Am citit într-o carte dedicată designerilor de interior că secretul unei case ordonate este organizarea nenumăratelor obiecte care într-o locuinţă pot ajunge la câteva mii. Câteva mii? M-am uitat în jur şi mi-am dat seama că cifra nu e exagerată, dacă începi de la ac şi papiotele de aţă şi termini cu lustra din tavan. Ok, asta te cam sperie când te gândeşti la curăţenie, dar eu zic să o iei pe rând. Uite, de curând a fost lansată o nouă gamă de pastă de curăţat cu parfum floral şi îţi spun la ce o folosesc eu. Sper ca ponturile să-ţi prindă bine.
Chiar dacă pe etichetă vei vedea desenate obiecte sanitare sau finisaje din bucătărie, eu folosesc Cif Cream şi pentru alte lucruri din casă. Iar acum că a fost lansată gama cu parfum, respectiv Pink flower şi Lila Flower, obiectele curăţate miros frumos. La mine acasă aproape totul e la vedere, pe rafturi şi etajere, aşa că lucrurile se prăfuiesc şi au nevoie să fie curăţate mai des. Dar şi când pictez am probleme cu spălatul pensulelor. Folosesc culori acrilice care formează o peliculă compactă inclusiv pe vârful pensulelor. Pun puţin Cif cream, frec uşor într-un singur sens, şi reuşesc să îndepărtez culorile acrilice fără a-mi strica pensulele, iar coada lor e cel mai uşor de curăţat cu pasta Cif. La fel, îndepărtez uşor acrilicele şi de pe borcănaşe, pahare şi farfurii, dar şi pe de parchet sau masă, chiar dacă nu e indicat să foloseşti pastă pentru asemenea suprafeţe.
Am şi multe scoici, pahare pentru lumânări, pietre culese de prin călătorii. Pentru că le ţin în vase deschise se umplu de praf. Ei bine, cu Cif cream le-am curăţat bine. Mi-a plăcut cel mai mult că am reuşit să îndepărtez ceara mult mai uşor cu pastă decât cu altceva. Nu am pus apă înainte, ci am aplicat direct pasta, aşa pe uscat, şi am frecat bine. Abia apoi am clătit cu apă. De asemenea, vasele din alabastru, care au şi model în relief, adună praful şi se înnegresc. Cu Cif cream le-am avut ca noi, mai ales că suprafaţa obiectelor din alabastru este aspră, dar particulele mici din compoziţia pastei chiar fac minuni.
Electrocasnicele mici, aparatele deodorizante pentru cameră, cablurile de prin casă, întrerupătoarele, le curăţ foarte uşor şi repede cu pastă. O aplic pe o cârpă umedă şi şterg ce am de şters, după care revin pentru „clătire” cu o altă cârpă uşor umezită cu apă. Şigata! Nu mai spun de talpa ghetelor sau pantofilor sport! Cif cream chiar e eficient, mai ales că în oraşele noastre e mult praf şi noroi. Gemenii mei îşi curăţă „şuzii” (de la shoes) cu Cif, iar când au folosit noua gamă au spus că miroase „a fete” :). Dar cazurile în care băieţii au de-a face cu pasta de curăţat sunt destul de rare, aşa că eu mă bucur de noul parfum. Cât costă noile Cif cream? Preţul este de circa 11, 50 lei. În imagini e Cif cream Pink flower. Sunt sigură că şi tu foloseşti pasta pentru zeci de alte obiecte din casă. Fiecare după stilul propriu şi obiectele pe care le foloseşte mai des. Poţi să-mi scrii şi tu pentru ce foloseşti pasta de curăţat, chiar aici, sub articol la comentarii. Pe curând!
Like