adelaparvu.com despre casa la tara in Anglia, design interior Sophia Wadsworth, Foto ElMueble (8)

In Case, Design Interior

Au locuit pe șantier cu copiii până au reușit să-și termine casa

Știi vorba aia să ai grijă ce-ți dorești că s-ar putea să se împlinească. Ei bine, familia de care-ți scriu și-a dorit dintotdeauna să-și facă propria casă, să se implice pentru cel mai mic detaliu. Așa că au avut un curaj nebun și și-au scos locuința în care trăiau la vânzare, gândindu-se că până o vor vinde vor găsi terenul pe care-l visau și își vor putea planifica totul amănunțit. Dar n-a fost așa. Locuința s-a vândut mai repede decât se așteptau și s-au trezit că nu puteau refuza oferta. Ce-au făcut? S-au mutat cu chirie undeva la țară ca să caute terenul potrivit. A trecut câteva luni până l-au găsit, doar că aici exista un mic centru de echitație care era de vânzare, deci cu tot cu construcții pe el. În schimb proprietatea era vastă, fără vecini aproape și cu peisaje întinse ce se vedea în zare. Au cumpărat-o pentru că era mai ușor din punct de vedere al aprobărilor și avizelor de la primărie, dar evident că nu s-au așteptat la ceea ce a urmat. Dar hai să-ți spun mai multe.

Casa despre care-ți povestesc aparține unui cuplu de englezi Andrew și Sophia Wadsworth, iar ea este designer de interior. Nu degeaba și-a dorit să fie implicată total în construcția și amenajarea viitoarei lor case. După ce au cumpărat terenului unui mic centru de echitație, au aflat că au aprobare de la primărie să construiască pe fundațiile fostului birou al centrului și pe cele ale fostelor grajduri, dar numai cu un singur nivel în zona grajdurilor. Asta i-a determinat pe cei doi soți ca alături de echipa de arhitecți și constructori la care au apelat să regândească totul, fiind limitați într-o parte a locuinței la un singur nivel. Au hotărât să ridice o casă cu două niveluri (parter și mansardă) pe locul fostului birou, una cu arhitectură tipică Kentului, iar în extensia ei să fie amplasate încăperile de zi, respectiv living, bucătărie, sufragerie. Practic, ceea ce era pe două niveluri să devină zona de noapte, cu dormitoare, birouri și băi dedicate fiecărui membru în parte, adică și pentru copii lor.

Și pentru că au vrut să țină toate costurile sub control, după ce au obținut autorizația și au bătut în cuie planul final cu firma pe care au angajat-o, s-au mutat cu tot cu copii într-o rulotă pe șantier. Au îndurat o iarnă grea acolo, cu pereți înghețați, cu lucrurile dosite în cutii, dar Sophia spune că totul a fost răsplătit de șansa de-a vedea cum se ridică sub ochii lor viitoarea casă. În plus, au putut lua decizii rapide și clare cu privire la fiecare detaliu, ei fiind acolo alături de constructori. După clădirea principală, restul extensie s-a făcut în formă de L pentru a adăposti zona de zi, urmând forma vechilor grajduri.

Dar casa arată cum arată tocmai pentru că s-au implicat atât de mult. Au ales ca fațadele casei să fe lambrisate în parte de sus și cu cărămidă în partea de jos, care se regăsește și în extensia casei, una pe structură din lemn, care se vede superb la interior. Și în jurul casei au fost făcute terase largi îmbrăcate și ele cu lemn. Sophia spune că în această extensie și-a dorit un living pentru familie, unul în care să nu existe perdele și draperii și de unde să se poate uita la peisajul din jur, iar verdeața de pe timpul verii să-i inunde locuința. Iubește lumina și ca atare a avut grijă ca totul la interior să fie luminos nu doar prin ferestre mari, ci și prin nuanțe delicate, deschise, care să amplifice lumina naturală.

Finisajele de la interior sunt simple ca și nuanțe și combinații, dar texturile naturale, ceea ce contează mult în ambianța casei. Au ales piatră pentru încăperile umede, respectiv travertin pentru pardoseli, dar pentru dormitoare au ales să îmbrace podelele cu mochetă. Pentru că arhitectura casei lasă la vedere lemnul și totul e ritmat în zona plafoanelor, restul e cuminte, zone de pereți albi și mobilier în nuanțe pastelate, deschise. Sophia a adăugat un plus de eleganță și strălucire prin candelabre, lămpi și obiecte decorative, dar nu s-a complicat cu draperii, perdele. Canapelele și fotoliile au stofe, deci textile în loc de piele și totul imprimă senzația de confort și familiaritate.

