adelaparvu.com despre apartament 95 mp, Barcelona, designer Gemma Gallego, Foto ElMueble, Pepa Oromi (14)

In apartamente, Design Interior

Apartament de 95 de mp amenajat în totalitate în alb și albastru

Dacă-ți dorești să aduci atmosfera mării în locuința ta, sigur o să-ți prindă bine ideile aplicate în locuința de față. Pe lângă paleta cromatică, vei găsi și soluții interesante de amenajare pentru un apartament lung și îngust, unde corectarea vizuală a spațiilor a fost realizată atât prin nuanțele finisajelor, cât și prin modul de mobilare. Este o locuință din Spania, care beneficiază de un balcon de circa 6,40 mp, cu vedere către mare, ca atare, designerul Gemma Gallego a avut în vedere să trateze totul în acord cu zona, dar și cu destinația de vacanță a apartamentului. Dar hai să-ți spun mai multe, dar nu înainte să vezi și planul locuinței.

adelaparvu.com despre apartament 95 mp, Barcelona, designer Gemma Gallego, Foto ElMueble, Pepa Oromi (111)

Spațiul de zi contează foarte mult pentru că aici se adună toată familia, deci e bine ca spațiile să fie cât mai fluide și mai confortabile. În apartamentul de față prima problmă a fost configurarea unei zone de hol de intrare. Aceasta nu exista inițial, intrarea în locuință fiind direct în spațiul livingului. Designerul a găsit o soluție de separare cu mobilier, dar a renunțat la separarea totală a bucătăriei, care exista la început.
Pentru a nu accentua spațiul lung și îngust al zonei de zi, designerul a separat micul hol față de living cu un panou din MDF ce include geamuri de sticlă, care în partea inferioară ascunde o comodă, iar față de bucătărie, panoul din gips-carton placat și finisat pe ambele părți, are rol de cuier, iar în partea de jos găzduiește o banchetă și mici sertare de depozitare.

adelaparvu.com despre apartament 95 mp, Barcelona, designer Gemma Gallego, Foto ElMueble, Pepa Oromi (12)

Panourile care separă micul hol nu sunt prevăzute până în tavan pentru a lăsa lumina naturală să circule și deasupra lor, în condițiile în care bucătăria nu are lumină naturală. În plus, înspre sufragerie, pentru a putea amplasa un loc generos de luat masa, designerul a avut în vedere o banchetă colțar, care să asigure suficiente locuri de ședere într-un spațiu relativ restrâns.

adelaparvu.com despre apartament 95 mp, Barcelona, designer Gemma Gallego, Foto ElMueble, Pepa Oromi (2)

Livingul are ferestre largi, care asigură lumină naturală din plin, plus o panormă frumoasă asupra balconului și a peisajului ce se vede în zare. Din dreptul holului de la intrare se accede către baie, astfel că zona de zi față de cea de noapte este separată dpar prin ușile dormitoarelor. Pentru dulapul din dormitorul matrimonial, designerul a prevăzut o nișă înspre living. Ca să completeze frumos diferența de nivel de la nivelul plaineității peretelui a conceput și un dulap înspre living. Acesta are ușile placate cu oglinzi pentru a mai amplifica lumina naturală către micul hol creat și către bucătărie.

adelaparvu.com despre apartament 95 mp, Barcelona, designer Gemma Gallego, Foto ElMueble, Pepa Oromi (6)

În privința finisajelor totul est e unitar, același parchet laminat alb este tot, iar pereții sunt tratați cu zugrăveli și tapet în tonuri plăcute de albastru alternate cu zone simple, vopsite în alb. Ceea ce însă un aer de vacanță sunt finisajele de la nivelul plafonului, care au aspect de lambriuri. Asta face ca senzația de locuință de bloc să fie mult atenuată. De asemenea și tâmplăria albă, forma ușilor interioare ca și placările ceramice de la bucătărie și baie induc o stare de bine și o imagine de casă de vacanță. La dormitor, designerul a ales să accentueze tâmplăria pentru a obține un efect decorativ interesant.

adelaparvu.com despre apartament 95 mp, Barcelona, designer Gemma Gallego, Foto ElMueble, Pepa Oromi (9)

Mobila este în primul rând funcțională și are forme simple, personalizarea făcându-se prin alegerea inspirată a decorațiunilor și texturilor – cum ar fi fronturile de la bucătărie, unele albastre cu aspect de lambriuri (nuanță similară și pentru mobila din baie), în rest majoritatea pieselor sunt albe. Și nu e deloc întâmplător asta pentru că albul în combinație cu albastrul deschis conferă o senzație de spațiu mai larg și mai luminos. Deși ai putea crede că amenajarea tuturor spațiilor în alb și albastru ar putea fi monotonă, iată că modul cum sunt combinate texturile și nuanțele de bază asigură o imagine unitară, plăcută și luminoasă. Hai să-ți postez imaginile în ordine ca să-ți faci o părerea după ce vezi întregul ansamblu. Sper să te inspire și pe tine!

