Chiar că suntem fraieri câteodată pentru că multe astfel de modele de scaune le cumpărăm din import, când uite, le găsim la noi în țară și la niște prețuri excelente! Am aflat despre această fabrică Phoenix Bucea de la cineva care și-a deschis un local. Mi-au atras atenția scaunele și am întrebat de unde sunt pentru că erau modele colorate, dar care clar aduceau cu designul de acum mai bine de 100 de ani a lui Thonet, doar că evident erau noi. Desigur că abia am așteptat să vorbesc cu cei de la fabrică și așa am aflat povestea ei, o poveste uluitoare, având în vedere că fabrica aceasta există de 134 de ani și a trecut prin vremuri atât de diferite, dar a reușit să supraviețuiască. Acum tradiția este continuată grație familiei David, care a cumpărat fabrica, mai bine zis ce a mai rămas din ea, în urmă cu patru ani. Din 2010 modelelor clasice din lemn curbat li s-au alăturat noi tipuri de scaune concepute de fiica proprietarului Andreea David, de profesie arhitect și specializată în design de mobilier. Dar hai să încep cu tatăl ei Emil David, un om hotărât și un caracter incredibil, un exemplu pentru noi toți.
L-am întrebat pe domnul Emil David cum a ajuns să facă producție la Bucea și mi-a răspuns „Nu vreți să știți”. Desigur că am insistat, deși după ce mi-a zis motivul am rămas câteva secunde bune fără grai. „N-am vrut să dau șpagă, doamnă și așa am ajuns la Bucea”. Cum adică? Adică avea o firmă de producție mobilier de joacă pentru copii, mobilier urban și de exterior din lemn și firma exista în Cluj-Napoca. La un moment dat i s-a cerut șpagă din partea fostului primar Apostu, dar domnul David a refuzat. A refuzat în așa măsură încât s-a gândit să-și vândă afacerea și să se mute din țară. A fost scârbit. Oricum, în perioada de după reunuțarea la activitatea cu mobilier de exterior dorința de a pleca din Cluj-Napoca a fost fermă. Știa de Bucea, dar nu știa dacă mai există fabrica. Domnul Emil David spune că în țara asta sunt puțini cei care se înghesuie să producă ceva, așa că a fost ușor să liciteze pentru fabrica pe care a găsit-o în ruină, în insolvență. Mai greu a fost cu creditul de peste un milion de euro necesari pentru acoperirea cheltuielilor și pentru retehnologizare. Însă nu s-a lăsat, domnul David spune că dacă bagi plugul în brazdă trebuie să ieși la celălalt capăt, iar el cu siguranță este genul acesta de om.
La Bucea și-a găsit locul, deși călătorește mult prin țară după lemnul de fag din care se produc piesele de mobilă de aici. I-a spus fabricii Phoenix pentru ca să nu uite menirea pe care și-a asumat-o – de a ridica din cenușă această fabrică, de-a continua tradiția începută în 1880 Timar Laszlo, localnic din Bucea, un sat situat în nordul județului Cluj. Deși când a preluat fabrica aflată în insolvență cea mai mare parte din utilaje fusese furată efectiv, Dumnezeu l-a ajutat pentru că a găsit un catalog original a lui Thonet, cu schițele detailalte ale multor scaune, schițe pe baza cărora n-are cum să de-a greș în privința calității produselor și a respectării designului original.
În acest moment creațiile lui Thonet sunt libere de copyright fiind parte a patrimoniului UNESCO, deci cine e în stare mai poate produce modelele sale. Însă sunt puțini cei care produc așa ceva. De ce? Pentru că procesul tehnologic de curbare al pieselor presupune timp. Durează între 30-45 de zile pentru ca un singur scaun să poată fi produs. Cu lemnul nu te joci, trebuie să ai răbdare și să-ți dea voie să-l curbezi, nu-l poți forța. De aceea, grație calității, de la Bucea multe scaune ajung să fie importate inclusiv de către chinezi, asta pe lângă japonezi, francezi, australieni, americani, germani sau englezi. Circa doar 1% din producție ajunge în România, restul merge la export. Domnul Emil David spune că i-ar plăcea să vândă mai mult în țară și eu cred că va reuși pentru că uite, eu abia acum am aflat despre ele, dar sunt convinsă că aflând și tu vei da vestea mai departe. În plus, sunt frumoase, durabile, rezistente și excelente ca preț. Poți să crezi că un scaun are prețul cuprins între 100 și 200 lei? Sau că un cuier dintr-acela curbat este mai puțin de 350 lei? Îți spun eu că e super preț! Piesele astea le lași moștenire!
Mi-a plăcut foarte mult faptul că alături de Emil David s-au implicat și fiicele lui, Andreea, care este arhitect și Bianca, artist plastic. Le place fabrica și vor să redea renumele de altădată. Împreună ele nu doar că concep modele noi, dar se ocupă și de amenajări interioare. Multe localuri și hoteluri apelează la serviciile lor de amenajare interioară, unde evident se regăsesc piesele de la Bucea Phoenix. Și fac și amenajări rezidențiale, deci locuințe. Își doresc ca pe viitor să existe acest lanț complet de la creație, producție la implementarea proiectelor. Până atunci însă își ajută tatăl, mențin relația cu cliențiilor, sunt implicate în faza de creație și printre picături încearcă să facă și comunicare pe pagina de Facebook, să conceapă cataloagele și să asigure prezența la târgurile de profil. E multă muncă, dar o fac cu drag și aș zice chiar cu un soi de încăpățânare. Într-o țară unde sunt puțini cei care produc, familia David vrea să demostreze că se poate, și nu doar asta, ci că se poate la cele mai înalte standarde.
Eu îi admir foarte mult pe astfel de oameni pentru că-mi pot închipui cât de greu este. De ce spun asta? Pentru că mulți dintre noi suntem angajați, dar nu și întreprinzători, nu suntem pe picioarele noastre. Ne-am obișnuit să luăm un salariu fără să știm ce taxe existăîn spate, care e de fapt și de drept adevărata relație cu statul. Domnul David Emil s-a trezit la puțin timp după ce a redeschis fabrica cu un control ca să verifice, spre exemplu, dacă are plan de apărare împotriva meteoriților. Pe bune? Așa încurajezi producția din țara asta punând piedici de genul acesta?
Îl apasă și creditul de la bancă, dar cred cu tărie că lucrurile nu pot fi decât în direcția bună. Va reuși să achite acest credit, va reuși să ajungă și pe profit și îi doresc din suflet asta! De ce? Pentru că știu că următorul său plan este să deschidă o școală de meserii în Bucea, tâmplari adevărați și specializați în piese de lemn curbat. Deci omul acesta nu doar că n-a plecat din țară, în ciuda dezamăgirilor, dar a pus pe roate o fabrică cu tradiție și se gândește să facă și mai mult, să deschidă o școală de meserii. Pentru mine e un exemplu și de acum încolo am să te țin la curent cu noutățile pe care Phoenix Bucea le va scoate pe piață. Dacă vrei să vezi toate modele de mobilier intră pe site-ul phoenixbucea.ro, vezi pagina de Facebook. Sper să-ți prindă bine informațiile acestea!
Nici nu stiam ca scaunele (4) din pod, se numesc atit de pompos,Thonet. Brusc au fost ridicate la rang nobiliar. Oricum le dadusem jos din pod (unul a avut nevoie de o mica interventie, ii zburasera doua suruburi) ca sa le vopsesc intr-o culoare vesela pentru bucatarie. Acum parca-mi sunt si mai dragi. Glumesc, stiu ca nu sunt valoroase, in fiece casa gaseai asa ceva dar subrezenia actualelor scaune m-a facut sa ma orientez spre ele.
Tare-mi place site-ul tau si sper sa poti aduce spre stiinta noastra, tot mai multe afaceri ale romanilor.
Niko sunt valoroase pentru tine si asta conteaza cel mai mult! Sa stii ca si eu sunt foarte fericita ca pot sa scriu despre asemenea afaceri!
Adela,
Sunt superbe scaunele, imi pare rau ca am cumparat si nu imi mai trebuie…. dar voi transmite si prietenilor acest articol.
Lasa Ioana ca nu stii cand ai nevoie de unele noi 🙂
super eu de mult caut astfel de scaune…….
Foarte frumoase!
Ma bucur ca sunt oameni priceputi care au curajul sa-si realizeze visurile , traiasca familia Thonet, am si eu un orfan din aceasta familie ramas din Frizeria bunicului ;iacum face pereche cu masina de cusut Singer a bunicii
Frumos cuplu ai acasa Magda 🙂
Jos palaria pentru domnul David si familia sa! Cu siguranta eu ma voi numara printre clientii lor 🙂
Un balansoar mi-ar trbui si mie pe balcon dar nu am vazut sa aibe
Eu zic sa suni si sa intrebi Dan 🙂 Am inteles ca pot face si pe comanda 🙂
Buna ziua,
Am văzut cam târziu articolul și comentariul dvs. Un balansoar vă poate face domnul Chișmore (care nu are site de prezentare ca și cei de la Bucea dar calitatea nu e mai prejos) și îl puteți contacta la numărul: 0743010927.
O zi frumoasă!
foarte frumoase!
le voi populariza printr prieteni.
Toata stima pentru omul care a avut curaj sa nu renunte la munca lui si la tara si coloana vertebrala si a infruntat capusele politice!
Si mie mi-a placut de el Silvia! Astfel de oameni merita sa fie promovati si cunoscuti! Iti multumesc ca ma ajuti sa facem asta!
Mi-au placut intotdeauna aceste scaune.Nu am avut niciodata dar acum stiu de unde le pot cumpara.Toata stima pentru Domnul David si familia dumnealui!Pe tine Adela stii ca te admir pentru munca ta. Spor in toate voua!
Si mie imi plac aceste scaune, care nu doar ca rezista, dar parca sunt mai frumoase odata cu trecerea timpului. Si da, domnul David chiar merita stima noastra! Si eu te apreciez si iti multumesc pentru ca esti alaturi de mine draga Mariana!
Felicitari autoarei articolului si curajosului intreprinzator. De 1 an de zile ma „chinui” sa reconditionez/vospsesc 3 piese de acest gen. Acum, am primit un mare sprijin cu acest articol !!!!
Ma bucur din tot sufletul daca ti-am putut fi de ajutor Dan! Si multumesc pentru aprecieri!
Ma bucur nespus ca exista acest om cu aceasta fabricuta in care se fac scuane atat de frumoase si care au un aer boem asa cum le stiu eu de cand eram copil.foarte frumoase si foarte elegante.Felicitari dlui David.Sunt superbe.
Faceti reclama scaunelor de la Bucea dar nu este singura fabrica din tara unde se produc scaune Thonet.Deocamdata Dl. David se chinuie sa faca scaunele curbate dar cu pierderi mari cum se vede din rezultatele financiare pe anii trecuti.
Nu vreau sa apara ca o lauda dar in Romania cel mai mare producator de scaune Thonet este Mobirom Caransebes.
Ovidiu Roman
Presedinte C.A. SC Mobirom SA
0745230594
Induiosatoare poveste!
D-lui David ca la orice cetatean al Clujului i se cere mita de catre primarul Apostu si nevrand de unde sa dea este nevoit sa ia drumul haiduciei prin codrii Bihorului.Aici gaseste o preafrumoasa fabrica la Bucea unde vrea din rasputeri sa faca scaune curbate dar nu-l lasa protectorii de meteoriti….
Comentariul tau este si el induiosator Radu, dar imi inchipui ca daca ai fi fost producator sau ai fi lucrat pe cont propriu nu l-ai mai fi facut la modul asta 😀
Dumnezeu sa le dea sanatate si putere de munca acestor oameni minunati! Sunt asa de bucuroasa ca pe viitor o sa pot achizitiona aceste piese de mobilier chiar de langa Cluj: scaunele sunt modelul meu preferat, iar un astfel de cuier imi doresc de mult timp pentru numeroasele mele esarfe. Multumesc Adela pentru munca ta si mai ales pentru entuziasmul cu care o faci!
Bravo Domnule……curat curaj. SUCCES!
Felicitarile sunt de prisos! Tot ce faci este exceptional. Chiar cautam un producator de scaune HoReCa pentru site-ul meu si ma bucur ca am gasit acest articol.
Multumesc pentru articolul acesta si implicit multumiri si celor precum domnul Emil David care intradevar sunt exemple de urmat, exemple insa tot mai rare.
Am dat peste acest articol cautand scaune pt bunica mea care are in casa mobilier vechi. Initial m-am gandit sa le reconditionez pentru ca mie imi placeau si erau foarte comode (scaune din acelea cu arc, nu cred ca sunt Thonet dar ceva asemanator) dar cum in provincie greu mai gasesti un priceput al acestei indeletniciri am admis ca poate e cazul sa le inlocuiasca. Ca absolvent de arhitectura am fost speriat insa de intentiile familiei care au de gand sa cumpere niste scaune banale din comert, de la nu stiu ce hypermarket „specializat pe mobila” si cum mi-am adus aminte ca studiasem ceva despre Thonet pe la un curs de mobilier si am inceput sa caut si sa caut pana slava Domnului ca am dat de articolul tau!
Inafara de faptul ca acum stiu de unde o sa cumpar scaune pentru a pastra armonia casei bunicii mi se pare foarte interesant articolul si sper in continuare sa cauti si sa gasesti genul acesta de subiecte cu suflet si care sa arate ca se poate si la noi. Poate ai prind curaj si ceilalti, caci eu unu m-am simtit reconfortat sa vad ca mai sunt oameni cu bun simt, bun gust si in general minte sanatoasa.
Piese de mobilier de la aceasta fabrica a unor oameni minunati,ne bucura si ne incalzeste sufletul in locuinta noastra din Belgia. Purtam un respect deosebit unor oameni care fiind doborati(de sistem,de influente si interese),se ridica si mai puternici si mai ambitiosi! Un „Jos Palaria”,acestei familii si colectivului ce il conduc!
Si mie mi-a placut de ei Gabi. O familie frumoasa!
sr David muito interessante seu trabalho me envie preço de seus artigos um abraço
Tot respectul pt.aceasta familie care duce traditia mai departe,dar sper ca D-ul David are grija si de oamenii care produc aceste minunate produse sa fie multumiti cu venitul pe care il realizeaza.Mentionez ca am muncit 20 de ani intr-o astfel de fabrica la Pancota jud.Arad dar din pacate astazi este o amintire,datorita unor interese meschine