Îți mărturisesc faptul că am parte de multe coincidențe în viața mea și îmi place să cred că nu e deloc întâmplător. Acum câteva zile m-a rugat Violeta Călin, o doamnă profesoară inimoasă din Tutova, județul Vaslui, să o ajut cu câteva recomandări (poate și firme care ar fi dispuse pentru sponsorizări) pentru a face școala din satul unde predă mai frumoasă, căci spunea cum ea le vorbește copiilor de genuri lirice, iar copii n-au baie deloc, iar sala de clasă arată deplorabil, iar după doamna profesoară, la nici două zile, mi-a scris arhitecta Adina Buzea să-mi spună despre o sală de clasă de care s-a ocupat la cererea părinților.
Înainte de orice, vreau să-ți spun că eu cred cu tărie în educație! Cred că fiecare copil are dreptul la educație, iar noi ca și adulți trebuie să facem tot ce ne stă în putință pentru a-i ajuta pe toți copiii în această privință, adică și pe cei care nu sunt ai noștri. Și da, când un copil are o școală unde îi este drag să meargă sau are acasă un loc de studiu plăcut amenajat, el va fi mai doritor să răsfoiască paginile cărților sau paginile de internet pentru a afla răspunsurile care-l frâmântă și a descoperi lumea. Noi trebuie să ne învățăm copiii cum să învețe, dar asigurându-le condițiile necesare. Iar amenajarea reușită a unui spațiu este o lecție despre decență, despre normalitate, una care va fi dusă mai departe de către cei mici.
Mi-a plăcut mult proiectul arhitectei Adina Buzea pentru că am văzut dincolo de ambient preocuparea părinților. Îmi place să cred că există acum o generație de părinți dispusă la eforturi și sacrificii pentru educația copiilor. Când ai grijă de copiii unei țări ai grijă de viitorul acelei țări! Și de unde începe țara? Uite, dintr-o sală de clasă, adică începe cu propriul tău copil. Fiecare dintre noi suntem parte a acestui popor și chiar dacă pare că o sală amenajată cu banii părinților este doar spre binele propriilor copii, află că aceste dotări rămân acolo și pentru cei ce urmează în anii viitori. Îmi mai place proiectul acesta și pentru că un grup de părinți au înțeles că e nevoie de un specialist care să le organizeze și să le ambienteze spațiul. Da, se poate! Și îți spun și povestea despre cum s-a putut.
În primul rând, părinții copiilor din clasa pregătitoare de la o școală din București, și-au dat întâlnire înainte de începerea școlii și au propus o ședință comună. Excelentă decizie din start! Deci nu după ce începe școala, ci înainte. Așa au constat că sala de clasă nu era organizată cum trebuie și nu avea dotările necesare. Una dintre mame știa de arhitecta Adina Buzea și a propus ca pentru un ambient bine conceput și costuri clare ținute sub control să apeleze la ea. Un alt părinte s-a oferit să vină cu o echipă de meșteri, având o mică firmă de amenajări, și ceilalți au spus că ajută și ei cum pot. Arhitecta a făcut repede planul de reorganizare al clasei pentru un tarif e adevărat mai mic decât percepe în mod normal. Ca să fie explicat ușor a creat și un panou cu idei de amenajare (culoare pereți, amplasare mobilier) și o listă de cumpărături cu cele necesare, după ce a vorbit și cu doamna învățătoare. S-a ajuns la un cost de circa 5000 lei care a însemnat circa 148 lei din partea fiecărui părinte, fiind 34 de copii în clasă. Suma aceasta a fost folosită pentru finisaje și manoperă finisaje (zugrăveală, pardoseală), mobilier de depozitare (de la Ikea) și pentru colț de lectură, plus decorațiuni (rulori la ferestre, perdele, etajere pentru desene și rame pentru desene, figurine pentru pereți, clipsuri pentru perdele etc).
Am aflat de la arh. Adina Buzea că mai nou sălile de clasă trebuie să aibă și colțuri tematice, așa că s-a gândit ca în locul unor simple poze cu anotimpurile, spre exemplu, să propună un grup de copaci care să simbolizeze asta. Apoi, pentru colțul de lectură a prevăzut trei fotolii puf între cele două etajere generoase care adăpostesc rechizitele și cărțile celor mici, tocmai ca să le fie mai la îndemână. De asemenea, în locul cuierului clasic de sală de clasă a prevăzut un panou din PAL alb cu suporturi colorate, care să arate frumos și fără și cu haine pe el. În plus, panoul împiedică murdărirea hainelor ude de la zugrăveală. A ales o nuanță odihnitoare de verde, iar pentru ferestre a propus rulouri într-un mov foarte pal pentru fiecare ochi de geam, astfel încât lumina să poată fi ajustată după nevoile celor mici. Pentru zona catedrei a propus un mic mobilier pentru depozitare în spatele mesei pentru imprimantă și laptop, dar și pentru materialele didactice necesare doamnei învățătoare. Tablele au fost poziționate astfel încât să poată servi și pentru proiecții video.
Adina Buzea spune că sunt prea puțini arhitecți care vor să se implice pentru proiecte mici, cum ar fi cazul de față o sală de clasă, dar ea crede că dacă este specialist e de datoria ei să-și folosească cunoștințele spre binele celorlalți. Mai în glumă mai în serios, Adina Buzea spune că nu a făcut o sală de clasă doar pentru niște elevi, ci și pentru viitori clienți. Și are dreptate pentru că atunci când un copil învață că pentru ambientarea plăcută a spațiului ai nevoie de un arhitect sau un designer, când va ajunge mare nu va mai resimți presiunea de-a lua singur decizii în privința asta.
Am mai spus-o și o mai spun – suntem ca într-un stup de albine, fiecare cu treaba lui, dar legați unii de alții. N-avem cum să ne pricepem la toate, dar avem cum să ne pricepem să-i găsim pe cei de care avem nevoie. Părinții acestor copii, poate fără să-și dea seama, i-au învățat prin reamenajarea acestei clase multe lucruri: cum să iei decizii, cum să nu te mai vaiți, ci să treci la treabă, și cum poți face un lucru repede și bine în echipă și cât de important este să apelezi la un specialist ca totul să fie funcțional, corent și plăcut. Da, și-au unit forțele și a rezolvat în cinci zile totul, două zile cu proiectarea (arh.Adina Buzea tel 0723 307 633, Facebook), trei zile cu execuția. Spune și tu dacă n-a ieșit frumos. Sper să te inspire și pe tine!
Articolul tau,Adela,imi trezeste o multime de amintiri neplacute despre meseria de dascal in Romania,despre lipsurile sistemului nostru de invatamant,despre usile inchise in nas,despre drepturile furate ale viitoarelor generatii…dar si amintirea momentelor frumoase petrecute in compania unor copii minunati.Ma bucur ca noile generatii de parinti sunt mult mai interesate de educatia copiilor decat erau in urma cu 10ani,dar ma intristeaza atat de mult ca cei de sus inca nu su inteles de ce anume depinde viitorul acestei tari.
Adela, poate nu o sa ma crezi, dar in 1955 cand am intrat la scoala , asa aratau toate clasele 1 4. Aveam tablouri pe pereti, cuierele erau in parte colorate, singurul lucru care era diferit bancile, stateam cate 3 intr o banca, dar aveam loc destul fiecare. In timp au inceput sa dispara tablourile, hartile, picturile care erau facute de noi la orele de lucru manual. La acel timp a fost scoala rusa, apoi Dr,.Petru Groza, Liceul 28, actual Liceul de informatica Tudor Vianu. Au fost ani frumosi, un invatament bine structurat din toate punctele de vedere. Aveam ore de desen lucru manual, sport, activitati practice, ore de lectura, toate cate doua ore saptamanal. Este adevarat ca se invata si sambata, Au trecut anii in zbor.
Cu putin ajutor din partea parintilor e posibil.Si eu am ajutat (zugravit) si decorat clasa unde invata fiica mea ,am avut noroc ca invatatoarea este deschisa la minte si a fost deschisa la propunerea mea.Copii au nevoie de culoare!!Poate o sa trimit niste fotografii.
nu spun ca ministerul invatamantului si /sau primariile fac tot ce trebuie pentru o ambinata asa cum trebuie la scoala, insa cu siguranta, ca in orice domeniu, omul sfinteste locul. am vazut scoli si sali de clasa ca pe vremea mea (de fapt mult mai uzate toate) sau foarte frumoase si vii, am vazut sectii in spitale ca in filmele de groaza, atat din punct de vedere a dotarii, dar si a curateniei, dar am vazut si ca se poate sa fie totul mult mai solar, de la ambianta la comportament. Oriunde omul sfinteste locul!
Cu ajutorul Asociatiei Waldorf Iasi, mult voluntariat (parinti si elevi) si implicarea a doi arhitecti (eu si sotul meu) si a unui arhitect peisager, locul de joaca din curtea scolii a Liceului Waldorf din Iasi a prins viata! Si asta nu e tot: Liceul Waldorf ( invatamant alternativ de stat care are cuprinde clase de la gradinita pana la liceu, peste 400 de copii inscrisi) a primit cladirea unui fost liceu tehnologic in 2014. Aceeasi Asociatie de parinti (financiar) impreuna cu profesori, copii, parinti voluntari a reusit sa recreeze un spatiu colorat, lazurat, cu „masa anotimpurilor” in fiecare clasa, iar proiecte mai avem… Sper ca ti-am starnit curiozitatea si te asteptam cu drag!
Da! Abia astept sa aflu mai multe Roxana! Multumesc ca mi-ai scris despre asta.
34 în clasă? Mult, foarte mult, prea mult! Înghesuială la clasa pregătitoare de la 79, nu glumă…:)) Foarte bine! Există chiar şi un „mod” de selectare, de primire al elevilor după câte îmi dau seama.
Bani de la părinţi? Într-un sistem educaţional în care învăţământul este gratuit?
În zonele ( oraşele, cartierele, satele) paupere ale României? Nu este posibil.
S-au făcut toate formele necesare pentru strângerea şi gestionarea banilor? Cum rămâne cu pretenţiile părinţilor ca elevul să înveţe doar în această sală de clasă şi să-şi ia partea de mobilier când elevul se mută?
Încă ceva.
Ideea ca un arhitect , un specialist să contribuie la amenajarea unei (a unor) săli de curs sau a întregii şcoli nu este nouă. Este firesc să apelezi la un arhitect, la un designer, la un proiectant, la un decorator, la un profesor cu experienţă, la un director
( tot cu experienţă şi cu pricepere).
Şcoala Gimnazială 79, aflată în centrul Capitalei este o şcoală cu elevi buni şi părinţi care au mulţi bani. Adicătelea cum se mai spune, de „fiţe”. Bani, bani, bani…Şi înţelegere şi efort din partea părinţilor şi a bunicilor.
Dar ce facem dacă părinţii nu au bani. Ce facem cu restul şcolilor şi, nu-i aşa, al elevilor?
Prin urmare, acum, în România, egalitatea de şanse în educaţie, pentru toţi elevii este un basm. Frumos colorat, chiar şi de arhitecţi.
Dar acolo unde se poate, să se investească şi susţin această iniţiativă!
Buna ,va felicit din toata inima ptr. ca incercati sa aduceti ceva nou si frumos intr-o tara in care nu exista nici un fel de interes ptr. nimic.Oamenii care doresc schimbarea si doresc o noua abordare a lucrurilor sunt marginalizati sunt priviti cu scepticism si cel mai adesea sunt ignorati.!mi-as dori din tot sufletul sa ajungeti pe la Arad si poate ca impreuna vom reusi sa schimbam ceva!dar degeaba schimbi fatada daca interiorul ramane acelasi!
va doresc mult mult succes si sanatate!
la cat mai multe locuri -clase- case-si suflete frumoase!
Parerea mea este urmatoarea :
– bila neagra: daca vroia sa isi atraga clienti nu trebuia sa mai ceara bani, se putea si fara ca nu murea daca lucra doua zile gratis la ceva ce zice ca ii place.(daca nu stii cand sa ceri sau nu bani nu te baga in asa ceva)
– bila neagra: banii trebuia folositi corect pt materiale, nu gen avem nevoie de mobilier, hop la ikea, existau destui mesteri locali care sa dati comanda la ceva alternativ, plus ca multi meseriasi stiu sa lucreze dupa poze, schite, etc.
-bila alba: pentru initiativa si rezultat (iar pt firma de amenajari daca a cerut si asta bani primeste si asta bila neagra, daca nu ramane cu bila alba)
esti un naiv daca tu crezi ca se lucreaza pe gratis
du-te la market si ia-ti o paine fara 10 bani. poti?
si mai esti naiv pt ca o lucrare care se executa eficient, in sensul in care ai ceva bani si un anumit timp sa faci ceva, gen prea putin, iar ikea este cea mai simpla chestie ever.