Da, avem o țară absolut superbă și sunt fericită că locuim noi aici! Dacă am fi mai deschiși să vedem frumusețea ei cu siguranță am face-o și mai splendidă decât este. Uite, fotograful Adrian Petrișor, mereu dornic să surprindă minunăția peisajelor noastre, ne relevă România așa cum nu suntem obișnuiți s-o percepem: copleșitoare, răvășitoare, uimitoare. O țară binecuvântată! Dar dincolo de asta, un alt motiv pentru care am vrut să te introduc în lumea lui Adrian Petrișor, adică lumea noastră, este că aceste peisaje merită să le ai aproape. Atunci când cauți un tablou, sau vrei să-ți imprimi digital ceva pe o ușă de dressing, pe un tapet, când vrei să decorezi spațiul de acasă, de la birou, din pensiunea proprie sau mai știu eu de unde și n-ai nicio idee, gândește-te la peisajele românești. Decât să cumperi o pânză imprimată cu un peisaj oarecare, mai bine optează pentru unul din țara noastră, căci ai din ce alege, crede-mă! Chiar dacă e să te gândești doar la asortarea culorilor sau la tematică. Mai bine cumperi imaginile realizate de către un fotograf român, cum e Adrian, și din miile de imagini pe care le face o vei găsi cea care rezonează cu tine. De ce din România? Pentru că așa vei avea o bucățică din chipul minunat al acestei țări, până la urmă o bucățică și din sufletul tău. Și e tare plăcut să știi că frumosul zace și în tine, nu-i așa? Avem o țară frumoasă pentru că noi suntem frumoși! N-om fi toți, dar cei mai mulți dintre noi așa suntem. Sunt absolut convinsă de asta! Hai că te las să descoperi și tu frumosul din tine, căci numai după ce-l vezi îți dai seama de el. Doamne ce bine că locuim aici!

adelaparvu.com despre peisaje din Romania, Foto Adrian Petrisor (13)

adelaparvu.com despre peisaje din Romania, Foto Adrian Petrisor (1)

adelaparvu.com despre peisaje din Romania, Foto Adrian Petrisor (11)

adelaparvu.com despre peisaje din Romania, Foto Adrian Petrisor (12)

adelaparvu.com despre peisaje din Romania, Foto Adrian Petrisor (9)

adelaparvu.com despre peisaje din Romania, Foto Adrian Petrisor (7)

adelaparvu.com despre peisaje din Romania, Foto Adrian Petrisor (8)

adelaparvu.com despre peisaje din Romania, Foto Adrian Petrisor (10)

adelaparvu.com despre peisaje din Romania, Foto Adrian Petrisor (5)

adelaparvu.com despre peisaje din Romania, Foto Adrian Petrisor (6)

adelaparvu.com despre peisaje din Romania, Foto Adrian Petrisor (17)

adelaparvu.com despre peisaje din Romania, Foto Adrian Petrisor (18)

adelaparvu.com despre peisaje din Romania, Foto Adrian Petrisor (4)

adelaparvu.com despre peisaje din Romania, Foto Adrian Petrisor (16)

adelaparvu.com despre peisaje din Romania, Foto Adrian Petrisor (14)

adelaparvu.com despre peisaje din Romania, Foto Adrian Petrisor (2)

adelaparvu.com despre peisaje din Romania, Foto Adrian Petrisor (15)

adelaparvu.com despre peisaje din Romania, Foto Adrian Petrisor (3)

 

Sursa foto: Adrian Petrișor

Te așteaptă unul din cele 100 de premii, dacă-mi spui cum miroase vacanța pentru tineConcursuri

Te așteaptă unul din cele 100 de premii, dacă-mi spui cum miroase vacanța pentru tine

Adela ParvuAdela Parvu8 februarie 2016
Tot ce n-au putut avea în apartament și-au făcut în această casă de vacanțăCaseDesign Interior

Tot ce n-au putut avea în apartament și-au făcut în această casă de vacanță

Adela ParvuAdela Parvu17 februarie 2016
De când au cumpărat cabana și-au făcut propriile tradiții de CrăciunCaseDesign Interior

De când au cumpărat cabana și-au făcut propriile tradiții de Crăciun

Adela ParvuAdela Parvu7 februarie 2016

19 Comentarii

Lasă un comentariu