Anna Irinarchos si Lisa Widen de la Wis Design

In Designeri si Arhitecti, Mobila, Oameni talentati, Shopping

Cum au creat Wis Design piesele de mobila PS pentru IKEA

De cele mai multe ori ne uităm la un dulap sau la o comodă tv şi avem impresia că ele au apărut aşa, pur şi simplu, din vreo fabrică. Dar în spatele fiecărui obiect există un întreg lanţ de oameni, iar primii sunt designerii. M-am uitat cu atenţie la colecţia IKEA PS şi am fost curioasă să aflu cum au fost create piesele de mobilă, de unde le-a venit ideea designerilor? Oare designerii folosesc moodboards acele panouri cu idei, colaje care îi inspiră? Ce simt când îşi văd produsele în catalogul IKEA?

Designeritele de la WIS prezentate in catalogul IKEA 2013

”Bunicul meu a colecţionat cataloagele IKEA, a iubit IKEA, iar pentru mine a fost o partea a copilăriei”, spune Anna (foto dreapta). ”Mi-aş fi dorit ca el să ştie că urmam să fiu şi eu o parte din lumea pe care o iubea. Ar fi fost tare mândru.”

Am început cu designeriţele suedeze Lisa Widen şi Anna Irinarchos pe care le-am văzut în catalogul IKEA 2013. Împreună au biroul Wis Design. După ce veţi vedea cum au creat obiectele din colecţia IKEA PS veţi înţelege mai mult, veţi vedea cum au fost create vitrina şi comoda tv parte a colecţiei amintite, pe care le puteţi cumpăra de la IKEA, dar mai ales cum au făcut prezentarea şi de unde le-a venit ideea.

Cum a fost să vă vedeţi produsele create în catalog? A fost tare! Şi am mai fost şi fotografiate împreună alături de vitrină, ceea ce ne-a făcut să ne simţim fantastic şi un pic incredibil în unele privinţe! Să ne vedem în catalogul IKEA! Wow!

Cum vă găsiţi inspiraţia pentru produse menite a fi destinate oamenilor de pe întreaga planetă, din ţări aşa de diferite? De cele mai multe ori creăm obiecte pe care le vedem în propriile case. De acolo ne vine inspiraţia. În acest sens a crea “pentru toţi oamenii de pe planetă” este similar modului în care ne găsim inspiraţia. Câteodată ne autointitulăm “romanticele de zi cu zi”…pentru că nicăieri nu e ca acasă, corect?

Wis Design moodboard 1 IKEA 2013

Ce a însemnat pentru voi să creaţi pentru IKEA? A fost o experienţă fantastică! Am început mai multe proiecte de la PS încoace (colecţia IKEA PS 2012) şi sperăm să fie cât mai multe şi de acum încolo…De asemenea, e minunat să vedem mobila creată de noi în casele oamenilor! Este dovada că am făcut treabă bună, ceva ce contează pentru alte persoane şi în alte situaţii. Fantastic este şi faptul că această colaborare ne-a permis să creăm produse pentru mulţi oameni, care sperăm să şi le permită să le cumpere.

Wis Design moodboard 4 catalogul IKEA 2013

Ce credeţi despre trendurile viitoare? Sperăm ca toţi să folosim mai multe culori în viitor şi să nu ne mai fie frică să fim diferiţi, să fim „out of the box”. Sperăm de asemenea că va fi o atitudine mai deschisă pentru forme şi materiale inedite. Şi desigur ne dorim ca produsele să fie cât mai prietenoase mediului!

Wis Design moodboard 5 IKEA 2013

Ce înseamnă designul pentru voi? Aveţi o definiţie personală? Viaţa noastră are cea mai mare influenţă asupra a ceea ce creăm. Pot fi obiecte pe care le simţim ca fiind lipsă ori lucruri care nu funcţionează aşa cum ar trebui. Ne place să rezolvăm problemele într-o manieră jucăuşă şi decorativă. Fiind designeri putem face asta, deci designul este o parte a vieţii noastre de zi cu zi.

De asemenea, ne place să încurajăm oamenii să ia parte la procesul de design şi să contribuie la imaginea produsul în curs de creaţie. Avem tendinţa de a face produse care pot fi personalizate de către client, deci clientul îşi poate pune amprenta pe produs. Ne place să facem designul versatil, uşor de schimbat.

Wis Design moodboard 2 si 3 pentru IKEA 2013

Ce sfaturi aţi da studenţilor care visează să creeze pentru IKEA? Să muncească din greu, să creadă în ideile lor şi să fie deschişi la noi moduri de gândire.

Ce alte domenii ar trebui să-l intereseze pe un designer? Din moment ce noi lucrăm ca freelance designeri, rutina noastră este o parte din munca de creaţie. Muncim şi ne implicăm şi în partea de contabilitate, marketing şi alte lucruri de care ai nevoie atunci când gestionezi propriul business. Şi ne plac toate etapele!

Wis Design moodboard pentru comoda tv PS IKEA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *