăaci ceramice cu un model de tip patchwork în alb și negru, care să dea senzația de covor. De asemenea, tavanele au fost refăcute din gips-carton, iar în locul corpurilor de iluminat s-au montat benzi LED, care conferă lumină suficientă, dar și asigură un ambient ordonat.
Peste tot în garsonieră, cu excepția holului și a băii are la nivelul pardoselii parchet, deci și în bucătărie. Astfel, suprafețele sunt unitare, iar senzația de spațiu este amplificată, mai ales că și la nivelul pereților și ușilor interioare totul este în tonuri de alb. Pentru un plus de textură, dar și pentru protecție, peretele pe care se deschide ușa interioară a bucătăriei a fost placat cu cărămidă aparentă.
Chiar dacă inițial arhitectul a prevăzut locul de masă din bucătărie pe toată lungimea disponibilă, a revenit asupra proiectului pentru a configura un al treilea loc la masă pentru discuții, atunci când proprietara are vreun oaspete. Altfel, e mai greu să porți o conversație la o masă de tip bar, unde accesul pe face pe o singură latură.
Țevile de gaz nu au putut fi modificate, ca atare ele au fost lăsate pe poziție, dar vopsite în alb. Faianța cu model vintage atrage atenția, iar albul care domină suprafețele dă impresia de mai mult spațiu.
Pentru ca toate lucrurile să fie bine organizate în bucătărie, blatul cu chiuvetă încorporată s-a făcut pe comandă, astfel ca dimensiunile mici să fie compesate de o adâncime mai mare a cuvei. Toate electrocasnicele sunt încorporate, inclusiv combina frigorifică și cuptorul cu microunde. Fiind o bucătărie mică, mobila nu a putut fi dotată cu sertare, ca atare obiectele mai mici, de tipul tacâmurilor, au fost organizate în corpurile superioare.
Iluminatul în bucătărie se face atât prin spoturile situate deasupra locului de luat masa, cât și printr-o bandă LED montată sub corpurile suspendate. Spoturile au fost instalate astfel ca deschiderea ușilor mobilierului suspendat să nu fie împiedicată, deci spoturile sunt doar pe o latură și nu există corp de iluminat central.
Camera are mai multe funcțiuni, dar în dreptul ușii interioare a fost prevăzut locul pentru un fotoliu, astfel că dacă ușa rămâne deschisă, ceea ce se vede este similar unui colț de living. În spatele ușii, pe toată lățimea camerei a fost realizat un dulap pe comandă, cu sisteme push, astfel ca nevoia mânerelor să nu existe. Aspectul final este de placare a peretelui.
Locul de pianină este în zona de circulație către fereastră, dar adâncimea mică a instrumentului muzical permite acces ușor pe lângă el. Dacă ar fi fost o pianină veche, care este mai lată, cu siguranță ar fi fost mai dificil de așezat comod în cameră.
Câteva fotografii alb negru înrămate și frumos grupate deasupra pianinei, la fel ca și prezența plantelor și a taburetelui din lemn, aduc unplus de textură și creionează undecor plăcut la vedere dinspre pat.
În jurul ferestrei a fost gândit un ansamblu de mobilier care să mascheze cât mai mult țevile, dar și să asigure o continuitate cu tăblia patului. Astfel, grosimea tăbliei patului permite așezarea de tablouri, fără a mai fi necesară perforarea pereților pentru aceste decorațiuni. Evident, tot mobilierul a fost realizat pe comandă, după proiectul arhitectului.
Pe lângă birou, în dreptul ferestrei a fost gândit un loc de lectură, cu sertare pentru depozitare sub el. În corpul de mobilier care încadrează fereastra, montat la nivelul tavanului, este inclusă o bandă LED care asigură lumina necesară în zona de studiu și lectură.
Patul este realizat pe comandă, după proiectul arhitectului, ca atare el a putut fi prevăzut în relație cu restul mobilierului, de unde și aspectul ordonat, îngrijit al întregului. Pentru a obține mai multă luminozitate, pe lângă suprafețele albe, arhitectul a sugerat ca în locul perdelelor și draperiilor să fie montate storuri simple pe rama ferestrelor, evident tot albe. Astfel, suprafața de geam este liberă, lăsând lumina naturală să pătrundă din plin. O soluție excelentă, mai ales când în fața ferestrelor nu există în apropiere o altă clădire.
Chiar dacă patul are două noptiere, doar deasupra uneia s-a montat o suspensie pentru a compensa jocul asimetric în relație cu placarea de mobilă din dreptul locului de lectură. O carpetă numai pe partea de pat vizibilă, câteva obiecte colorate, printre care pernele decorative și vaza, dau deja unalt aer camerei dominată de alburi.
Baia a fost complet regândită, locul lavoarului fiind mutat paralel cu cada. Pentru locul era îngust, soluția a fost realizarea unui mobilier pe comandă cu uși culisante, iar lavoarul unui pe blat de dimensiuni mai mici.
Vasul de toaletă a fost mutat între lavoar și cadă pentru că aici este mai mult spațiu în raport cu ușa interioară. Traseele de instalații care există pe colțul băii au fost mascate cu plăci de gips-carton, în spatele lor fiind montat și rezervorul îngropat al vasului wc. Ulterior totul a fost placat cu faianță pentru o întreținere ușoară.
Modelul plăcilor de gresie de la nivelul pardoselii a fost urcat și pe peretele din zona de duș, iar iluminatul s-a făcut prin benzi LED. Baia este mică, dar acum excelent organizată, iar oglinda generoasă amplifică lumina LED-urilor, dar dă și senzația de spațiu mai amplu. O garsonieră luminoasă, bine gândită ca și mobilare, astfel ca ea să fie funcțională, ușor de curățat și cu un aspect general plăcut. Arhitectul spune că pentru această amenajare costurile au fost de circa 29000 de euro, dar pentru o amenajare similară, la noi, poți lua în calcul un cost de circa 500 de euro pe metru pătrat, având în vedere că s-au înlocuit toate cele existente inițial în garsonieră. Deci un cost ce include totul, de la manoperă la materiale ar putea ajunge la circa 16000 de euro. Sper să te inspire și pe tine!
Foto: Alexander Volodin
27
Arata minunat! Imi plac la nebunie locuintele simple, albe. Este amenajata cu mult bun gust, superb totul! 🙂
Arată minunat!
Mulțumim, Adela!
Stiti cumva de unde au achizitionat caramida aparenta din bucatarie?
Foarte frumoasa intreaga amenajare, simpla cu alb si negru, dar deloc plictisitoare!
In camera, in dreptul ferestrei, s-a asezat un birou care are in partea dreapta un dulap tip soldat ce mascheaza tevile de incalzire.
A fost dulapul protejat, materialul din care este construit dulapul, cu vreo izolatie impotriva caldurii degajate de la tevile de incalzire?
Daca functioneaza corect, tevile respective ar trebui sa aibe in jur de 40÷45 grade Celcius, intr-un spatiu ingust, temperatura este mult mai mare….prin urmare: rezista in timp materialul respctivului dulap?
De asemenea, dulapul respectiv a fost prins in perete? Aceeasi intrebare si pentru birou.
De obicei, este nevoie mascarea teveilor de utilitati aparente, dar este legal? Aceeasi intrebare si pentru teava de gaze de la bucatarie.
De obicei, dumneavoastra cand faceti un proiect pentru un apartament/garsoniera la bloc, unde sunt cele mai dese defectiunile, propuneti de la inceput mascarea tevilor de utiltati aparent?
Luati in calcul ca in cazul unei defectiuni majore (la bloc sunt mai dese) sa existe acces facil la intreaga teava?
Cablurile de TV/internet/altele preferati sa le ingropati de la inceput in perete sau le mascati prin canalet sau alte metode?
Bună Ștefan! Tipul acesta de mobilă, care încadrează țevile, oricum este decupat în jurl țevilor, deci nu este afectat de căldura degajată. În plus, căldura nu este degajată pe tip timpul anului. Și da, în caz de avarie, mobila se poate demonta, chiar dacă este prinsă și în perete. Nu existănicio lege care să interzică mascarea țevilor de calorifer, însă există normative cu privire la țevile de gaze, în sensul în care eventualele scurgeri de-a lungul țevilor să poată fi simțite. De regulă, toți designerii și arhitecții prevăd mascarea țevilor, dar evident cu acces la ele în caz de avarie. Aceste detalii sunt stabilite împreună cu firma care execută mobila. Cablurile tv preferăm să fie mascateîn perete sau în mobilier.
Foarte, foarte inspirat.
De acea am foarte mult respect pentru arhitecți.
Exceptional cu totul! Lavoarul de la baie de unde este achizitionat? Se stie cumva producatorul si modelul? Multumesc!
Foarte practic si ordonat totul. Imi place cum este organizata o mica garsonieră mica.👍🏻
Bună seara, îmi place f tare faianța din bucătărie. Se poate sa îmi spuneți de unde este achiziționată? Va mulțumesc anticipat. Seara buna!
De unde este faianta de bucatarie?
Foarte, foarte frumoasa aceasta garsoniera!
Frumos proiect !
Exista in Bucuresti o firma serioasa care ar putea executa un dulap pe comandă, cu sisteme push ?
Mi-ar fi de mare ajutor o recomandare . Sigur prin natura muncii tale cunosti astfel de firme.
Multumesc mult !
Unde si cine a facut garsoniera?Ma intereseaza si pe mine. Am vaga impresie ca toate sunt luate din reviste si site-uri de afara………..