KIKA
adelaparvu.com
recomandă kika.ro
KIKA
adelaparvu.com despre casa mica cu acoperis din plante, casa in stil japonez, design David Coulson, Foto Debra Brash (23)

In Amenajari Gradina, Case, Design Interior, Gradina

După o vizită în Japonia, un arhitect a conceput o bijuterie de casă. Mică și cu grădină pe acoperiș

Știi, de multe ori un loc, o excursie, o persoană, o carte ne poate influența mai mult decât credem. Frumosul pe lumea asta sădește semințe în mintea și sufletul nostru, semințe care, la timpul potrivit, germinează sub forma unor proiecte cu adevărat unice. Arhitectul canadian David Coulson este pasionat de construcții din lemn. Dintotdeauna a fost fascinat de ele, căci i-au rămas în memorie zilele copilăriei petrecute în căsuțele din copaci. A visat cumva la o astfel de casă și când a ajuns adult, dar n-a avut timpul, oportunitatea sau motivul pentru care să o facă. În schimb, de-a lungul anilor s-a concentrat pe tehnicile tradiționale de construcție în materie de clădiri din lemn, dar mereu cu ochii după inovații. Crede în simplitate, în eleganța soluțiilor găsite de vechii meșteri de peste tot în lume. Și a reușit să încapsuleze asta în această căsuță, gândită inițial ca un studio, ca un atelier. Dar hai să-ți spun mai multe.

adelaparvu.com despre casa imica cu acoperis din plante, casa in stil japonez, design David Coulson (4)

De când eram mică mama mea îmi spunea că simplitatea e greu de obținut, că spre exemplu o rochie bine croită nu știe să o facă oricine, că e mai ușor să maschezi defectele cu volane, cu acesorii aplicate. N-am înțeles prea bine ce vroi să-mi spună, dar pe măsură ce trece timpul, de fiecare dată când descopăr proiecte de arhitectură care te uimesc prin simplitate, îmi dau seama câtă dreptate avea. David Coulson nu face case spectaculoase, ci incredibil de elegante, de o simplitate debordantă, unde detaliile sunt la vedere și sunt atât de bine executate încât te provoacă să te întrebi cum de a reușit. Casa de față a fost un proiect care a copt mult timp în mintea sa. N-a fost ceva deliberat, programat, dar cumulul experiențelor sale a contat.

Arhitectul David Coulson

Arhitectul David Coulson

A avut ocazia să viziteze Japonia, unde fetele sale au studiat la facultate, și unde și-a propus să facă o excursie și să descopere hanurile vechi. În vechiul oraș montan Takayama clădirile din lemn din perioada Edo, adică de pe la 1600, care erau fie hanuri, fie casele producătorilor locali de sake, l-au impresionat profund. Japonezii nu foloseau niciun fel de tratament pentru lemn și totuși lemnul clădirilor lor a rezistat peste 400 de ani. Secretul? Instrumentele lor erau atât de ascuțite, de perfecte încât nu distrugeau, nu zdrobeau celulele lemnului. Ca atare, n-avea unde să se dezvolte mucegaiul sau să existe locuri în care clădirile să absoarbă apa. Coulson spune că tehnica asta consideră a fi cea mai verde, cea mai eco metodă de prelucrare a lemnului pe care a întâlnit-o vreodată.

adelaparvu.com despre casa mica cu acoperis din plante, casa in stil japonez, design David Coulson, Foto Debra Brash (4)

Dar nu doar această excursie și aceste informații l-au motivat să ridice pe proprietatea sa casa de față. Lucrările arhitectului renascentist Andrea Palladio (1508-1580), considerat unul dintre cei mai influente figuri ale arhitecturii occidentale, pe care le-a văzut în cartea The Perfect House scrisă de Witold Rybczynski l-au marcat. Proporții desăvârșite, o viziune clară și o eleganță fără cusur pe care Palladio le-a încapsulat în proiectele sale acum mai bine de 500 de ani, clădiri care nu doar că rezistă, dar sunt parte a patrimoniului UNESCO și servesc ca exemple și în ziua de azi. Apoi Coulson a fost și în Mexic, unde a constatat cu surprindere că în multe clădiri de tip hacienda sunt folosiți bușteni de lemn din Canada. Și-a spus că dacă mexicani sunt în stare să transporte și să folosească atât de bine acești bușteni, cu siguranță lui îi va fi mai ușor, avându-i aproape.

adelaparvu.com despre casa mica cu acoperis din plante, casa in stil japonez, design David Coulson, Foto Debra Brash (2)

Și uite așa ideile s-au acumulat și au fost combinate și traduse în proiectul casei atelier. În urmă cu 25 de ani David și soția sa Ulla au decis să se mute aproape de orașul Duncan, în British Colombia, unde clima este mult mai prietenoasă decât în Barkerville, situat în zonă montană și unde zăpezile i-au cam deprimat. Aici, în Duncan, propietatea generoasă de 8000 de mp includea și o casă veche pe care au restaurat-o și modernizat-o. David și-a deschis biroul de arhitectură, care numără 20 de angajați și s-a specializat în construcții de lemn. Soția sa a fost peisagist, dar între timp s-a retras din activitate. Dar după excursiile și experiențele trăite și-au spus că merită să materializeze proiectul pe care David îl cocea de mult timp. Așa a luat naștere în 2011 casa de 82 de metri pătrați, gândită inițial ca și atelier, birou, dar care a devenit locul lor preferat. Ei spun că se simt aici ca în vacanță. Și n-ai cum să nu-i crezi.

adelaparvu.com despre casa mica cu acoperis din plante, casa in stil japonez, design David Coulson, Foto Debra Brash (24)

Clădirea este simplă, dar ingenios gândită. Ferestrele generoase îți dau impresia că interiorul este invadat vegetația abundentă ce înconjoară casa. De la interior, un alt rând de ferestre mici, situate sub plafon, de formă dreptunghiulară lasă părți din grădina de pe acoperiș să se întrevadă. David a folosit plăci de piatră și ciment pentru pardoseală, o bună parte din mobilă, în special cea de bucătărie, este din placaj de bambus, un material pe care-l adoră, iar separarea între zona de zi și cea de noapte a făcut-o cu uși japoneze shoji și hârtie washi, dar care față de cele tradiționale au model traforat pe ambele fețe. Zona de zi are un living și bucătărie deschisă, bucătărie care adăpostește și locul pentru planșetă. Dormitorul a funcționat temporar ca și birou al Ullei, dar acum este exclusiv cameră de odihnă. Baia este dotată cu tot ce-i trebuie, dar David a gândit-o cu o cabină de duș care are o banchetă zidită. De la o anumită vârstă el spune că-ți dorești să poți sta comod sub duș.

adelaparvu.com despre casa mica cu acoperis din plante, casa in stil japonez, design David Coulson, Foto Debra Brash (15)

Casa impresionează și prin poziționarea ei în teren, fiind înconjurată din toată părțile de vegetație. Da, inclusiv pe acoperiș David a proiectat și și-a materializat visul unei grădini suspendate, iar accesul la ea se face prin intermediul unei scări din fier, una recuperată de la o clădire veche. Grădina abundă în bambus, o plantă care poate fi adaptată cu succes și la noi și care crește repede, oferind o imagine exotică și proaspătă. Este cu adevărat o casă deosebită, iar ea s-a bucurat de aprecieri în așa măsură încât David a vândut proiectul ei pentru alte trei familii care și-au dorit o replică exactă a acesteia. Mi-a plăcut și mie proiectul tocmai pentru că este simplu, eficient, elegant și prietenos mediului, dar mai ales că a luat naștere în urma unor experiențe proprii și că încapsulează înțelepciunea și tradițiile din mai multe zone ale lumii, unele care au trecut testul timpului, dar care au prins viață și au fost împletite într-un mod unic de către David. Uite, te lasă să te bucuri de imagini. Sper să te inspire și pe tine!

adelaparvu.com despre casa imica cu acoperis din plante, casa in stil japonez, design David Coulson (3)

adelaparvu.com despre casa mica cu acoperis din plante, casa in stil japonez, design David Coulson, Foto Debra Brash (25)

adelaparvu.com despre casa mica cu acoperis din plante, casa in stil japonez, design David Coulson, Foto Debra Brash (22)

adelaparvu.com despre casa mica cu acoperis din plante, casa in stil japonez, design David Coulson, Foto Debra Brash (12)

adelaparvu.com despre casa mica cu acoperis din plante, casa in stil japonez, design David Coulson, Foto Debra Brash (20)

adelaparvu.com despre casa mica cu acoperis din plante, casa in stil japonez, design David Coulson, Foto Debra Brash (1)

adelaparvu.com despre casa mica cu acoperis din plante, casa in stil japonez, design David Coulson, Foto Debra Brash (23)

adelaparvu.com despre casa mica cu acoperis din plante, casa in stil japonez, design David Coulson, Foto Debra Brash (26)

adelaparvu.com despre casa imica cu acoperis din plante, casa in stil japonez, design David Coulson (5)

adelaparvu.com despre casa mica cu acoperis din plante, casa in stil japonez, design David Coulson, Foto Debra Brash (19)

adelaparvu.com despre casa mica cu acoperis din plante, casa in stil japonez, design David Coulson, Foto Debra Brash (16)

adelaparvu.com despre casa mica cu acoperis din plante, casa in stil japonez, design David Coulson, Foto Debra Brash (13)

adelaparvu.com despre casa mica cu acoperis din plante, casa in stil japonez, design David Coulson, Foto Debra Brash (7)

adelaparvu.com despre casa imica cu acoperis din plante, casa in stil japonez, design David Coulson (2)

adelaparvu.com despre casa mica cu acoperis din plante, casa in stil japonez, design David Coulson, Foto Debra Brash (21)

adelaparvu.com despre casa imica cu acoperis din plante, casa in stil japonez, design David Coulson (1)

adelaparvu.com despre casa mica cu acoperis din plante, casa in stil japonez, design David Coulson, Foto Debra Brash (11)

adelaparvu.com despre casa mica cu acoperis din plante, casa in stil japonez, design David Coulson, Foto Debra Brash (8)

adelaparvu.com despre casa mica cu acoperis din plante, casa in stil japonez, design David Coulson, Foto Debra Brash (9)

adelaparvu.com despre casa mica cu acoperis din plante, casa in stil japonez, design David Coulson, Foto Debra Brash (18)

adelaparvu.com despre casa mica cu acoperis din plante, casa in stil japonez, design David Coulson, Foto Debra Brash (17)

adelaparvu.com despre casa mica cu acoperis din plante, casa in stil japonez, design David Coulson, Foto Debra Brash (10)

adelaparvu.com despre casa mica cu acoperis din plante, casa in stil japonez, design David Coulson, Foto Debra Brash (14)

adelaparvu.com despre casa mica cu acoperis din plante, casa in stil japonez, design David Coulson, Foto Debra Brash (6)

adelaparvu.com despre casa mica cu acoperis din plante, casa in stil japonez, design David Coulson, Foto Debra Brash (5)

adelaparvu.com despre casa imica cu acoperis din plante, casa in stil japonez, design David Coulson (3)

9 raspunsuri pentru După o vizită în Japonia, un arhitect a conceput o bijuterie de casă. Mică și cu grădină pe acoperiș

  1. Magda spune:

    Ma incanta, mi se pare perfect

  2. Mihaela spune:

    Ce mult imi place!
    Oare ce rol au lanturile atarnate pe exteriorul casei? Nu cred ca doar estetic. Poate pentru directionarea surplusului de apa din gradina suspendata?
    Mi-a ramas in minte fraza despre bambus: „Grădina abundă în bambus, o plantă care poate fi adaptată cu succes și la noi și care crește repede, oferind o imagine exotică și proaspătă”. Duncan se gaseste intr-o zona cu climat oceanic. Asta inseamna umed, fara excese termice. Colegul tau de blog are ceva informatii daca chiar s-ar putea adapta la noi vreo specie de bambus?
    Multumesc!

    • Adela Parvu spune:

      Buna Mihaela! Sa stii ca exista specii de bambus care pot fi adaptate la noi. Am sa-l rog pe Carli sa ne spuna exact care. Eu am vazut in Italia, in Nord langa lacul Como in gradinile de acolo bambus de 6 metri. Deci se poate si intr-o clima temperata, cu ierni reci 🙂

  3. […] cultivarea legumelor. Mi-a plăcut la nebunie grădina de față ce înconjoară casa arhitectului David Coulson. Este o casă veche, din lemn, recondiționată, dar parcă ea apare și mai șarmantă în […]

  4. […] suprapuse. A achiziționat proprietatea și împreună cu soțul ei s-a apucat de construit o casă cu trei niveluri realizată din piatră, metal (tâmplărie de oțel și acoperiș din cupru) și […]

  5. […] interior, casa fiind construită într-o zonă cu climă caldă, respectiv în regiunea Okanagan, British Columbia, din Canada. Arhitectul Henry Yorke Mann este dedicat ideii de locuințe prietenoase mediului, așa […]

  6. […] iar mai departe locul de ședere este acoperit cu o pergolă, continuat cu o mică căsuță de grădină pe acoperișul căreia sunt plante. Practic, e un joc de volume și texturi excelent creat pentru a aduce dinamism, diversitate, dar […]

  7. […] sunt dispuse livingul, bucătăria și sufrageria, iar la etaj sunt dormitoarele, terasa și un spațiu de lucru multifuncțional, căci aici se adună deseori familia pentru a viziona împreună filme. A ales ca totul să fie […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *