Am dat peste aceste căsuțe sau chioșcuri de grădină, că nici nu știu cum să le spun, dar sunt tare interesante. Sunt realizate din lemn de pin laminat și cu dotate cu geamuri fumurii pentru a reflecta soarele și a elimina riscul apariției efectului de seră. De asemenea, acoperișul, sau mai bine spus zona superioară este învelită în oțel inoxidabil super lustruit, care la rândul său reflectă soarele pentru a se asigura la interior un climat plăcut. Ușa de intrare este concepută glisant astfel încât interiorul să fie complet etanș pe timp de ploaie. Este concepută ca un refugiu din calea intemperiilor, adică atunci când plouă sau ca loc de ședere și de relaxare în grădină.

adelaparvu.com despre casute de gradina sferice care se rotesc, design Ornate Garden (18)

adelaparvu.com despre casute de gradina sferice care se rotesc, design Ornate Garden (21)

Este interesant faptul că sfera este concepută pentru a fi rotită, astfel încât în funcție de dorințe intrarea să fie direcționată în raport cu vântul, față de refalele de briză, de soare sau în acord cu peisajul. Și interiorul este ingenios organizat. În funcție de model astfel de sfere cu diametrul cuprins ăntre 2,4 și 3,4 metri pot asigură între 6 și 10 locuri de ședere în jurul unei mese rotunde. Dar totul poate fi transformat într-o zonă de relaxare prin ajustarea înlățimii mesei și acoperirea ei cu perne confortabile.

adelaparvu.com despre casute de gradina sferice care se rotesc, design Ornate Garden (1)

De asemenea, unele modele pot avea și un mic televizor încorporat la interior și evident că pot fi alimentate cu electricitate pentru asigurarea de lumină artificială pe timp de noapte. Sunt concepute de firma Ornate Garden din Marea Britanie, iar costurile sunt destul de piperate de la circa 7600 de lire sterline în sus. Poți vedea toate modele pe site-ul firme ornategarden.com, loc unde vei afla exact și prețurile, dar unde ai să găsești și alte modele interesante de refugii pentru spațiul verde. Sper să te inspire și pe tine!

adelaparvu.com despre casute de gradina sferice care se rotesc, design Ornate Garden (19)

adelaparvu.com despre casute de gradina sferice care se rotesc, design Ornate Garden (20)

adelaparvu.com despre casute de gradina sferice care se rotesc, design Ornate Garden

adelaparvu.com despre casute de gradina sferice care se rotesc, design Ornate Garden (17)

adelaparvu.com despre casute de gradina sferice care se rotesc, design Ornate Garden (16)

adelaparvu.com despre casute de gradina sferice care se rotesc, design Ornate Garden (15)

adelaparvu.com despre casute de gradina sferice care se rotesc, design Ornate Garden (14)

adelaparvu.com despre casute de gradina sferice care se rotesc, design Ornate Garden (12)

adelaparvu.com despre casute de gradina sferice care se rotesc, design Ornate Garden (10)

adelaparvu.com despre casute de gradina sferice care se rotesc, design Ornate Garden (9)

adelaparvu.com despre casute de gradina sferice care se rotesc, design Ornate Garden (8)

adelaparvu.com despre casute de gradina sferice care se rotesc, design Ornate Garden (7)

adelaparvu.com despre casute de gradina sferice care se rotesc, design Ornate Garden (6)

adelaparvu.com despre casute de gradina sferice care se rotesc, design Ornate Garden (5)

adelaparvu.com despre casute de gradina sferice care se rotesc, design Ornate Garden (4)

adelaparvu.com despre casute de gradina sferice care se rotesc, design Ornate Garden (3)

adelaparvu.com despre casute de gradina sferice care se rotesc, design Ornate Garden (2)

Schimbi locul, schimbi norocul. Casa asta le-a transformat viațaCaseDesign Interior

Schimbi locul, schimbi norocul. Casa asta le-a transformat viața

Adela ParvuAdela Parvu7 februarie 2016
Casa familiei Ilioaica din emisiunea Visuri la cheie de la ProTV, sezonul IICaseDesign InteriorDIY/ Inainte si dupaProiecteRomania Mea

Casa familiei Ilioaica din emisiunea Visuri la cheie de la ProTV, sezonul II

Adela ParvuAdela Parvu29 iunie 2026
Apartament loft într-o fostă fabricăApartamente

Apartament loft într-o fostă fabrică

Adela ParvuAdela Parvu17 august 2023

8 Comentarii

Lasă un comentariu