Eu cred că așa cum cărțile pe care trebuie să le citești sunt cele care-ți pică în mână aparent dintr-o întâmplare sau ți le recomadă vreun prieten drag, și nu le citești după programa școlară, așa e și cu locurile în care ajungi. Există forțe, întâmplări, prieteni care te îmbie să intri acolo unde ambientul rezonează cu tine. Mie așa mi s-a întâmplat cu Acuarela.
Prietena mea Raisa mi-a propus așa într-o doară să mergem prin oraș, după care să ne oprim la Acuarela. Nu știam de acest loc. Am luat-o pe jos de la Romană pe Dacia, apoi la prima intersecție am cotit-o la stânga. Ce de clădiri frumoase, ce cartier liniștit…Am dibuit cu greu locul, pentru că mă așteptat la o semnalizare mare. Dar nu, totul e discret. Când am intrat la casa de la numărul 40 de pe strada Polonă, am simțit că am pășit nu într-o cafenea, ci în paginile unei reviste olandeze.
Eu îi admir mult pe olandezi. Sunt pentru mine un popor a căror suflet îmi place să cred, spre disperarea lor, că are rigoarea și logica germană îmbinată perfect cu boema artistică pariziană de altădată (ca și glumă vă spun că atunci când un olandez vrea să tachineze un neamț îl întreabă “Știi unde mi-e bicicleta? Ca aluzie la faptul că fasciștii au confiscat bicicletele olandezilor în al Doilea Război Mondial). Olandezii sunt pentru mine designerii creativi, amuzanți și artiștici, dar care nu uită niciodată de partea funcțională. Ei, am găsit exact asta la Acuarela, dar tușa era clar românească. Incredibil!
M-am așezat la masa din salonul pentru nefumători. Am vrut să stau jos, să ating ceva ca să cred că sunt acolo, că există un asemenea loc. Am privit îndelung în jurul meu, deși mi-au trebuit minute bune ca să-mi dezlipesc privirea de la Balerina Mishei Diaconu care se afla în galeria Imbold de la intrare, o sculptură absolut hipnotizantă! Și privind în jur am realizat că masa e un uriaș mosor, că lustrele sunt găleți, că scaunele nu sunt la fel, dar dau bine împreună, că în holul de la intrare pe jos erau plăci de OSB și arătau ok ca pardoseală.
Am avut momente bune de muținie, iar prietena mea nu înțelegea de ce tac, ce s-a întâmplat cu mine. Dar mă repet: era exact ca în revistele olandeze, doar că recunoșteam lucruri de la noi, românești. Uite o valiză de militar, dar colo niște mănuși tricotate agățate pe perete, niște păpucei atârnați de dulap, obloane vechi pe perete expuse ca și tablouri, tot felul de avertismente bătute pe plăcuțe de tablă ce aduceau a fabrici vechi, instalația electrică la vedere pe cărămida brută de diferite culori. Oriunde te uiți găsești idei.
Chiar simți că ești la cineva acasă, așa că dacă te tolănești pe canapea și îți vine să-ți scoți încălțămintea ca să stai și mai comod cu picioarele sub tine, să nu te surprindă reacția ta. E firesc. Am aflat de la Alexu, unul dintre cei care au pus umărul la Acuarela că multe dintre obiecte sunt personale și s-au întâlnit aici cu altele adunate ani și ani de zile. Le-au colecționat pentru că le-au plăcut și au așteptat să le expună sau folosească cândva. Iată că și-au găsit în sfârșit locul.
După ce am cercetat și a doua încăpere destinată nefumătorilor, unde un perete este placat cu bucățele de lemn colorat și ceilalți decorați cu lucrări de artă, am urcat la mansardă. Da, mansarda este pentru fumători. Și ce loc intim și plăcut este! Tot așa tiscit cu obiecte vintage. Am redescoperit un cântar vechi, care se găsea în alimentarele dinainte de 89. Nu mi-a trezit aminitiri prea plăcute, dar am realizat ce mult contează contextul, vremurile, starea de spirit ca să apreciezi un obiect.
Mi-a plăcut soluția de mascare a plafonului mansardei cu textile, dar și canapelele puse chiar sub unghiul abrupt al acoperișului. Boxele cu puțin roz pe ele, scaunele vintage, rafurile, obiectele. Offf…ce lume. Să tot stai la taclale, să povestești și să descoperi lucruri. Uite și ceainicul roșu pe masa de lângă scara prea îngustă, dar care nu poate fi modificată pentru că nu dorește proprietarul, dar ce mai contează când te așa de simți bine?
Și barul de la mansardă te cucerește. Te simți liber să-l folosești după bunul plac. Nu e nimeni să stea cu ochii pe tine, să-ți atragă atenția că n-ai voie, și cu toate acestea nu-ți vine să te comporți decât civilizat și respectuos pentru că te simți în casa unui prieten. Și radiouri vechi și telefoane. Și cutia de acuarele înrămată când urci pe scară. Și oamenii… frumoși, degajați, luminoși. Am și surprins, fără să vreau o tânără cocoțată pe una din canapelele de la mansardă, care se descălțase. Da, se simțea bine. Și cum să n-ai starea asta?
Am băut o ciocolată caldă și mi-a plăcut la nebunie. Arăta ca o brioșă! Evident a venit și momentul toaletă, dar am găsit în schimb inscripția “Atelier proiectare”. Amuzant :). Și mi-a venit să râd și mai tare când am găsit o bibliotecă la baie, pentru că da, și eu citesc pe budă. Să tot aștepte prietenii după tine dacă ți-a picat o cartea interesantă în timpul “proiectării”.
Dar sunt atâtea idei și aici la baie! De la găleata care înlocuiește lavoarul și până la obiectele expuse aici. Plus că Alexu mi-a arătat cum cada, pe care proprietarul nu a dorit să o desființeze, a fost mascată cu lambriuri din lemn, o construcție ingenioasă prelungită cu etajera pentru cărți. E clar că dacă întri la Atelierul de proiectare stai o vreme, că-ți ia timp să cercetezi locul.
Holul mare de la intrare adăpostește și el un bar, o recepție, ce-o fi, cum vrei să-i spui, dar cert este că și ea este gazda multor obiecte deosebite. Te simți provocat să tot pui mâna să tot întrebi și să te miri. Alexu mi-a spus că Acuarela este un nume care a fost cel mai aproape de latura asta artistică a locului, o cafenea în care să te întâlnești cu artiștii reprezentați de Imbold Gallery, artiști ale căror lucrări vor fi expuse în spațiul dedicat de la parter, imediat cum intri pe stânga.
Cine ar fi zis că o cafenea ca asta ar putea fi gata amenajată în mai puțin de o lună și jumătate? Dar uite că aici așa a fost cazul. A fost un grup de prieteni care au muncit șapte zile din șapte alături de un electrician și un meșter care a montat gips-cartonul. Ba mai mult, s-au implicat și mamele băieților (arhitecte :)). Pasiunea și sufletul puse se simt, vibrează cumva în atmosferă, transpare dincolo de obiecte, de decor. Te cucerește pur și simplu.
Acuarela este un nume bine ales și din punctul meu de vedere. Aici vezi lumea altfel, dar depinde depinde de tine în ce nuanțe te scalzi și ca atare cum receptezi ambientul artistic. Eu m-am simțit atât de bine încât data viitoare când voi mai merge simt nevoia să duc un cadou, așa, ca de mulțumire că am fost bine primită în casa noilor mei prieteni :). A fost o reală infuzie de energie și idei creative pentru mine.
1
Foarte foarte frumoasa! Must go! Daca iti dau materiale sa si pictezi e genial:)
Chiar gasesti materiale sa pictezi…
Super! Asa mi se si pare normal dat fiind profilul si denumirea. Cu atat mai mult ma voi grabi sa ajung.
O sa-ti placa mult!
sii,ca preturi cum e? 😀
E ok. Eu mi-am luat vreo 3 ciocolate calde si am platit 30 lei, fara bacsis 🙂
in acest weekend acolo ma duc. mersi pentru articol <3
Cu drag Ema <3. Sunt sigura ca o sa-ti placa!
un loc unde sa revii cu placere!
Cu siguranta!
Foarte frumos! Si eu coletionez lucruri vechi. Sunt pasionat, ma leaga multe amintiri…
Da, arata bine locul acesta, dar cel important este ca mereu sunt oameni veseli si creativi la Acuarela, deci atmosfera e speciala 🙂