adelaparvu.com despre apartament 95 mp, Barcelona, designer Gemma Gallego, Foto ElMueble, Pepa Oromi (4)

adelaparvu.com despre apartament 95 mp, Barcelona, designer Gemma Gallego, Foto ElMueble, Pepa Oromi (3)

adelaparvu.com despre apartament 95 mp, Barcelona, designer Gemma Gallego, Foto ElMueble, Pepa Oromi (6)

adelaparvu.com despre apartament 95 mp, Barcelona, designer Gemma Gallego, Foto ElMueble, Pepa Oromi (12)

adelaparvu.com despre apartament 95 mp, Barcelona, designer Gemma Gallego, Foto ElMueble, Pepa Oromi (2)

adelaparvu.com despre apartament 95 mp, Barcelona, designer Gemma Gallego, Foto ElMueble, Pepa Oromi (5)

adelaparvu.com despre apartament 95 mp, Barcelona, designer Gemma Gallego, Foto ElMueble, Pepa Oromi (14)

adelaparvu.com despre apartament 95 mp, Barcelona, designer Gemma Gallego, Foto ElMueble, Pepa Oromi (13)

adelaparvu.com despre apartament 95 mp, Barcelona, designer Gemma Gallego, Foto ElMueble, Pepa Oromi (8)

adelaparvu.com despre apartament 95 mp, Barcelona, designer Gemma Gallego, Foto ElMueble, Pepa Oromi (9)

adelaparvu.com despre apartament 95 mp, Barcelona, designer Gemma Gallego, Foto ElMueble, Pepa Oromi (10)

adelaparvu.com despre apartament 95 mp, Barcelona, designer Gemma Gallego, Foto ElMueble, Pepa Oromi (7)

adelaparvu.com despre apartament 95 mp, Barcelona, designer Gemma Gallego, Foto ElMueble, Pepa Oromi (1)Foto: ElMueble/Pepa Oromi

10 raspunsuri pentru Apartament de 95 de mp amenajat în totalitate în alb și albastru

  1. Delia spune:

    E superb, dar greu de intretinut. Eu am bucataria alba si abia o curat 🙁

  2. RSM spune:

    Usor plictisitor.
    Te rog sa-mi recomanzi un designer de interior din Ploiesti. Daca se poate si cateva proiecte ale acestuia.Cu multumiri anticipate.

  3. Flory spune:

    Intradevar alegerea culorilor de alb si albastru sunt in armonie cu apropierea de apa. Cred ca pentru o resedinta de vacanta culorile sunt potrivite.

  4. Filli spune:

    Bună Adela! Sunt îndrăgostită de acest apartament! Am decorat şi eu apartamentul meu în stilul asta, dar încă nu mi-am cumpărat canapea in living. Am găsit una la un producător din Ungaria care mi-ar plăcea, dar nu sunt sigură dacă merge cu stilul acesta wwwriodesign.hu/ada-tom-tailor-ulogarnitura-kanape/ada-6867-kanape Tu ce părere ai?

  5. Alexandra spune:

    Draga Adela,

    Citesc de ceva vreme articolele postate pe blogul tau si admir amenajarile interioare pe care le prezinti.

    Dar cum sunt inca multe persoane care locuiesc in apartamente din blocuri construite inainte de 1989, care de cele mai multe ori sunt de dimensiuni mici si chiar semi-decomandate, cu sufragerii mai putin luminoase care dau inspre acele balcoane standard, inchise in termopan, ar fi foarte interesant si util sa prezinti si amenajari ale unor astfel de apartamente avand arhitectura de baza nemodificata.

    Nu stiu daca se incadreaza in segmentul tau targetat de clienti cititori, insa sunt convinsa ca ar exista interes, intrucat aceste tipuri de apartament sunt mai greu de amenajat, dupa parerea mea, din cauza constrangerilor legate de spatiu.

    Multumesc,

    Alexandra

    • Adela Parvu spune:

      Alexandra, chiar dacă ele sunt prezentate pe blog nu poți să-ți dai seama de ele pentru că ambientul schimbă tot. Uite, în cadrul emisiunii Visuri la cheie am făcut și așa ceva. Urmărește rezolvarea de la episodul 6, sezonul 3 Visuri la cheie și ai să vezi o astfel de amenajare.

  6. Ubercool spune:

    Apartamentul ăsta are parchet pe tavan sau mi se pare mie?

  7. Modela spune:

    Mulțumesc pentru această postare încântătoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *