adelaparvu.com despre chalet Elvetia decor rustic modern, designer Tino Zervudachi  (10)

In Case, Design Interior

Rustic dar modern, elegant dar neostentativ. Se poate? Da!

Unii designeri pur și simplu gândesc în afara stereotipurilor și reușesc să facă amenajări care ne surprind, care nu pot fi încadrate într-un stil anume. E adevărat că e al naibii de greu să concepi ceva când proprietarul îți spune – știi, noi avem trei copii și ne-am dori o casă caldă, primitoare, cu mult lemn, care să evoce stilul local, dar să nu fie rustică, dar nici pretențioasă, nici prea modernă sau cu detalii luxoase, să fie o casă simplă, dar altfel. Dar când ești un designer foarte talentat, o adevărată vedetă în domeniul tău cum e Tino Zervudachi aceste cereri le iei ca pe o provocare. Casa de față este una de vacanță, ridicată în Elveția, mai exact în Rougemont. Dacă exteriorul clădirii era musai să fie în acordul cu arhitectura locală, adică de tip chalet, așa cum prevede legislația elvețiană, la interior designerul a avut mână liberă.

Tino Zervudachi

Designerul Tino Zervudachi

Fiind o casă de vacanță pentru familie în zona de munte, decorul a trebuit gândit și practic. Spre exemplu trebuia prevăzut un loc pentru echipamentul de schi, un loc de distracție modern pentru băiei cu smart tv sau o bucătărie spațioasă unde să se gătească pentru o familie mare. De asemenea, și livingul trebuia să găzduiască mobilă de ședere cu sufciente locuri nu doar pentru familie, ci și pentru invitații acestora. Designerul s-a trezit că trebuie să decoreze un spațiu generos al camerei de zi, dar care avea tavanul destul de jos. Ca atare a lăsat finisajul din lemn al pafonului la vedere, altfel ar fi micșorat înălțimea camerei dacă se monta un tavan fals. Și folosindu-se de draperii a accentuat verticala camerei.

adelaparvu.com despre chalet Elvetia decor rustic modern, designer Tino Zervudachi  (8)

În zona amplă de zi designerul a folosit culori inspirate de natură. Astfel verdele vivace amintește de vegetația ce îmbracă munții vara, iar albul prezent prin tapișerii și huse evocă vârfurile înzăpezite. Lemnul este prezent din prin finisaje și piese de mobilier, multe dintre ele având un design vintage (anii 50-60). Mi-au plăcut husele mițoase care transformă scaunele metalice, cu design industrail într-unele ce par mai comode și mai prietenoase. Și da, m-a dat pe spate zona șemineului rezolvată atât de elegant, modern și care totuși evocă prin textură și combinație aerul de chalet. În camera băieților tronează la loc de cinste un mega ecran, dar și piese cu design corean, colecționate de către proprietari. Superb rezolvat decorul casei și reușite alăturările între finisaje și materiale rustice cu piese de mobilier, corpuri de iluminat și decorațiuni moderne. Tino Zervudachi nu e degeaba vedetă și nu degeaba s-au scris cărți despre el. Sper să te inspire și pe tine!

adelaparvu.com despre chalet Elvetia decor rustic modern, designer Tino Zervudachi  (2)

adelaparvu.com despre chalet Elvetia decor rustic modern, designer Tino Zervudachi  (12)

adelaparvu.com despre chalet Elvetia decor rustic modern, designer Tino Zervudachi  (1)

adelaparvu.com despre chalet Elvetia decor rustic modern, designer Tino Zervudachi  (10)

adelaparvu.com despre chalet Elvetia decor rustic modern, designer Tino Zervudachi  (7)

adelaparvu.com despre chalet Elvetia decor rustic modern, designer Tino Zervudachi  (11)

adelaparvu.com despre chalet Elvetia decor rustic modern, designer Tino Zervudachi  (3)

adelaparvu.com despre chalet Elvetia decor rustic modern, designer Tino Zervudachi  (5)

adelaparvu.com despre chalet Elvetia decor rustic modern, designer Tino Zervudachi  (15)

adelaparvu.com despre chalet Elvetia decor rustic modern, designer Tino Zervudachi  (14)

adelaparvu.com despre chalet Elvetia decor rustic modern, designer Tino Zervudachi  (4)

adelaparvu.com despre chalet Elvetia decor rustic modern, designer Tino Zervudachi  (13)

adelaparvu.com despre chalet Elvetia decor rustic modern, designer Tino Zervudachi  (17)

adelaparvu.com despre chalet Elvetia decor rustic modern, designer Tino Zervudachi  (16)

adelaparvu.com despre chalet Elvetia decor rustic modern, designer Tino Zervudachi  (6)
Sursa foto: Ideat/ Architectural Digest/ Deko

5 raspunsuri pentru Rustic dar modern, elegant dar neostentativ. Se poate? Da!

  1. Vlad Iepure spune:

    masa aia din busteni e foarte frumoasa…

  2. Irina Anghel spune:

    Cred că este o soluţie de compromis, ca să se respecte tematica. Eu una, nu văd liantul dintre buşteni…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *