Ce înseamnă design industrial? Uite, ca la școală îți spun că designul industrial este o disciplină prin care sunt folosite abilitățile estetice, dar și tehnice ale unui creator pentru a îmbunătății estetica, ergonomia și funcționalitatea unui produs de serie. De asemenea, un designer industrial creează bunuri care pot relansa producția, nevoile din piață, nevoi pe care le poate anticipa sau chiar crea. Da, ai citit bine, un designer care concepe design industrial poate crea nevoi, că doar înainte să existe iPhone nu știa nimeni de el, dar după ce a apărut toți l-au vrut, nu? Așa că cine produce bunuri de larg consum în România, ar trebui să fie cu ochii pe designerii români care creează design industrial.
Și uite că există și ocazia perfectă ca producătorii din industria noastră să întâlnească designerii autohtoni la Târgul Tehnic Internațional București unde, pentru prima dată, această breaslă creativă vine cu un mesaj clar și direct: folosiți creierele pe care le aveți în țara voastră! Cu ajutorul Bucharest Design Center și Romexpo, designerii industriali de la noi au prilejul de-a stabli contacte cu producătorii noștri, dar și șansa de le a arăta prin intermediul unei expoziții ceea ce concept ei în atelierele proprii. Și uite aici în articol, câteva din exponatele acestor creativi – de la bicicleta Pegas, a cărei imagine a fost recent împrospătată prin contribuția designerului român Ciprian Frunzeanu, Carcasele iPhone printate 3D ale designerului român Irina Alexandru, unul dintre cei mai activi promotori ai designului industrial românesc, Inhalatorul salin realizat de designerul Mihnea Ghilduș, la Căștile audio ultramoderne realizate de Antonio Meze.
Târgul Tehnic International București este organizat la Romexpo și are loc în perioada 16 – 19 octombrie. Este cel mai mare eveniment românesc dedicat inovațiilor tehnice. La ediția anterioară a târgului au participat peste 322 firme din 16 țări și peste 10.000 de vizitatori. Tematica evenimentului cuprinde domenii ale industriei grele precum ingineria mecanică, mașinile unelte, roboții industriali și, nu în ultimul rând, IT și software industrial. Biletul de intrare costă 10 lei.
Designeri participanți: sunt AIRA Design Studio, Alexe Popescu & Radu Manelici, Andrei Avarvarii, Andrian Dumitrașcu, Antonio Meze, Ciprian Frunzeanu, Dragoș Dogaru, Matei Suciu, Mihnea Ghilduș, Nicholas Ciuchindel, Paul Stet, Stefanel Barutcieff, Valentin Neda, Vlad Iorgulescu. Și dacă te întrebai ce face și cine este BUCHAREST DESIGN CENTER îți spun că e o platformă activă și dinamică de promovare a designerilor români de produs, în relație cu publicul intern și cu piețele externe.
Uite și planșele oficiale create de Bucharest Design Center:
1