Da, și-au dorit o casă a lor, după gusturile lor, dar pentru asta au trebuit să ia niște decizii nu tocmai confortabile pentru familia lor. Sophia spune că pe timpul construcției copii ei n-au fost prea cuminți și că deseori nervii erau întinși la maximum, dar și-au păstrat calmul și au fost ca părinți pragmatici în a-și atinge cât mai repede obiectivul. Am spus și o mai spun – lucrurile frumoase se construiesc greu, dar durează. Da, este o casă finalizată după doi ani de zile, dar care e mai mult decât un loc pentru o familie, reprezintă un stil de viață, unul la țară, în mediul rural, unde o familie poate trăi frumos și confortabil, dacă îi place liniștea și caută refugiul departe de tumultul urbelor. Sunt sigură că au uitat de perioada grea de cu mutatul în chirie și apoi în rulote pentru că noua lor casă este cu adevărat deosebită. Sper să te inspire și pe tine!

adelaparvu.com despre casa la tara in Anglia, design interior Sophia Wadsworth (25)

adelaparvu.com despre casa la tara in Anglia, design interior Sophia Wadsworth (24)

adelaparvu.com despre casa la tara in Anglia, design interior Sophia Wadsworth, Foto ElMueble (4)

adelaparvu.com despre casa la tara in Anglia, design interior Sophia Wadsworth, Foto ElMueble (1)

adelaparvu.com despre casa la tara in Anglia, design interior Sophia Wadsworth, Foto ElMueble (2)

adelaparvu.com despre casa la tara in Anglia, design interior Sophia Wadsworth, Foto ElMueble (7)

adelaparvu.com despre casa la tara in Anglia, design interior Sophia Wadsworth, Foto ElMueble (9)

adelaparvu.com despre casa la tara in Anglia, design interior Sophia Wadsworth, Foto ElMueble (8)

adelaparvu.com despre casa la tara in Anglia, design interior Sophia Wadsworth, Foto ElMueble (12)

adelaparvu.com despre casa la tara in Anglia, design interior Sophia Wadsworth, Foto ElMueble (11)

adelaparvu.com despre casa la tara in Anglia, design interior Sophia Wadsworth, Foto ElMueble (10)

adelaparvu.com despre casa la tara in Anglia, design interior Sophia Wadsworth (9)

adelaparvu.com despre casa la tara in Anglia, design interior Sophia Wadsworth (5)

adelaparvu.com despre casa la tara in Anglia, design interior Sophia Wadsworth (2)

adelaparvu.com despre casa la tara in Anglia, design interior Sophia Wadsworth (7)

adelaparvu.com despre casa la tara in Anglia, design interior Sophia Wadsworth (13)

adelaparvu.com despre casa la tara in Anglia, design interior Sophia Wadsworth, Foto ElMueble (14)

adelaparvu.com despre casa la tara in Anglia, design interior Sophia Wadsworth, Foto ElMueble (13)

adelaparvu.com despre casa la tara in Anglia, design interior Sophia Wadsworth, Foto ElMueble (15)

adelaparvu.com despre casa la tara in Anglia, design interior Sophia Wadsworth, Foto ElMueble (16)

adelaparvu.com despre casa la tara in Anglia, design interior Sophia Wadsworth, Foto ElMueble (6)

adelaparvu.com despre casa la tara in Anglia, design interior Sophia Wadsworth, Foto ElMueble (5)

adelaparvu.com despre casa la tara in Anglia, design interior Sophia Wadsworth, Foto ElMueble (3)Foto: ElMueble/ Oaklandvale

9 raspunsuri pentru Au locuit pe șantier cu copiii până au reușit să-și termine casa

  1. Mara Maria Viorel spune:

    suuuperb, superb

  2. Ramona Ana Iacob spune:

    Ce frumoasă este!!!!

  3. Roxana spune:

    O oaza de caldura si frumusete. Mereu ma gandesc si-mi este necaz…daca dadeam mai devreme de blogul tau, as fi avut casutza mult mai luminoasa. nu stiu de ce imi intrase in cap ca am o fire masculine si vreua sa ma imbrac numai in costum cu pantaloni si casa sa fie inchisa la culoare si cu multa piele, decoratiuni si tablori cu cai si mult metal. deh… mi-ai scos la iveala latura feminina dar…cam tarziu 🙂

  4. Adina spune:

    Este de vis.

  5. Elisabeta spune:

    De vis. Nu știu cât costă o astfel de casă dar cred că merită fiecare bănuț. E de lăsat moștenire nepoților.

  6. Florin spune:

    Grinzile masive sunt absolut minunate… un spatiu luminos si plin de caldura. Tot ceea ce vad prin intermediul acestui blog ma face sa ma simt minunat!

  7. Minunata casa si excelent amplasata, a meritat sacrificiul asta al familiei; la noi te sacrifici o viata intreaga si nu ai nimic

  8. Lucia spune:

    Totul este minunat! Cald si primitor. O casa de vis!

  9. Miki Alexandru spune:

    Ce minune de casa, ce minune de peisaj si ce oameni induratori !!!
    Cata rabdare si cati peri albi pana ajungi la un asemenea rezultat?
    Sa se bucure din plin de tot efortul lor!
    Minunat, Adela!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *