Desigur că mi-a atras atenția aici bucătăria excelent orhganizată, dar care are o mobililă ce îndeplinește și un rol decorativ în ansamblul locuinței. Da, corpurile de mobilier suspendate sunt îmbracte cu folii speciale ce reproduc interesant părți din celebra pictură „Sărutul” a lui Gustav Klimt. Și nu e deloc întâmplatoare alegerea. Aici locuiește un cuplu de tineri, iar proprietara este pasionată de lucrările artistului austriac. Și-a dorit ca în noua ei locuință amprenta acestuia să fie cât mai prezentă. Designerițele de la biroul Pink Pug Design au căutat să vină cu idei funcționale, să facă micul apartament mai organizat, dar să și integreze ingenios reproduceri după Klimt. N-au ales un fototapet, ci această soluție cu bucătăria. De asemenea, merită să observi iluminatul artificial în locuință. Fiind mică au creat corpuri încastrate cu LED-uri la nivelul plafoanelor ca totul să fie bine luminat, dar să nu încarce spațiul cu lustre care atârnă. Hai să-ți spun mai multe despre amenajare.
Când spui 48 de metri pătrați și două camere poți să-ți dai seama că spațiul nu e deloc mare pentru două camere. Dimpotrivă, totul e mic și înghesuit. Fiind vorba despre un bloc construit în anii 50 în Lodz aș putea spune că e similar celor de la noi ridicate confort II sau chiar III. Structura blocului a permis remodelarea spațiului, așa că designerițele s-au orientat către un stil minimalist, unde totul să fie funcțional și la îndemână, să mărească spațiile de depozitare și să amplifice lumina naturală în apartament pentru ca acesta să pară mai spațios. Au prevăzut dărâmarea pereților dintre bucătărie și camera de zi, ca și desființarea ușilor interioare a camerei de zi și a bucătărie care dădeau înspre micul hol. Acum acesta este separat de un zid parțial, ce ascunde livingul, dar lumina pătrunde și aici. Singurele uși interioare care au rămas sunt de la dormitor și baie.
Cum să faci un apartament minimalist să devină cald și plăcut? Designerițele s-au gândit evident la culori. Au ales o paletă cromatică restrânsă ca să nu încarce vizual prea mult – gri, maro (textură lemn), alb și galben. Deci pe un fundal neutru cum e griul și albul – galbenul cald și textura lemnului (prezenț ca parchet și în piese mobilă) ar veni să ofere senzația de confort și o imagine familiară. De asemenea, covoarele simple, împletite sporesc senzația de căldură. Și pentru că tot au deschis livingul către bucătărie, deci era mereu la vedere și-au dat seama că acolo e locul cel mai bun pentru expunerea reproducerilor după Klimt. Astfel au păstrat livingul neutru, minimalist, curat, dar au venit cu explozie de culoare și decoruri prin foliile aplicate pe un mobilier cu forme clar geometrice. Au scos din anonimat și bucătăria, care nu mai e seacă, dar au adus un plus de culoare și către living, unde spațiul ar fi părut încărcat cu o reproducere de dimensiuni mari. Au rămas astfel fidele temei dorite de proprietari, dar au venit cu propriile idei. Mie mi-a plăcut soluția lor. Sper să te inspire și pe tine!
Superb! Mereu m-am intrebat cum s-ar aplica Klimt intr-un decor modern. I-m a big fan of him 🙂
Kisses,
Mihaela
Ma bucur daca ai gasit aici inspiratie Mihaela!