adelaparvu.com despre planta carnivora Capcana lui Venus, Dionaea Muscipula, Text Carli Marian (5)

In Gradina, Sfaturi plante

Plantă carnivoră Capcana lui Venus se hrănește și cu furnici

Carli Marian, designer florist si inginer horticol

Carli Marian, designer florist si inginer horticol

 

 

 

 

 

 

 

Plantele carnivore au fost întotdeauna extrem de căutate și apreciate, deoarece te uimesc imediat cu sistemul lor de capturare a insectelor. Este extrem de interesant să vezi cum o plantă acționează asupra unei insecte, pe care o prinde în capcană și o folosește drept hrană. Dar pentru a te putea bucura de această minune a naturii trebuie să știi cum trebuie să ai grijă de ea. Capcana lui Venus (Dionaea muscipula) este o plantă iubitoare de umiditate și care în mod natural crește în preajma mlaștinilor, în soluri sărace în azot. De aceea natura a înzestrat-o cu capacitatea de a prinde insecte pentru a-și asigura aportul de azot.

adelaparvu.com despre planta carnivora Capcana lui Venus, Dionaea Muscipula, Text Carli Marian Foto Floradania (2)

Dionaea are nevoie de soluri umede și ușor acide. Se dezvoltă frumos într-un amestec de mușchi uscat sau sfagnum, turbă, la care se adaugă nisip sau perlit. Cel mai important aspect pentru această plantă este umiditatea, care trebuie să fie de cel puțin 60%, iar temperatura din timpul zilei de maxim 22-24° C, iar cea nocturnă să nu scadă sub 13 ° C. Mare atenție, Capcana lui Venus este sensibilă la substanțele chimice și la conținutul ridicat de minerale din apă, așadar pentru udare este bine să folosești o apă filtrată sau apă de ploaie. Udarea să știi că se face regulat, menținând solul ușor umed în permanență.

adelaparvu.com despre planta carnivora Capcana lui Venus, Dionaea Muscipula, Text Carli Marian (1)

Pentru a asigura un mediu bun pentru dezvoltarea plantei îți recomand să-i realizezi un terariu. Iată de ce un acvariu vechi, un bol de sticlă poate fi o locuință bună pentru această plantă. Acest lucru încurajează umiditatea și retenția umidității în interior. În ceea ce privește expunerea la lumină, trebuie să știi că preferă o fereastră orientată către est sau vest, cu lumină bună câteva ore. Dacă nu are suficientă lumină, planta va începe să formeze frunze alungite, semn că trebuie să-i găsești un alt loc mai bun.

adelaparvu.com despre planta carnivora Capcana lui Venus, Dionaea Muscipula, Text Carli Marian (8)

Dionaea se prezintă sub forma unei rozete cu până la 6 frunze, ale căror terminații au forma unor palpi articulați, cu dinții pe margine și capabili să se închidă. Acești palpi, în interior, au pe suprafața lor mulți perișori, iar în momentul în care o insectă îi mișcă, se declanșează procesul de închiderea lor. Insectele sunt atrase în interiorul palpilor deoarece marginea frunzei are proprietatea de a genera nectar. Iar imediat după închiderea palpilor, începe procesul de dezintegrare cu ajutorul enzimelor pe care această planta le posedă. Procesul de digestie poate dura de la 24 ore până la 3 zile, în funcție de mărimea capturii.

adelaparvu.com despre planta carnivora Capcana lui Venus, Dionaea Muscipula, Text Carli Marian (7)

Îți recomand ca amplasarea plantei să fie într-o zonă unde poate captura insectele. Să știi că pe lângă insectele zburătoare, capacana lui Venus se hrănește și cu furnici. Iar dacă nu este capabilă să-și prindă insectele, atunci o poți ajuta tu, prin capaturare si așezare cu ajutorul unei pensete direct pe suprafața palpilor.

adelaparvu.com despre planta carnivora Capcana lui Venus, Dionaea Muscipula, Text Carli Marian (6)

În perioada de iarnă, planta are nevoie de trei, patru luni de repaus, locul ideal fiind un garaj neîncălzit sau un balcon închis (poate rezista și la temperaturi de 0 grade Celsius). În această perioadă nu are nevoie de multă lumină, iar udarea se va rări, însă se va avea grijă ca pământul să nu se usuce prea mult.

adelaparvu.com despre planta carnivora Capcana lui Venus, Dionaea Muscipula, Text Carli Marian Foto Floradania (1)

Sub nicio formă nu trebuie să fertilizați planta. Fertilizarea duce la moartea subită a plantei. Atenție! Fiecare frunză poate declanșa procesul de închidere doar de câteva ori în viată, așadar nu este indicat s-o păcălești. Sper că ți-am stârnit interesul pentru achiziționarea unei plante carnivore iar informațiile mele îți vor fi de folos!

adelaparvu.com despre planta carnivora Capcana lui Venus, Dionaea Muscipula, Text Carli Marian Foto Floradania (3)

adelaparvu.com despre planta carnivora Capcana lui Venus, Dionaea Muscipula, Text Carli Marian (5)

Fii pe fază și abonează-te pentru sfaturi video pe canalul YouTube/CarliMarian

2 raspunsuri pentru Plantă carnivoră Capcana lui Venus se hrănește și cu furnici

  1. Alin spune:

    Salut, ai venus flytrap de vânzare gen bimbo sau b52? O seară plăcuta!

  2. Nelu spune:

    In timpul iernii trebuie să o hrănești cu ceva? Carne sau alte chestii? Am una cumpărată de câteva zile și mă documentez.
    Multumesc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *