In Artisti, artizani, handmade

Teoria care ar putea schimba istoria artei! Dacă ai ști cum, ai picta un Vermeer?

Aseară butonez telecomanda și ajung pe postul Bloomberg, unde, deasupra datelor despre bursă, văd imaginea unui tablou de Vermeer. Cum așa? Ia stai să văd ce și cum. Așa am aflat despre un film documetar care face furori și stârnește pasiuni. Deși ai crede că e vorba despre Vermeer, unul dintre marii maeștrii ai picturii olandeze, tema filmului se învârte în jurul tehnicii sale de-a picta. De unde această dorință de a demonstra modul cum ar fi putut picta Vermeer? Păi în primul rând pentru că se cunosc foarte puține lucruri despre acest pictor olandez, apoi pentru că după moartea sa a mai trecut două secole până să fie redescoperit și apreciat.

Vedere din Delft

Vedere din Delft

Ceea ce a frapat artiștii și criticii, după redescoperirea lucrărilor lui Johannes Vermeer (1632-1675), au fost cadrele de-a dreptul fotografice, nuanțele incredibil de fidele cu realitatea. Acest pictor a trăit în secolul XVII, iar fotografia a fost apărut secolul XIX (pe la 1840), deci n-ar fi avut cum să se folosească de această tehnică și totuși picturile sale arată ca niște fotografii. David Hockney, pictor, designer și fotograf contemporan englez, a scris cartea Secret Knowledge în care încearcă să deslușească tehnicile vechilor maeștri, o carte în care există și ipoteza conform căreia Vermeer s-ar fi putut folosi de camera obscura. Și uite așa, toate aceste informații l-au provocat pe inventatorul Tim Jenison să încerce să-și folosească cunoștințele în materie de producție grafică video pentru a descifra tehnica lui Vermeer.

Astronomul

Astronomul

poster filmul Tims Vermeer

poster Tim’s Vermeer

Filmul documentar Tim’s Vermeer 2013 (Vermeer-ul lui Tim) este foarte controversat. A stârnit presa, criticii de artă și specialiștii din arte plastice chiar înainte lansare (anunțată pe 31 ianuarie 2014). De ce? Pentru că în filmul documentar inventatorul american, care în viața lui n-a pictat ceva, arată cum ar putea el picta asemenea lui Vermeer. Este interesant că toate picturile lui Vermeer sunt practic din același unghi, pare că s-a folosit de maximum două camere, în care a aranjat decorul, folosind și grupând altfel aceleași obiecte. Tot în perioada în care a trăit maestrul olandez, optica a cunoscut o dezvoltare semnificativă, de unde și ipoteza ca pictorul să se fi folosit de lentile și oglinzi. Inventatorul american Tim Jenison spune că ochiul uman pur și simplu nu poate vedea toate nuanțele, în special cele de gri, și ca atare el crede că pe lângă camera obscura, Vermeer s-ar fi folosit și de oglinzi pentru a reproduce fidel umbrele, culorile, lumina.

Laptareasa

Laptareasa

Tim spune că ideea de-a descoase tehnica lui Mermeer i-a venit într-o seară, când stătea în cadă și făcea baie, după ce citise cartea lui David Hockney, care i-a fost dăruită de fiica lui. Apoi timp de ani de zile a lucrat la acest proiect. Povestind despre teoria lui prietenului său din show biz, acesta a întrevăzut posibilitatea ca descoperirea lui Tim să fie subiect de film. Jenison se aștepta la reacții controversate, dar spune că el nu și-a dorit nimic altceva decât să demonstreze că indiferent de geniu, de talent, de har, un pictor trebuie să aibă și tehnică. El nu și-a propus ca prin acest film să denigreze în niciun fel opera maestrului olandez, ci să arate ingeniozitatea pictorului, să-i inspire pe artiștii contemporani și pe studenții de la arte plastice asupra tehnicilor de pictură.

Femeie tanand o balanta

Femeie tanand o balanta

Indiferent de ceea ce se spune, cum că în film Tim n-a reușit de fapt decât o copie după un poster reprodus după Vermeer, el merită văzut. Eu abia aștept. În plus, filmul ne introduce în misterul și frumusețea creată de mână omului, de această dată a lui Vermeer. Până la vizionare, ți-am postat aici câteva dintre operele cunoscute ale maestrului și trailerul oficial al filmului în care Tim Jenison explică pe scurt care crede el că ar fi fost tehnica folosită de pictorul olandez. Oricum, după ce am văzut trailerul (aici mai jos) și am vizionat interviul cu Tim Jenison de la Bloomberg n-am putut să nu mă întreb: dacă ai ști cum, te-ai apuca să pictezi și tu un Vermeer? 

Scrisoare de dragoste

Scrisoare de dragoste

Paharul de vin

Paharul de vin

Femeie stand langa un cembalo

Femeie stand langa un cembalo

Fata cu pahar de vin

Fata cu pahar de vin

Femeie cu colier de perle

Femeie cu colier de perle

Fata cu cercel de perla

Fata cu cercel de perla

Sursa foto: Wikipedia

14 raspunsuri pentru Teoria care ar putea schimba istoria artei! Dacă ai ști cum, ai picta un Vermeer?

  1. Anca Rusu spune:

    Interesant articolul si frumoase picturi! Inspirational 🙂

    • Adela Parvu spune:

      Sunt superbe picturile! Ai vazut si trailerul Anca?

      • Anca Rusu spune:

        Inca nu, Adela 🙂 sunt inca in pat langa micutul meu Timmy (4 anisori in curand) care a avut o noapte mai agitata, cu febra, si nu prea a dormit. Iti impartasesc parerea mea dupa vizionare 🙂
        Adela, imi plac articolele tale, te admir pentru ce faci si pentru pasiunea si bucuria cu care te implici in fiecare articol, sunt contagioase :)) Bogdan, tamplarul de la Timisoara, alt om grozav pe care il admir foarte mult mi te a prezentat prin articolul pe care l ai scris despre el si i multumesc pentru asta! De atunci, iti urmaresc articolele zilnic si de fiecare data ma bucur si ma inspir din ele! Pot spune ca faci parte din viata mea, zilnic 🙂
        Bucurie si liniste iti doresc!

  2. Mala spune:

    Absolut fascinant!

  3. vasile spune:

    Foarte interesant si frumos. Trebuie sa vad filmul. O zi buna.

  4. Gavrus Angela spune:

    Fascinante creatii, minunat articolul, sper sa vad si filmul.

  5. St spune:

    Multumesc! 🙂

  6. Juli spune:

    Foarte frumos. Mi-a placut mult mult

  7. Anca Rusu a scris si in numele meu complimentele catre Adela. Asa ca ii multumesc Adelei ptr articole si Ancai ptr cum a spus de frumos ce gandesc si eu. Acum despre acest articol cu pictorul fotograf F Interesant ♡♥ si intr-o nota umoristica. The guy is. ♥ A genius. Subiectii lui sant atata de destinsi si nu cu fetele alea ingrozite ca la esafod 🙁 fetele din pozele de la inceputul pana la sfarsitului secolului trecut. Cred ca era nu numai un artist tehnolog exceptional dar si un fin psiholog care putea sa inspire incredere subiectilor si astfel picturile lui iti povestesc o poveste personala nu numai o fata rigida de om surprins intr-o experienta rece, impersonala. Voi incerca sa dau de acest documentar ♡♥♡ Multumesc Adela. Multumesc Anca Rusu ♡♥

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *