KIKA
adelaparvu.com
recomandă kika.ro
KIKA
Foto Rdmarchitecture

In Amenajari Gradina, Gradina, Idei pentru acasa

Zece idei pentru pavarea aleilor din grădină

Pare un lucru ușor să faci alei în grădină, dar peisagiștii știu că nu e deloc așa. De multe ori aleile ascund diverse instalații trase prin grădină de la cele de irigații la cele de iluminat. Pe lângă asta montajul lor cere pricepere. Solul trebuie să aibă o anumită consistență și ca atare trebuie pregătit înainte, iar pavajele au nevoie de un suport adecvat. Dar astea sunt lucruri tehnice și nu mi-am propus să-ți spun cum se face o alee pentru că asta știu să facă firmele de peisagistică. În schimb aș vrea să-ți arăt câteva idei frumoase și combinații de materiale pentru pavajul aleilor din grădină.

Am ales special alei înguste pentru că ele sunt cel mai dificil de configurat. Tentația este să betonezi totul și să scapi de probleme, mai ales când ai de-a face cu spații mici în curte. Dar ar fi păcat să faci asta deoarece fiecare bucățică de pământ poate găzdui plante și astfel în loc de o curte banală obții o grădină. Și da, gândește-te să alegi materiale naturale sau care imită aspectul acestora cât mai fidel. Nuanțele de gri specifice bucăților de stâncă dau foarte bine și păstrează aspectul natural al grădinii. Decât să pui dale biscuți de culoare roșie, mai bine combini dale de piatră cu pietriș colorat. Așa aduci varietate și culoare în grădină și dintr-o dată totul ți se va părea mai mare și mai frumos.

Pentru ca accesul pe alei să fie comod și facil, iar întreținerea lor să fie ușoară, ai grijă la bordurile lor. Separă și proptește solul care se află de-o parte și de alta a aleii pentru ca după ploaie pământul (noroiul) să nu se scurgă peste ea. Când ai gazon încearcă să păstrezi cât mai mult aspectul de covor verde, nu-l sufoca cu dale. Poți lăsa spații între ele și atunci suprafața de vegetația va părea mai mare. Dacă nu știi ce tip de pavaj să alegi pentru grădină îți spun un secret: asortează materialele cu cele care există pe terasă sau cu cele ce îmbracă soclul casei și uită-te la spațiul vedere nu doar de la exterior către casă, ci și de la interior înspre afară (de aia ți-am pus poza cu terasa cu arcadă). Și dacă nu te pricepi, ascultă-mă și sună un peisagist. Chiar dacă n-ai bani pentru o amenajare ca la carte, poți să-I plătești pentru două ore de consultanță să vină și să-ți spună una alta și măcar o să știi ce să cumperi, de unde și cum să procedezi. Hai că-ți provoc imaginația cu imaginile de față. Sper să te inspire și pe tine!

9 raspunsuri pentru Zece idei pentru pavarea aleilor din grădină

  1. petrea ghiulnaz spune:

    ce gradini frumoase! o adevarata incantare! iti dai seama cum e sa stai intr-o asemenea gradina? multumesc, adela ptr sugestii. am de unde sa ma inspir. chiar daca nu ma pricep la amenajat gradini, voi stii ce sa-i sugerez peisagistului.
    iti doresc o primavara frumoasa! cu drag

  2. […] Winokur. Și înainte să te invit să observi detaliile din imagini, merită să-ți spun că aleile din grădină beneficiază de iluminat, chiar iluminat acvatic astfel încât pe timp de noapte crăpăturile […]

  3. […] într-o activitate de succes și profesionist făcută. Cine caută pietre decorative pentru grădină sau aranjamente cu plante, nisipuri colorate pentru decorațiuni interioare sau acvaristică ori […]

  4. […] de a trasa o alee în grădină e foarte important să respecți traseul pe care cei din familia ta au tendința să-l parcurgă. […]

  5. […] unde trebuie, în funcție de ce are nevoie (apaă, soare, umbră etc), dar și că arată bine în ansamblul grădinii. Florin Murgu spune că și dacă n-ai bani pentru un peisagist care să-ți facă proiectul […]

  6. […] pe lângă impozanta clădire ce măsoară circa 418 metri pătrați la interior, există și o grădină frumoasă, cu mai multe zone, inclusiv una de piscină și casă de […]

  7. Dan spune:

    Sarut mainile.

    Multumim pt minunatele idei de pe blog.
    Ce firma de peisagistica imi recomandati in Bacau?
    Am o curte in panta si as avea nevoie de consultare in a o amenaja.

    Multumesc frumos.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *