Prin drumurile mele și cu ochii după decorațiuni, am dat peste o colecție interesantă de obiecte într-un loc neșteptat. Mi-au atras atenția nuanțele și tematica vintage american, obiecte mici, funcționale sau pur și simplu decorative, care se potrivesc în bucătării, livinguri, balcoane sau chiar în camere de adolescenți. De la cutii metalice și plastic în care să-ți poți depozita alimente (cafea, zahăr, făină, cereale, biscuți), la calendare metalice, măști de ghivece și până la căni, termometre de cameră și mici articole textile ai la dispoziție pe o perioadă limitată, după cum am aflat, adică până pe 9 martie 2016 lucruri simpatice la prețuri bune.

Și da, dintre plachetele metalice, clar sunt unele care se potrivesc și în cafenele sau bistrouri, dar și pentru decorul teraselor. Ce înseamnă vintage american? Păi dacă îți place atmosfera anilor 50 pe care o regăsești în filmele americane sau reclamele vintage cu gospodine fericite și frumos aranjate, ei bine tematica într-acolo este creionată. Plus culori vivace și înscrisuri fie ca de reclamă, fie mesaje pozitive.

Da, merg la interiorul casei pentru a colora spațiile din zona de zi, dar cert este că se potrivesc de minune și pentru cadouri mai altfel, mai ales că se apropie zilele de 1 și 8 Martie. Unde le-am găsit? La Carrefour, loc unde eu m-am dus pentru veselă colorată, dar iată că am dat și peste această colecție interesantă. Uite, ai mai jos câteva poze pe care le-am făcut în grabă ca să-ți spun și ție despre aceste decorațiuni plus câteva amibente amenajate în stil vintage american. Sper să-ți prindă bine informațiile acestea!

adelaparvu.com despre obiecte vintage la preturi bune, colectia Carrefour (5)

adelaparvu.com despre obiecte vintage la preturi bune, colectia Carrefour (2)

adelaparvu.com despre obiecte vintage la preturi bune, colectia Carrefour (4)

adelaparvu.com despre obiecte vintage la preturi bune, colectia Carrefour (3)

adelaparvu.com despre obiecte vintage la preturi bune, colectia Carrefour (6)

Foto Historical Concepts

Foto Historical Concepts

adelaparvu.com despre obiecte vintage la preturi bune, colectia Carrefour (18)

adelaparvu.com despre obiecte vintage la preturi bune, colectia Carrefour (26)

adelaparvu.com despre obiecte vintage la preturi bune, colectia Carrefour (27)

adelaparvu.com despre obiecte vintage la preturi bune, colectia Carrefour (28)

adelaparvu.com despre obiecte vintage la preturi bune, colectia Carrefour (29)

adelaparvu.com despre obiecte vintage la preturi bune, colectia Carrefour (12)

adelaparvu.com despre obiecte vintage la preturi bune, colectia Carrefour (11)

adelaparvu.com despre obiecte vintage la preturi bune, colectia Carrefour (10)

Foto Pearson Design Group

Foto Pearson Design Group

adelaparvu.com despre obiecte vintage la preturi bune, colectia Carrefour (9)

adelaparvu.com despre obiecte vintage la preturi bune, colectia Carrefour (8)

adelaparvu.com despre obiecte vintage la preturi bune, colectia Carrefour (13)

Foto Irene Turner

Foto Irene Turner

adelaparvu.com despre obiecte vintage la preturi bune, colectia Carrefour (14)

adelaparvu.com despre obiecte vintage la preturi bune, colectia Carrefour (15)

adelaparvu.com despre obiecte vintage la preturi bune, colectia Carrefour (20)

adelaparvu.com despre obiecte vintage la preturi bune, colectia Carrefour (19)

Foto Dona Rosene Interiors

Foto Dona Rosene Interiors

adelaparvu.com despre obiecte vintage la preturi bune, colectia Carrefour (23)

adelaparvu.com despre obiecte vintage la preturi bune, colectia Carrefour (24)

adelaparvu.com despre obiecte vintage la preturi bune, colectia Carrefour (22)

adelaparvu.com despre obiecte vintage la preturi bune, colectia Carrefour (33)

Foto Arciform

Foto Arciform

Foto Kim Nichols

Foto Kim Nichols

Foto Sagatov Design-Build

Foto Sagatov Design-Build

Panou luminos în bucătărie de la Nolte Home StudioElectrocasnice si dotariIdei pentru acasaNoutăți și Trenduri

Panou luminos în bucătărie de la Nolte Home Studio

Adela ParvuAdela Parvu14 februarie 2016
Lucrurile pe care le iubești trebuie să le ai la vedere în casăApartamenteDesign Interior

Lucrurile pe care le iubești trebuie să le ai la vedere în casă

Adela ParvuAdela Parvu7 februarie 2016
Ce pui pe pereți? O idee ar fi fotografii cu orașe și peisaje din RomâniaDecoratiuniNoutăți și TrenduriRomania Mea

Ce pui pe pereți? O idee ar fi fotografii cu orașe și peisaje din România

Adela ParvuAdela Parvu8 aprilie 2016

4 Comentarii

Lasă un comentariu