Cât de fascinante sunt iluziile optice! Da, îți vei da seama aici, în această amenajare deosebită. Și nu, nu te gândi doar la culori și nu, nu te gândi că palat înseamnă exclusiv mobilier și lucruri scumpe. Aici este vorba de-a utiliza într-un mod ingenios lucrurile, de a le combina, dar și de a utiliza efectul oglinzilor și a tehnologiilor moderne de imprimare. În ziua de azi poți să imprimi orice imagine la rezoluție bună pe tapet, pe textile, chiar și pe uși sau calorifere. Dar una e să știi că se poate și alta e să o faci într-un mod spectaculos. Locuința de față a fost remodelată după conceptul arhitectei Maria Matrosova pentru clienta ei Svetlana Takkori (foto), care evident s-a implicat activ cu idei. Numai după nume își poți da seama că este vorba despre o locuință din Moscova. Și e un fost cuib al poliției sovietice, așa că nu e de mirare că în timpul reamenajării au fost scoase circa treizeci de microfoane din pereți. Dar hai să-ți spun mai multe.

adelaparvu.com despre garsoniera 42 mp care arata ca un palat, arhitect Maria Matrosova, Foto AD Magazine (8)

Pentru a fi create iluziile optice de amploarea spațiului s-a pornit de la preferințele proprietarei, care și-a dorit în primul rând o locuință tip hotel, cât mai practică, dar să aibă o atmosferă de strălucire rusească. Așa că arhitecta a venit cu ideea să fie realizate niște fotografii speciale pentru locuință la Muzeul Kuskovo. A calculat punctul focal astfel încât perspectiva imaginilor ce urmau să fie imprimate pe tapet să se potrivească perfect cu forma și dimensiunile locuinței. De aici și efectul scontat și atât de reușit unde pereții laterali au fost îmbrăcați cu fototapetul personalizat ce pare să lungească încăperea. În aceeași cameră se află atât zona de conversație, cât și locul de dormit, un pat de la IKEA cu sertare cu finisaj personalizat, dar care ziua pare o canapea grație pernelor și cuverturii. Lângă pat, e un dulap de haine încăpător, realizat pe comandă, ale cărui fețe sunt placate cu oglinzi. Dar oglinzile se află și de o parte și de cealaltă a ferestrelor, ca atare spațiul pare mult mai luminos și mai amplu decât în realitate.

adelaparvu.com despre garsoniera 42 mp care arata ca un palat, arhitect Maria Matrosova, Foto AD Magazine (3)

adelaparvu.com despre garsoniera 42 mp care arata ca un palat, arhitect Maria Matrosova, Foto AD Magazine (4)

Și pentru că practic locuința de două camere a devenit o garsonieră spațioasă, Svetlana a avut grijă la spațiile de depozitare, iar arhitecta  știut ce să-i recomande. Spre exemplu, separarea dintre patul canapea și zona de sufragerie, mai exact locul de luat masa este creat cu ajutorul unei banchete fără spătar, dar ea ascunde o ladă încăpătoare. De asemenea, masa și scaunele sunt inspirat alese fiind transparente, deci nu încarcă spațiu, piese de design semnate de Philippe Starck pentru Kartell. Deși inițial și-a spus că n-are nevoie de bucătărie, arhitecta a convis-o pe Svetlana să-și amenajeze una. A ales o bucătărie simplă, modernă, dar acum se bucură că o are, la fel cum n-a renunțat la holul mic de la intrare despre care spune că e esențial să-l ai întotdeauna. Baia, cu un lavoar luxos, este ocupată în cea mai mare parte de cabina de duș pe care și-a dorit-o pentru clipe de răsfăț. Și chiar dacă baia și bucătăria sunt separate cu uși, să știi că acestea sunt culisante, tocmai pentru a se salva spațiu. Detalii aurite, vin să completeze imaginea imprimată pe tapet la fel ca și covoarele și tapițeriile înflorate. Este o locuință cu adevărat interesantă, care îmi dovedește să nu zic niciodată că nu se poate să faci un tânțar să pară armăsar. Sper să te inspire și pe tine!

adelaparvu.com despre garsoniera 42 mp care arata ca un palat, arhitect Maria Matrosova, Foto AD Magazine (5)

adelaparvu.com despre garsoniera 42 mp care arata ca un palat, arhitect Maria Matrosova, Foto AD Magazine (7)

adelaparvu.com despre garsoniera 42 mp care arata ca un palat, arhitect Maria Matrosova, Foto AD Magazine (2)

adelaparvu.com despre garsoniera 42 mp care arata ca un palat, arhitect Maria Matrosova, Foto AD Magazine (6)

adelaparvu.com despre garsoniera 42 mp care arata ca un palat, arhitect Maria Matrosova, Foto AD Magazine (9)

adelaparvu.com despre garsoniera 42 mp care arata ca un palat, arhitect Maria Matrosova, Foto AD Magazine (1)

Sursa foto: AD Magazine

Locuință caldă în tonuri de bejuri și griuriApartamenteDesign Interior

Locuință caldă în tonuri de bejuri și griuri

Adela ParvuAdela Parvu15 decembrie 2016
Ghivece pentru ierburi aromatice si flori atasate de fereastraGradină și TeraseLegume, fructe, plante aromatice

Ghivece pentru ierburi aromatice si flori atasate de fereastra

Adela ParvuAdela Parvu7 februarie 2016
Placi ceramice traditionale italienesti facute de manaFinisajeNoutăți și Trenduri

Placi ceramice traditionale italienesti facute de mana

Adela ParvuAdela Parvu13 februarie 2016

17 Comentarii

Lasă un comentariu