Loft, hipsteri, despre ce vorbesc eu aici? Despre a încălca regulile inteligent, despre un stil de viață urban ieșit din tipare. Căci ce poate fi mai mișto decât să ai un spațiu de locuit generos pe care să-l poți reconfigura ușor, unde poți lucra acasă, chiar să-ți faci un mini atelier, sau să poți organiza petreceri și întâlniri cu prietenii? Sau unde familia ta să se simtă în voie, fiecare cu treaba lui, dar toți să fie de fapt împreună? Loftul acesta mi-a atras atenția tocmai pentru că îți provoacă imaginația, dar și pentru că soluțiile găsite aici, modul de combinare al obiectelor, culorilor vorbesc despre dinamism și bucuria de-a trăi. Dacă dai peste un loc ca acesta, care poate fi un spațiu dintr-o fostă fabrică, un fost depozit, el poate fi convertit într-o locuință asemănătoare. Și dacă nu, măcar îți faci o idee despre cum ar putea arăta un spațiu simplu, paralelipipedic, exploatat și pe verticală cu loc pentru dormitor.

adelaparvu.com despre loft urban, design interior Daleet Spector, foto Lee Manning (3)

Locuința de față este amenajată într-un stil industrial ce include obiecte retro (anii 70-80, cum sunt fotoliile). De fapt e un stil eclectic, pe care designerița Daleet Spector spune că este adaptat nevoilor proprietarilor. Ea nu urmărește un stil propriu, cât un stil personalizat pentru fiecare client al ei. Și aici i-a reușit de minune. Finisajele sunt foarte simple, respectiv o pardoseală din beton, care a fost șlefuit pentru a arăta bine, fără denivelări sau pete. Pereți sunt albi, perfecți ca fundal pentru obiecte colorate. Dar vezi tu că mobilierul voluminos, cel din centrul loftului este gri, o canapea generoasă cu un covor asortat. Rafturile biliotecii sunt și ele simple și imprimă senzația de ordine, chiar dacă sunt pline de diverse lucruri. Petele de culoare sunt adăugate prin mic mobilier și obiecte. Mi-a plăcut spațiul de depozitare de la baza rafurilor, dulapuri încăpătoare. Culoarea albastră, deși evidentă, nu obosește fiind la nivel inferior și asortată cu draperia grea, bogată ce conferă căldură acestui spațiu atipic.

adelaparvu.com despre loft urban, design interior Daleet Spector, foto Lee Manning (4)

De ce ziceam că așa îmi închipui o locuință de hipster? Păi mă iau după chestii superficiale cum ar fi prezența cărților și a tablourilor, a bicicletei la loc de cinste în mijlocul casei, a peretelui tip tablă din dreptul bucătăriei, de fapt parapetul scării interioare. Ți se pare că e ceva obișnuit? Nu, e clar că personalitatea celor care locuiesc aici este una care nu respectă convențiile. Îți poți imagina că sunt oameni creativi, sociabili și interesați de problemele de mediu și ecologie, dar și de artă, literatură și design. Mi-ar plăcea să locuiesc într-un loft ca acesta? Cu siguranță da! Sper să te inspire și pe tine!

adelaparvu.com despre loft urban, design interior Daleet Spector, foto Lee Manning (5)

adelaparvu.com despre loft urban, design interior Daleet Spector, foto Lee Manning (1)

adelaparvu.com despre loft urban, design interior Daleet Spector, foto Lee Manning (2)

adelaparvu.com despre loft urban, design interior Daleet Spector, foto Lee Manning (6)Sursa foto: Lee Manning

Stațiile de călcat Philips PerfectCareElectrocasnice si dotariNoutăți și Trenduri

Stațiile de călcat Philips PerfectCare

Adela ParvuAdela Parvu8 februarie 2016
Plantarea bulbilor de primăvară se face în octombrieGradină și TeraseSfaturi plante

Plantarea bulbilor de primăvară se face în octombrie

Adela ParvuAdela Parvu3 octombrie 2016
Dormitoare din lemn masiv de la Biomobila SuceavaMobilaRomania Mea

Dormitoare din lemn masiv de la Biomobila Suceava

Adela ParvuAdela Parvu22 februarie 2018

8 Comentarii

Lasă un comentariu